Tudorel Toader a precizat ca este vorba despre peste 400 de pagini de documente care au fost traduse si ca prelungirea perioadei de detentie pentru Sebastian Ghita a fost solicitata doar ca masura de precautie, potrivit News.ro.

Am trimis documentele necesare extradarii ieri la Ministerul Justitiei din Serbia, sunt 475 de pagini, documentatia a fost tradusa de noi cu un efort sustinut si inregistrata la Ministerul Justitiei din Serbia de ieri. Am trimis ieri la 13 30, Ministerul Justitiei si-a indeplinit obligatiile

Tudorel Toader

Ministrul Justitiei a subliniat ca autoritatile de la Bucuresti si-au facut treaba si ca de acum lucrurile depind de partea sarba.

Curtea Suprema din Belgrad a prelungit, la solicitarea Romaniei, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extradare in cazul lui Sebastian Ghita, retinut in 14 aprilie, la Belgrad, in baza unui mandat de arestare emis de autoritatile de la Bucuresti. Purtatoarea de cuvant a Curtii, Bojana Stankovic, a declarat, miercuri, ca in cadrul procedurilor preliminare, termenul de detentie poate fi prelungit pana la 40 de zile.

Citeste si:

In cazul lui Ghita, imediat dupa retinere, au fost formulate doua decizii ale instantelor: una privind retinerea sa pentru o perioada de doua luni si o alta privind retinerea sa pentru 18 zile.

Presa sarba a anuntat ca Sebastian Ghita si avocatul sau nu ar fi facut apel la deciziile judecatorilor.

Ministerul Justitiei anunta vineri, ca a primit documentele transmise de catre instantele emitente ale mandatelor de arestare preventiva in cazul lui Sebastian Ghita, cererea de extradare si documentele insotitoare urmand sa fie transmise autoritatilor din Serbia, dupa finalizarea traducerilor.

Sursa foto: Agerpres