Politistii si procurorii fac din nou perchezitii, miercuri, la Spitalul "Marie Curie” din Capitala, in birouri din sectia de Ortopedie care la perchezitiile de sambata au fost sigilate de anchetatori, medicul Gheorghe Burnei fiind adus de la locuinta sa, unde este in arest, la unitatea sanitara pentru a fi prezent la actiune, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Anchetatorii au facut si sambata perchezitii la Spitalul „Marie Curie”, in dosarul in care chirurgul ortoped Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mita si suspectat de experimente neautorizate pe copii. De la spital au fost ridicate atunci mai multe documente, iar unele birouri au fost sigilate de anchetatori. Pentru perchezitiile facute miercuri in aceste spatii a fost emis un nou mandat, dar acestea sunt in acelasi dosar in care este cercetat Gheorghe Burnei, au precizat sursele citate.

Anchetatorii l-au adus la Spitalul "Marie Curie” si pe medicul Gheorghe Burnei, aflat in arest la domiciliu, acesta urmand sa asiste la perchezitiile facute in sectia de Ortopedie, au mai spus sursele citate. Perchezitiile sunt facute ofiteri de la Directia Generala Anticoruptie si Serviciul Omoruri din Politia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucuresti.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Marie Curie, Denise Stanescu, declara ca perchezitiile care au avut loc sambata au fost facute doar la etajul al doilea al spitalului, respectiv la sectia de Ortopodie condusa de Gheorghe Burnei, iar alti doi colegi din echipa acestuia au fost chemati de anchetatori pentru a fi audiati in calitate de martori. De asemenea, procurorii au sigilat biroul doctorului Burnei.

Medicul Gheorghe Burnei a fost retinut sambata noapte de procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti, care au cerut instantei arestarea preventiva a acestuia pentru 15 fapte de luare de mita. Tribunalul Bucuresti a respins arestarea preventiva a lui Burnei si a dispus plasarea in arest la domiciliu, decizie care nu este definitiva si a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au aratat, in referatul cu propunerea de arestare preventiva, ca, in perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins si a primit de 15 ori mita de la parintii unor copii internati la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat.

Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia intre 50 de lei si 1.350 de euro. Astfel, parintii a opt copii i-ar fi dat mita intre 50 si 500 de lei lui Burnei cand au mers la consultatii, in perioada 26 octombrie - 16 noiembrie. Alti 7.200 de lei si 1.850 de euro ar fi ajuns in buzunarul medicului Gheorghe Burnei in perioada 2-24 noiembrie, bani pe care i-ar fi primit de la parintii a sapte copii pe care i-a operat, sumele pentru interventii chirurgicale fiind intre 500 de lei si 1.350 de euro, au mai aratat procurorii care au cerut arestarea preventive a acestuia.

Anchtatorii sustin ca Burnei lua mita nu doar de la parintii copiilor pe care ii consulta sau ii opera, ci si de la cei pe care facea experimente. Procurorii mai spun ca Burnei nu solicita direct bani si ii accepta inainte de interventia chirurgicala doar foarte rar, insa dupa operatii le permite parintilor sa il “gratifice” cu sume de bani sau foloase.

In cazul in care cerea bani anterior interventiei chirurgicale, Burnei incerca sa “mascheze” sumele pe care le primea intr-o forma aparent legala, incheind un inscris sub semnatura privata pe care il intitula contract de donatie. Astfel, in 21 noiembrie, Burnei i-ar fi cerut unui femei care voia sa ii opereze baiatul 1.350 de euro, iar pentru a ascunde faptul ca banii sunt dati cu titlu de mita, i-ar fi spus ca acestia vor fi donatie pentru sectia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”, pe care acesta o conducea. Medicul l-a operat pe baiat in 24 noiembrie, iar la finalul interventiei chirurgicale, i-ar fi cerut mamei acestuia, denuntatoare in cauza, cei 1.350 de euro, pe care i-a si primit in aceeasi zi.

Procurorii spun ca suma de 1.350 de euro nu poate fi considerate donatie, intrucat a fost solicitata anterior operatiei facute de Burnei, care a pus astfel “presiune pe o persoana aflata intr-o stare de vulnerabilitate fata de el”. Mai mult, anchetatorii sustin ca Burnei a avut initiativa de a fi data suma de bani, intre acesta si denuntatoare a fost incheiat “un simulacru de contract”, banii nu au intrat in contabilitatea spitalului, ci au fost opriti de medic, care i-a folosit “pentru achizitionarea unor bilete de avion pentru o deplasare la o conferinta in strainatate”.

Anchetatorii sustin ca ca Gheorghe Burnei ii obliga pe parintii copiilor operati de el sa cumpere proteze de la firma Argonmed, care in schimb ii platea vacantele cu familia in strainatate si deplasarile la congrese. Burnei folosea atat proteze omologate, cat si dispozitive medicale pe care le folosea in experimente pe copii, ce erau confectionate artizanal de cunostinte ale medicului de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii, potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Bucuresti.

“In categoria experimentelor pe copii sunt incluse si interventiile chirurgicale efectuate cu oase de vita fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC”, au mai scris procurorii in referatul cu propunerea de arestare a medicului Gheorghe Burnei.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copii pe care ii opera tesut osos si ligamente, fara a cere acordul parintilor, si le tinea in congelatorul unui frigider din unitatea sanitara, in care erau pastrate alimente si bauturi alcoolice. Tesuturile, desi au fost pastrate in conditii improprii si nu au fost verificate bacteriologic si viral, au fost transplantate altor copii, iar cele gasite la perchezitii urmau sa fie folosite la alte interventii chirurgicale.

Din datele existente pana in prezent in dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi facut experimente pe copii in peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii sustin ca exista suspiciunea rezonabila ca numarul faptelor de care ar putea fi acuzat Burnei sa creasca, deoarece acuzatiile care i se aduc privesc faptele savarsite in doar o parte din perioada supusa cercetarilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri