Casa de avocatura Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP), in calitate de avocati, si TPA Romania, in calitate de experti financiari, ambii selectati in urma unei proceduri de achizitie pentru a asigura reprezentarea Societatii de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), detinuta de Statul roman, au obtinut o hotarare arbitrala finala in fata International Chamber of Commerce Paris (ICC Paris), prin care a fost admisa in parte actiunea SAPE impotriva societatilor Enel Investment Holding B.V. si Enel S.p.A (Enel), acestea fiind obligate la plata sumei de 401.209.541,29 euro.

Disputa nascuta din si in legatura cu contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud a vizat, in esenta, urmatoarele chestiuni: exercitarea optiunii de vanzare (Optiunea Put) aferenta unui pachet de actiuni de 13,57% detinut de SAPE la fosta Electrica Muntenia Sud, mecanismul juridic prin intermediul caruia actiunile ajungeau sa fie transferate catre Enel si stabilirea pretului aferent acestui pachet de actiuni, potrivit formulei stabilite in contractul de privatizare.

Echipa de avocati, coordonata de Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator, a fost compusa din Alina Tugearu, avocat asociat, Cosmin Cojocaru, avocat colaborator coordonator, si Violeta Saranciuc, avocat colaborator senior. Echipa de experti financiari a fost compusa din Cristina Petrescu, Audit & Advisory Partner (coordonatorul echipei) si Bogdan Acatrinei, Senior Manager.

"Sentinta arbitrala este spectaculoasa pentru public din perspectiva sumei foarte mari acordate. In ceea ce ne priveste, acest arbitraj, mult mai complex decat in aparenta, a ridicat numeroase probleme juridice de drept civil, privatizare si, mai ales, din domeniul energiei, si a vizat diverse elemente punctuale specifice acestei piete reglementate. Satisfactia noastra este data de acceptarea intr-o majoritate covarsitoare a pozitiilor si interpretarilor partii romane sustinute si dezvoltate in cadrul disputei", a declarat Cosmin Vasile, Zamfirescu Racoti & Partners.

De asemenea, Cristina Petrescu, reprezentant TPA Romania, considera ca "dincolo de elementele juridice, chestiunea calculului pretului aferent acestui pachet de actiuni a implicat din punct de vedere financiar si contabil o munca laborioasa, materializata in prezentarea tuturor variantelor de calcul posibile pornind de la pozitiile partilor in interpretarea formulei contractuale agreate in contractul de privatizare. Imprejurarea ca Tribunalul Arbitral a ales chiar una din variantele de calcul propuse de noi reprezinta confirmarea utilitatii si obiectivitatii muncii noastre in acest dosar".

Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP) este acreditata ca una dintre cele mai importante societati de avocatura din Romania, oferind servicii de asistenta juridica atat in sfera litigiilor si a arbitrajului, cat si in domeniul avocaturii de business si al consultantei fiscale. ZRP are o echipa de 51 de avocati, dintre care opt asociati – Calin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoti si Stan Tirnoveanu - asociati fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu si Antoniu Obancia (asociati).

TPA Romania este una dintre companiile de top de audit, consultanta fiscala, contabilitate si consultanta de fuziuni si achizitii in Romania. Cu sediul in Bucuresti si o filiala la Cluj-Napoca, TPA Romania are in prezent 8 parteneri si peste 120 de angajati. Grupul TPA este membru independent al Baker Tilly Europe Alliance si este prezent in 11 tari din Europa Centrala si de Est. Reteaua Baker Tilly International cuprinde in prezent membri independenti in 147 de tari, avand in total 30.000 de angajati, ceea ce o pozitioneaza in top 10 al retelelor globale de consultanta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri