Sorin Grindeanu a iesit de la DNA dupa mai bine de trei ore, spunand ca a fost audiat in calitate de martor, potrivit News.ro.

"Asa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot sa le declar si altele pe care nu pot sa le declar. Nu vreau si nu pot sa dau amanunte din acest dosar. (...) Eu cred ca am fost clar - calitatea mea este cea de martor, amanunte din dosar nu pot sa comunic (...) Am spus adevarul si ceea ce stiam eu", a spus Sorin Grindeanu.

Fostul premier a lasat sa se inteleaga ca audierea sa nu are legatura cu perioada in care era viceprimar si cu dosarul DNA privind imobilele din Timisoara, in care sunt acuzati primarul Nicolae Robu si fostul edil Gheorghe Ciuhandu, afirmand din nou ca el nu are nicio implicare in acest caz pentru ca nu a avut, ca viceprimar, atributii in domeniul patrimoniului orasului.

Sorin Grindeanu le-a vorbit insa jurnalistilor despre dorinta sa de a fi reprimit in PSD, partid din care a facut parte inca din 1996 si a spus ca asteapta sa fie judecata contestatia sa fata de excluderea din PSD.

Sursa foto: Agerpres / Vadim Ghirda