In perioada 2014-2016, pentru infractiunea de abuz in serviciu au fost trimise in judecata 1.171 persoane fizice si 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor sunt de peste un miliard de euro (1.048.341.902 euro). In prezent se afla in lucru la DNA 2.151 dosare avand ca obiect infractiuni de abuz in serviciu, conform unui comunicat emis de institutie.

Directia Nationala Anticoruptie a intocmit o analiza a impactului pe care adoptarea - prin ordonanta de urgenta, a modificarilor Codului penal si Codul de procedura penala - o va avea asupra dosarelor penale aflate in curs de instrumentare si in proces de judecare.

Aceasta analiza a fost facuta in conditiile in care, dupa transmiterea, la Ministerul Justitiei, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificarile propuse la Codul penal si la Codul de Procedura penala, pana astazi nu s-a conturat o perspectiva si o forma, alta decat cea initiala, in care ar urma sa fie modificate cele doua proiecte care, intre altele, ar favoriza persoanele care de acum inainte vor savarsi fapte de abuz in serviciu – fapte asimilate infractiunilor de coruptie.

In plus, de aceste modificari vor avea de profitat si persoane deja acuzate/trimise in judecata pentru abuz in serviciu. Avand in vedere ca aceste prevederi intra in sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor in vigoare, chiar si pentru scurt timp, ii va avantaja pe cei deja anchetati sau trimisi in judecata.

Ce urmari va avea aceasta ordonanta:

1. Orice fapta care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigata si pedepsita; in cauzele trimise la instanta procesul penal inceteaza, iar cauzele aflate in lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legatura cu decizia Curtii Constitutionale a Romaniei in ceea ce priveste aceasta infractiune, cu toate ca, in nota de fundamentare se invoca acest aspect. Aceasta limita este stabilita in mod arbitrar, fara a fi justificata in vreun fel, existand posibilitatea sa fie favorizate anumite persoane determinate.

2. Orice fapta pentru care nu exista plangere prealabila depusa de partea vatamata nu va mai putea fi investigata. Daca autorul faptei este insusi conducatorul institutiei, ar trebui sa formuleze plangere impotriva propriei persoane. Mai mult, plangerea prealabila poate fi introdusa doar in termen de trei luni de cand partea vatamata a cunoscut existenta faptei. Spre exemplu, controalele Curtii de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atributii de control, care vizeaza activitatea unei institutii din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plangeri prealabile.

Toate dosarele aflate deja pe rolul instantelor, avand ca obiect infractiuni de abuz in serviciu, vor fi conditionate de formularea plangerii prealabile de catre persoana vatamata. Daca o asemenea institutie va refuza formularea plangerii, se va dispune incetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infractiunea de abuz in serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fara a se preciza care este justificarea. In consecinta, scade termenul de prescriptie la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese si anchete vor inceta din cauza implinirii termenului de prescriptie.

Reducerea pedepsei nu este justificata, ba mai mult, aduce in derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuziva a functionarului in exercitarea atributiilor de serviciu, adauga reprezentantii DNA.

Sursa foto: Andrey Popov/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri