Un restaurant pe saptamana: Logica pe dos a domnului Avram de la Vatra Neamului

E destul de greu de ajuns la ei, sunt tocmai la Balotesti, chiar pe soseaua catre Ploiesti, vizavi de Prisma. Cladirea nu e veche, cred ca a fost facuta dupa Revolutie pentru ceva scopuri comerciale sau industriale, dar cu siguranta ca nu, initial, pentru un restaurant. Pentru ca e imensa, in primul rand. Are vreo trei niveluri, cu multe spatii deschise, foarte largi, pe fiecare dintre ele. Restaurantul propriu-zis e la parter, celelalte doua etaje fiind folosite doar pentru evenimente, din cate am vazut. Si e vorba aici de evenimente mari, mai ales pentru cei lipsiti de simtul masurii, pentru ca pot intra mii de oameni acolo.

Cu siguranta, dl Avram a cheltuit o avere ca sa amenajeze acest spatiu imens, si mai ales sa-l amenajeze si sa-l decoreze cu materiale de calitate, destul de scumpe. Am avut multe controverse cu alti vizitatori ai Vetrei Neamului cu privire la felul in care arata. Pe scurt, dl Avram a luat un pictor bun la desen si la pictat reproduceri in culori vii si i-a cerut sa faca portretele de tip timbru ale mai tuturor oamenilor mari ai culturii si stiintei romanesti, sa faca niste reproduceri la scara mai mica dupa cateva mari picturi renascentiste, a mai pus niste fotografii dupa copertile catorva carti mari si vechi, editii princeps, si tot felul de lucruri din acestea. Foarte mandru de ce a iesit, dl Avram a mai adaugat si un subtitlu pe placuta de la intrare, asa ca acum locul se numeste “Vatra Neamului – Restaurantul Muzeu”.

Mai multi oameni cu gusturi subtiri au fost indignati la vazul reproducerilor sau al picturilor “scolaresti”. Mie imi plac, locul acela te face sa te simti chiar ca in Moldova si ca la Chisinau. Asa arata luxul provincial original, veritabil, la el acasa, mai ales in acea parte de lume. Nu stiu cum si-ar fi imaginat oamenii aceia cu gusturi delicate ca ar trebui sa fie decorat un restaurant basarabean care se pozitioneaza “de lux”, deci nu vrea sa puna farfurii de lut, stergare si stiuleti pe pereti. Mie mi se pare cu atat mai autentic, deci...

Nu am fost prea impresionat la inceput, cand am citit meniul, pentru ca vazusem asta de sute de ori. Sunt felurile de mancare pe care le stie aproape toata lumea, au fost foarte putine feluri despre care nu auzisem. Surpriza a fost atunci cand au ajuns la mine pe masa, apoi in farfurie. Multe flash-uri cu cele mai vechi amintiri din copilarie au iesit atunci la suprafata. Cred ca a fost prima data dupa vreo 40 de ani cand am taiat din nou o mamaliga cu ata, pe un fund de lemn...

Mancarea a fost buna si chiar foarte buna adesea. Multe dintre gusturi erau asa cum le stiam eu de cand eram mic. Am inteles ca dl Avram a adus toti bucatarii din republica lui, in frunte cu cheful Vasile. Ba chiar si o parte dintre chelneri tot de acolo sunt. “Placintaria”, mai ales, e de mare efect la Vatra Neamului. O doamna moldoveanca scoate faina din sac, face aluatul, pune umpluturile din branza, varza sau tot felul de alte lucruri si le coace apoi in tigaie sau in cuptor. Toare acestea in fata ta, cu ochii orasenilor curiosi atintiti la micul spectacol.

Dar analogia cu viata din amintirile mele foarte vechi nu se opreste aici. Cand eram foarte mic si traiam la tara, oamenii de acolo se simteau cam stingheriti sa ii dea unui musafir de vaza sa manance un pui, un carnat, o paine neagra, o poala’n brau sau vreo placinta facuta de nevasta. Unii “cu posibilitati” aduceau salam de la oras, paine alba, eclere sau chiar conserve si le tineau bine ascunse. Nu mancau din ele, ca erau prea scumpe, insa cand venea oaspetele de vaza erau foarte mandri ca ii pot da asa ceva de mancare, si nu ceea ce manancau “oamenii de rand”. La nunti, la pomenile “cu staif”, la revelioane te faceai de rusine daca nu aveai asa ceva pe masa. Sigur ca acelea erau gusturi induse prin modelele culturale, pentru ca si mie mi se pareau adevarate delicatese salamurile cu soia si cu zgarciuri si toate celelalte pe langa ce facea bunica-mea cu supply-ul ei direct din batatura sau de la moara din sat. Abia asteptam zilele de sarbatoare ca sa primim asa ceva.

Cam la fel si cu dl Avram... S-a gandit el ca mancarea traditionala taraneasca poate prinde la flacaii si la fecioarele din Balotesti, insa e convins ca boierii din Bucuresti prefera mancarea aleasa, “de oras”. Asa ca a pus si un meniu italienesc la Vatra Neamului, ba chiar a adus si un bucatar tocmai din Italia, pe bani grei! Asta era prin iarna, sper sa-l fi trimis inapoi la ai lui intre timp, pentru ca nu pot sa-mi imaginez un mai mare nonsens. Sper sa nu se fi molipsit si Vasile si sa vrea sa faca de acum mancare italieneasca... Eu il inteleg pe dl Avram, poate ca el s-a saturat de prea multa mancare romaneasca buna. Pare un om plin de bunavointa si e convins ca asta e spre binele clientilor lui. Totusi, cand ai cel mai bun restaurant romanesc din Bucuresti...