Procurorii DNA au dispus, inceperea urmaririi penale impotriva fostului manager al Spitalului Malaxa Florin Secureanu, pentru luare de mita si delapidare. Suma pe care ar fi delapidat-o Secureanu este evaluata de anchetatori la 1,9 milioane de lei, conform News.ro.

DNA a dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa, pentru luare de mita si delapidare, ambele in forma continuata. Procurorii sustin ca in perioada mai 2009 - noiembrie 2016, Florin Secureanu a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustragea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului.

"Din probele administrate a rezultat ca s-au emis facturi pentru un numar de 1.075 zile, ceea ce inseamna ca suspectul si-a insusit, in 1.075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totala delapidata este evaluata la 1.944.594 lei, ceea ce reprezinta si prejudiciul cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa", se arata in ordonanta procurorilor. Anchetatorii arata ca, pentru a justifica in documentele financiar-contabile ale institutiei sumele de bani delapidate, Florin Secureanu a cerut personalului din subordinea sa (serviciul financiar - contabil, serviciul achizitii, serviciul administrativ), sa intocmeasca in fals facturi si chitante.

"In acest scop, directorul spitalului s-a folosit de doua societati comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT si prestatori de servicii de reparatii si mentenanta calculatoare ai spitalului. In realitate, aceste doua societati nu au avut niciodata contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa si in consecinta nu au prestat niciun serviciu si nu au livrat niciun fel bunuri institutiei publice", spun procurorii. DNA mai sustine ca in perioada 20 mai 2011 - noiembrie 2016, Secureanu a pretins unei societati comerciale care avea atribuite contracte de achizitie directa cu spitalul, sa ii plateasca o serie de deplasari pe care el si apropiati ai sai le faceau in strainatate si in tara.

"Astfel, societatea comerciala a platit unei agentii de turism suma de 801.138 lei pentru un numar de 470 de deplasari ale suspectului si ale apropiatilor sai. Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului si apropiatii sai, platite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat in achizitionarea de bilete avion, cazare, inchirieri auto, mic dejun, etc. Destinatiile au fost variate, atat in Europa, America, Asia, cat si in Romania", potrivit procurorilor.

Florin Secureanu a fost demis, in 29 noiembrie, din functia de manager al Spitalului Malaxa de primarul Capitalei, dupa ce Gazeta Sporturilor a relatat ca acesta scoate bani din bugetul unitatii medicale in baza unor facturi fictive emise catre o firma din Iasi care este dizolvata din vara anului trecut, decontand inclusiv inmormantari ale rudelor unor cunostinte din Primarie.

Managerul Secureanu i-a cumparat iubitei sale, alintata "Vrabi", bijuterii in valoare de 9.000 de euro achitate in baza unui contract pentru curatarea instrumentarului de la Sectia Ginecologie, a relatat Gazeta Sporturilor, care a prezentat si inregistrari audio din care reiese ca Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, ii injura si ameninta pe angajatii care sunt practic fortati sa tina o contabilitate dubla. Pe lista de plati a Spitalului Malaxa sunt mai multe firme care s-au ocupat de imaginea managerului Florin Secureanu, Grupul de Arte SRL, cu sediul in Bucuresti, fiind una dintre acestea si incasand de la spital 46.714 de lei, au mai scris jurnalistii de la GSP.

”El si-a conceput mai multe filme pe bani publici”, spun surse din spital. "Ni s-au solicitat o serie de productii pe parcursul renovarii Spitalului Malaxa. S-au facut respectivele filmari. Pe urma ni s-a solicitat o alta filmare cand s-a supraetajat spitalul. (...) Totul a fost inclus intr-un film de genul cum s-a schimbat pe parcurs spitalul. S-a facut un film de sinteza, inclusiv cu dotarile de ultima generatie ale spitalului”, sustine Elena Murarescu, reprezentanta firmei. De fapt, imaginile au devenit filme omagiale ale managerului Florin Secureanu, fiind postate pe internet si prezentate la diverse gale, precum cea din Austria.

De asemenea, Gazeta prezinta o factura de 3.144 de lei de la SC Megazone Concept SRL, un loc unde se organizeaza petreceri, achitata de SC Noventis. Factura reprezinta plata pentru petrecerea care a avut loc in 16 iunie 2016 pentru baiatul cel mic al managerului Secureanu. Noventis este cel mai mari furnizor al spitalului, cu 12.136.000 de lei incasati de la Malaxa.

Jurnalistii de la GSP au mai scris ca fostul manager de la Spitalul Malaxa, care locuieste intr-un apartament RAAPPS din centrul Bucurestiului, isi construieste o vila cu doua etaje langa Lacul Floreasca, decontand prin spital banii pentru amenajari. Jurnalistii au aratat ca in 2 aprilie Secureanu a adus la contabilitatea spitalului o factura in valoare de 14.313 lei de la magazinul Leroy Merlin, de unde a achizitionat pentru vila sa in constructie mai multe materiale, intre care caramida sticla, polistiren expandat, manusi de protectie.

Fostul manager al Spitalului Malaxa Florin Secureanu a platit din fondurile unitatii medicale si achizitionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea "nepotica", dar si o interventie chirurgicala la Clinica privata Monza pentru o matusa a iubitei sale, mai scrie Gazeta Sporturilor. Spitalul Malaxa a cumparat si un pian la cererea managerului Florin Secureanu, pe care acesta l-a dus acasa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri