Radu Rizea13 Ianuarie 2006 in Lifestyle

Standardul Rolex

Maestrii elvetieni au pus mereu accentul pe precizie, pe minutiozitate, pe detalii si pe placerea de a privi. Japonezii au fabricat cele mai performante ceasuri atomice, cu intarzieri de o secunda la un mileniu. Altii si-au imbracat ceasurile in diamante si perle. Rolex a ramas ceasul mileniului care tocmai s-a sfarsit, dar nici un nume nu pare sa candideze la titlul de simbol definitiv al luxului.

Intre simplu si genial

„Un ceas elvetian se cunoaste atunci cand scoti capacul din spate – masinaria care se iveste este de o frumusete inconfundabila“, spun expertii in orologerie. Cateva firme isi impart suprematia in vanzarile mondiale. Alte cateva raman la manufacturarea unor exemplare exclusiviste, care doboara, in schimb, recordurile de preturi in intreaga lume.

Undeva, intre cele doua categorii, isi are locul un nume a carui notorietate valoreaza mai mult decat orice alta istorie legata de ceasuri: Rolex. Nu trebuie sa fie de aur, ca sa fie scump, n-are nevoie de japonezi pentru a fi exact. Nu este nici cel mai scump, nici cel mai vandut ceas din lume. Este doar primul. Rusii voteaza, la capitolul „notorietate“, Pobeda si Rolex. Japonezii vorbesc despre Seiko si Rolex. Americanii nu prea mai stiu altceva in afara de Rolex. Nu este o manie, nici rezultatul vreunei campanii geniale de marketing. Este doar recunoasterea meritului pentru creatorii ceasului purtat la incheietura mainii, in loc de buzunar.

Istorie de un secol

Se implineste, in curand, un veac de cand un domn neamt, Hans Wilsdorf, a fondat compania Rolex. Initial, era vorba despre Wilsdorf&Davis (Davis fiind cumnatul sau), dar lucrurile s-au schimbat chiar in pragul marii transformari a companiei. Era 1908, deci inca pe vremea in care (ca si azi, cu mici exceptii) orologeria elvetiana facea legea pe piata. Era vorba, insa, doar despre ceasurile de buzunar. Caci nu se incumeta nimeni, la inceputul secolului XX, sa spere macar ca piesele componente sa fie reduse la o scara atat de mica, incat ceasul sa poata fi purtat la mana.

Ideea era buna, totusi, dupa cum au confirmat mai multi maestri elvetieni. Cu toate acestea, pana la Aegler, un mic atelier din Biel (ce va deveni, mai tarziu, prima firma care separa secundarul de acele care indica ora si minutul), nimeni nu s-a incumetat sa treaca la miniaturizare. In cativa ani, Wilsdorf producea deja ceasuri de mana cu design adaptat fiecarui prilej: „casual“, formal sau sportiv.

De la premiu la premium

In 1910, proaspat re-branduitul Rolex primea deja primul mare premiu: cel mai bun cronometru „de mana“ (Chronometer Award), o piesa (numita in jargonul profesional „miscare“ – movement) care a definit cele doua valori carora Rolex le-a ramas mereu fidel: acuratete si stabilitate.
Cu toate ca Rolex era acoperit la capitolul „acuratete“ de perfectiunea maestrilor elvetieni, la capitolul stabilitate/incredere era supus inca marilor probleme ale oricarui ceas de la acea vreme: permeabilitatea la praf si apa.

Citeste si:

Daca a existat un singur pas prin care Rolex sa intre in istorie, acela a venit scurta vreme de la sfarsitul primului razboi mondial. Mai exact in 1926, cand Rolex a brevetat doua sisteme de protectie. Primul era coroana cu filet, care proteja impotriva prafului atat cadranul, cat si centrul mecanismului, al doilea era capacul din spate, aplicat apoi de toti fabricantii de ceasuri, construit din inox sau metal nobil, dar de fiecare data impermeabil. Ceasurile de mana puteau fi purtate pentru prima data si in verile calde (inainte, transpiratia se dovedise un inamic important al mecanismelor) si chiar in vacantele petrecute la marginea marii.

Din aceste brevete s-a nascut si prima mare campanie publicitara pentru ceasuri: Rolex isi prezenta ceasurile in acvarii, pentru a spulbera scepticismul general referitor la capacitatea ceasului de a functiona sub apa. Inainte de 1930, Rolex era deja un brand de top si, cam din aceeasi vreme, toti producatorii au trecut la fabricarea de ceasuri subacvatice, nu atat pentru a satisface o cerinta a consumatorilor, cat pentru a demonstra calitatea produselor. Abia dupa ce aceste patente au devenit emblema firmei, Rolex-ul s-a mutat in Geneva, devenind singura companie infiinta-ta in afara Elvetiei care a fost primita cu bratele deschise in randul celei mai pretentioase bresle de ceasornicari din lume.

Automatizarea Rolex

Dupa ce a dat lovitura pe piata in 1928, cu modelul Rolex Prince, devenit cel mai vandut ceas al secolului, pana in acel moment, Rolex a mai in-registrat un megapatent care sa-i confirme suprematia in inventica: ceasul „automat“. Inscris in 1931, patentul „Perpetual“ (aplicat pe seria Oyster) se referea la o placa semicirculara care, datorita gravitatii, era pusa in miscare si „incarca“ arcul si / sau balansul ceasului.

De atunci, adica din zilele de cand oamenii isi cumparau Rolex pentru a sti cat e ceasul in orice conditii, si pana azi, simbolul firmei s-a modificat radical. „Oamenii cumpara Ro-lex-uri pentru a arata tuturor ca au dat lovitura“ este mottoul companiei. Banda lata de metal si cadranul mereu perfect rotund (poarta porecla de „cos de baschet“) au devenit emblemele bunastarii, dar si ale bunului gust. Niciodata prea impodobite, fara mari artificii de design, Rolex-urile au facut fata vremurilor sub auspiciile luxului evident, dar nu tipator.

Imagine si pret constante

Aventurierii s-au indragostit de aspectul aproape baroc al acestui ceas, nobilii ii apreciaza eleganta, iar sportivii ii recunosc rezistenta. Peste toate acestea se suprapune si o consecventa in design neintalnita la alte companii.

Un model Datejust din 1945 seamana suficient de bine cu varianta sa din 2000, cat sa fie recunoscut si de catre un profan intr-ale orologeriei. In plus, toate piesele de la unul se potrivesc si la celalalt.
Astazi, un model Rolex „de serie“, cum ar fi Cosmograph-ul, ajunge la peste 5.000 dolari, insa nu este niciodata fabricat in atatea exemplare de cate este nevoie.

Practic, compania Rolex a atins un varf de productie de 650.000 de ceasuri pe an, nivel la care se mentine de aproape un deceniu, urmarind doua mari scopuri: sa nu se confrunte niciodata cu o piata saturata, dar nici sa nu faca din Rolex un ceas care se vinde la targul de vechituri. Din perioada interbelica, atunci cand ceasurile Rolex „defilau“ cea mai lunga serie de titluri - Wonder Watch. Moisture Proof. Waterproof. Heat Proof. Vibration Proof. Cold Proof. Dust Proof – pana azi, cand a devenit ceasul oficial al consumatorilor de lux, compania germano-anglo-elvetiana a devenit unul dintre simbolurile sociale incontestabile si adulate.

Recomandare Insule noi pentru turistii romani




Citeste si

mai multe articole din Lifestyle