"Randamentul mediu, din 2008 pana in prezent, al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%. In Pilonul I, punctul de pensie se calculeaza ca fiind raportul dintre salariul incasat si salariul mediu. Acest lucru inseamna ca o persoana care a avut o crestere anuala a salariului mai mare de 4% fata de cresterea salariului mediu va avea la pensie mai multi bani decat o persoana care a optat si pentru Pilonul II", a scris Tudose, dupa ce declaratiile sale din sedinta PSD au provocat reactii critice si i-au determinat pe administratorii de pensii private sa-i ceara o intalnire pentru a discuta despre impactul unor eventuale decizii ale guvernului pe acest subiect.

Seful Executivului ofera ca exemplu cazul celor care in toata perioada 2008 – 2017 au avut salariul minim si care au avut o crestere de aproximativ 180%, in timp ce salariul mediu a crescut cu mai putin de 100%.

"Rezulta ca acesta a avut o crestere a punctului de pensie de peste 80%, comparativ cu 40% pentru cei ce au optat si pentru Pilonul II", sustine Tudose, adaugand ca randamentul la care s-a referit, "calculat in raport cu punctul de pensie, viza suma incasata de beneficiar la pensie in cele doua ipostaze: cel care a optat, respectiv cel care nu a optat pentru Pilonul II".

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, la sedinta Comitetului Executiv National al PSD, ca potrivit calculelor facute de Ministerul Finantelor s-a constatat ca „randamentul la Pilonul I de pensii este mult mai mare decat randamentul obtinut la Pilonul II”, acesta fiind motivul pentru care, daca se dovedeste a fi oportun, in urma unor analize, sumele care se vireaza la Pilonul I ar urma sa fie mai mari decat cele care se vireaza la Pilonul II.

„Este vorba despre luarea unei decizii in ceea ce priveste defalcarea acelor sume pe care le platesc romanii azi la cele doua componente, ambele fiind de stat, doar ca una are un management privat. Acum, jumatate din sume se duc la Pilonul I, jumatate la Pilonul II. Am constatat ca randamentul la Pilonul I care are ca si reper salariul mediu pe Romania este mult mai mare decat randamentul obtinut la Pilonul II si din aceasta cauza am solicitat Ministerului Finantelor ca impreuna cu cei de la sistemul de pensii sa faca o analiza sa vada daca nu cumva este oportun ca cel putin acum, cand cresterea economica a Romaniei e foarte mare si randamentul pentru banii romanilor pentru pensii este mult mai mare la Pilonul I, sumele care se varsa la Pilonul I sa fie un pic mai mari decat cele care se varsa la Pilonul II”, a declarat seful Executivului.

Tudose a precizat ca discutiile sunt avansate si decizia va fi luata „avand in vedere interesul suveran al celor care platesc acele contributii pentru pensie”.

„Fiind o contributie varsata intr-o zona cu randament mai mare, fondurile pentru pensii pentru fiecare roman vor creste. E o modalitate de a creste pensia in viitor”, a explicat premierul.

Citeste si:

El a mai spus ca ii va cere ministrului Finantelor, Ionut Misa, sa puna la dispozitie calculele potrivit carora s-a constatat ca randamentul este mai mare la Pilonul I.

„Randamentul este mult mai mare la Pilonul I. Am constatat cu surprindere ca statul e un mai bun administrator la acest lucru”, a tinut sa puncteze prim-ministrul.

Referitor la dezbaterile din spatiul public cu privire la intentiile Guvernului de a nationaliza pilonul II de pensii, Tudose a apus ca acestea au plecat de la o premisa gresita.

”Dezbateriile au plecat de la o premisa gresita. Din nou ca vrem sa desfiintam Pilonul II - nu este adevarat, ca vrem sa luam bani din Pilonul II - ceea ce nu este adevarat. Ceea ce este deja acolo ramane acolo, doar ca daca e mai bine pentru romani vom da mai multi bani la Pilonul I”, a subliniat Tudose.

Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Neptun, ca exista ceva „ingrijorator” in privinta Pilonului II de pensii, in conditiile in care banii ar putea fi gestionati mai bine, urmand ca Guvernul sa ia o decizie in acest sens, fara a avea insa „o intrare brutala”.

Ministerul Finantelor vrea sa diminueze, de la 5,1% la 2,5%, contributia virata de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), au declarat pentru Profit.ro surse din piata de profil. Daca va fi aplicata, masura va afecta dramatic dinamica sumelor acumulate in cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participantilor la acest sistem. Masura ar urma sa fie aplicata de anul viitor, au mai spus sursele citate.

Sursa foto: Agerpres Foto