Tribunalul Bucuresti a respins definitiv, marti, cererea omului de afaceri Dan Voiculescu de eliberare conditionata si a decis ca acesta sa poata depune o noua solicitare in luna mai. Voiculescu executa din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de inchisoare primita in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare.

Instanta a stabilit ca Dan Voiculescu nu poate fi in prezent eliberat conditionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formula o noua cerere. "Admite contestatia formulata de Dan Voiculescu. Desfiinteaza in parte sentinta penala, in sensul ca reduce termenul de reiterare dupa data de 24.05.2017. Mentine celelalte dispozitii”, se arata in decizia Tribunalului Bucuresti, conform News.ro.

In prima instanta, Judecatoria Sectorului 5 a respins, in 13 decembrie 2016, solicitarea lui Dan Voiculescu si a decis ca el sa mai poata depune o noua cerere in septembrie 2017. Judecatorul a aratat in motivarea deciziei ca Dan Voiculescu a profitat de carentele legislative pentru a obtine cat mai usor zile libere si a dat ca exemplu ca a castigat 60 de zile pentru doua studii la care a lucrat patru ore.

"Lucrarile realizate de catre petent in perioada detentiei nu sunt de natura a dovedi ca acesta s-a indreptat si poate executa restul pedepsei in stare de libertate. In realitate, petentul nu a facut decat sa profite de carentele legislatiei din domeniu pentru a putea obtine cat mai usor zile castig, urmand astfel a fi liberat mai repede. Printre aceste lacune ale legislatiei, pe care petentul le-a exploatat cu nonsalanta, se numara lipsa unei modalitati concrete de control a activitatii pe care persoanele condamnate le desfasoara in timpul programului de lucru, lipsa unei verificari efective a continutului lucrarii, acordarea aceluiasi numar de zile castig indiferent de tipul de lucrare realizata (judecatorul cauzei reaminteste ca petentul a obtinut 60 de zile castig pentru doua studii la care a lucrat, potrivit tabelului de pontaj, in total patru ore), lipsa unor criterii legale care sa permita comisiei de liberare conditionata sa verifice modalitatea de intocmire a lucrarii si sa refuze acordarea zilelor castig”, potrivit motivarii magistratului de la Judecatoria Sectorului 5.

Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, trebuie sa execute cel putin o treime din pedeapsa de zece ani de inchisoare, primita in dosarul privatizarii ICA, pentru a putea fi propus pentru liberare conditionata. Pana in prezent, Voiculescu a stat in penitenciar doi ani si cinci luni, dar are si zile castig, care se scad din pedeapsa, pentru activitatile la care a participat in penitenciar.

Dupa ce a fost incarcerat, Dan Voiculescu a scris, in mai putin de un an si jumatate, zece carti: "Omenirea, incotro?", "Dezvoltarea economica durabila", "A patra cale", "Efecte de antrenare a investitiilor straine in economia romaneasca 1990-2014", "Economia romaneasca", "Investitii straine directe - vector al dezvoltarii economice", "Managementul riscului in accesarea si gestionarea fondurilor europene", "Clasa de mijloc - teoria si practica antreprenoriala", "Consideratii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinte nationale si internationale" si "Teoria valorii - Participare la conferinte nationale si internationale". Sapte dintre acestea au recomandari de la profesorul Dumitru Miron, fost decan al Facultatii de Relatii Economice Internationale din ASE.

In dosarul "ICA” au mai fost condamnati fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de inchisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de inchisoare si fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis la sapte ani de inchisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat conditionat in 26 septembrie, dupa ce a executat doi ani din pedeapsa.

Sursa foto: Shutterstock/View Apart

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri