Articol realizat de Dragos Cruceru (foto), director adjunct consultanta financiara Deloitte Romania.

Cifrele care definesc valoarea unei afaceri, indiferent de metoda prin care au fost calculate si ulterior negociate intre parti, sunt determinate in ipoteza unei datorii financiare nete nule si a unui nivel al capitalului de lucru considerat normal pentru afacerea sau industria respectiva. Cum acest lucru nu se intampla aproape niciodata in realitate, apare necesitatea unei ajustari a acestei valori cu datoria neta inregistrata efectiv de compania tinta, si cu orice deviere a capitalului de lucru fata de nivelul considerat normal agreat de parti. Pe baza acestor ajustari, se determina pretul efectiv platit de cumparator vanzatorului pentru afacerea respectiva.

In mod traditional, calculul acestor elemente de ajustare se face pe baza situatiilor financiare de la momentul incheierii tranzactiei, utilizand anumite formule, agreate in prealabil de parti. Asadar, pretul efectiv platit pentru actiunile companiei tinta devine cunoscut ulterior semnarii contractului de vanzare cumparare si chiar a transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor. Dintr-un numar de motive, inclusiv faptul ca la momentul efectuarii acestui calcul vanzatorul nu mai detine controlul asupra afacerii si managementului, acest mecanism este in general considerat favorabil cumparatorilor si este folosit cu preponderenta, dupa cum arata numeroase studii, in perioade in care piata de M&A este dirijata de acestia.