Primul grup a fost depistat de politisti in apropierea localitatii Lunga din judetul Timis, foarte aproape de granita cu Serbia.

Unul dintre agentii Politiei de Frontiera a observat, cu ajutorul unei camere cu termoviziune, un grup de persoane care se deplasau pe jos, pe camp, dinspre frontiera spre interiorul tarii. Imediat au intervenit mai multe patrule de supraveghere a frontierei de stat, impreuna cu jandarmii, grupul de migranti fiind interceptat in apropierea granitei.

Din verificarile politistior s-a stabilit ca patru dintre migranti sunt de origine libaneza, iar cel de-al cincilea este algerian. Ei au varste cuprinse intre 20 si 35 de ani si au declarat ca au trecut ilegal frontiera din Serbia, cu intentia de a ajunge intr-un stat din vestul Europei.

Citeste si:

Al doilea grup era format din 17 persoane si a fost depistat sambata, in jurul orei 10.30, de politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta, in localitatea Ostrov din judetul Constanta, in apropiere de punctul de trecerea frontierei cu Bulgaria. Cei 17 au declarat ca sunt sirieni si ca voiau sa ajunga intr-un stat din vestul Europei.

Potrivit Politiei de Frontiera, grupul de sirieni era format din 11 adulti si sase copii. Ei au fost condusi la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Ostrov pentru cercetari.

La finalul cercetarilor, ambele grupuri, atat cel depistat la Lunga, cat si cel de la Ostrov vor fi returnate in Serbia si, respectiv, Bulgaria, conform protocoalelor cu cele doua state privind readmisia.

Sursa foto: Spectral-Design / Shutterstock.com