Rar s-a intamplat, in istoria marilor producatori de vinuri din lume, ca o licoare sa devina simbol al perfectiunii in doar doua decenii de la prima recolta. Chåteau Pétrus a reusit acest lucru: dintr-o vie plantata in 1925, toate vinurile din 1948 si pana astazi sunt unanim apreciate de toti specialistii, intrunind un maximum de puncte din partea tuturor juriilor.

Sute de euro, mii de puncte

Pentru a intelege mai usor ce reprezinta Chåteau Pétrus, este suficient un simplu exercitiu de imaginatie. Amintiti-va de Louis de Funès in rolul criticului culinar/degustator din „Aripioara sau picior“. Acum imaginati-va 25-30 de asemenea personaje, gata oricand sa depuncteze un restaurant pentru ca temperatura din salon era cu jumatate de grad mai mare decat cea ideala. Si acum ganditi-va ca o asemenea adunare de oenologi si degustatori a acordat 25 de puncte din 25 posibile, sub calificativul „perfectiunea intruchipata“, pentru nu mai putin de patru recolte din Pétrus: 1975, 1989, 1990 si 1998.

Pentru anii 1959, 1964, 1970 si 1995, acelasi vin a primit 24 de puncte, adica „Briliant - o experienta memorabila“. Doar patru recolte din 1948 pana in prezent au strans sub 20 de puncte, ramanand, totusi, in sfera „foarte bun/excelent“. Asa se explica de ce un vin din 1994, de 22 de puncte, poate ajunge in magazine cu un pret de 790 de euro/750 de mililitri, iar unul din 1976, de calitate un pic mai slaba, costa „doar“ 420 de euro/375 de mililitri, chiar daca are cu doua decenii mai mult. In Romania, desi nu sunt la dispozitie chiar reprezentantele celor mai buni ani, sticlele de Pétrus costa intre 25 si 99 de milioane de lei.

Un alt argument al pretului ridicat al vinurilor este si cantitatea foarte mica produsa. Chåteau Pétrus este o podgorie de numai 11,4 hectare, structurata dupa strugurii care compun vinul: 95% Merlot, 5% Cabernet Franc. Din productia fiecarui an, dupa imbatranirea in baricuri noi, timp de 21 de luni, se produc in jur de 4.500 de lazi de vin (aproximativ 54.000 de sticle).

Este evident ca, in aceste conditii, batalia pentru fiecare sticla se duce imediat ce un an nou apare pe piata sau la licitatii. Casa de vinuri Tajan, care editeaza si unul dintre cele mai respectate cataloage de specialitate, si-a adjudecat in 1997 o lada de Pétrus din 1982 cu 100.000 de franci francezi (20.000 de dolari). Astazi, 25.000 de euro este doar pretul de pornire in licitatii pentru o lada din acelasi vin.

Secretele podgoriei

Citeste si:

Pomerol, regiunea care a nascut aceasta minunatie, este una dintre cele mai elitiste gazde ale vitelor-de-vie franceze. Chåteau Pétrus este doar unul dintre cele aproape 100 de nume „Chåteau“ asezate in nord-estul regiunii Bordeaux, mai exact in jurul capitalei Libourne, intr-o zona care poarta pana in zilele noastre amintirea cavalerilor templieri, mari si cunoscuti iubitori de vin. Strazile si dealurile de numesc si azi „Borna prioratului X“ sau „Zidul comanderiei Y“. Per total, denumirea de origine controlata „Pomerol“ poate fi a-cordata vinurilor din strugurii plantati pe o suprafata de 784 de hectare, insa nu toata suprafata poarta vita. Productia totala de vinuri Pomerol se opreste la 36.000 de hectolitri anual si este compusa din doar sase soiuri, vandute independent sau in cupaje: Merlot, Cabernet-Franc, Cabernet-Sauvignon, Malbec, Petit Verdot si Carménère.

Marea sansa a lui Pétrus a fost amplasarea in singura parte a regiunii unde subsolul este format predominant din argila neagra, nu din sol nisipos-bolovanos. Din acest accident s-a nascut caracterul absolut de-osebit al vinului, devenit brusc mult mai „intelectual“ si mai fin decat cele produse in imediata vecinatate. Merlotul este vinul de baza din toata regiunea, reprezentand peste 70% din productia totala.
Pomerolul a intrat insa in atentia consumatorilor de lux si datorita faptului ca aici se produc printre cele mai mari si rafinate trufe. De altfel, recomandarea specialistilor este ca Pétrus sa fie consumat fie alaturi de tarte cu foie-gras si trufe, fie alaturi de cuburi din carne de vacuta cu „girolles“ - un soi de ciuperci asemanatoare trufelor la gust si consistenta.

Istorie pe scurt

Numele Pétrus a fost ales, premonitoriu aproape, cu gandul la Sfantul Petru, cel care tine cheile Raiului. Eticheta il reprezinta pe marele apostol, desi criticii mai glumeti spun ca nici pana azi nu este cunoscuta semnificatia reala: cheile Sfantului Petru ii inchid pe pofticiosi inauntru sau afara (la cate sute de euro costa taxa de intrare, pentru multi a devenit un paradis inaccesibil).

Madame Edmond Loubat, o liburneza cunoscuta in zona ca priceputa intr-ale vinului, a pornit afacerea Pétrus in 1925, alaturi de proprietarii din acel moment, familia Arnaud, incepånd de la denumirea unui vin descoperit accidental in pivnitele familiei - un „Pétrus-Arnaud“ din secolul XIX. In 1945, Madame Loubat a devenit unic proprietar al bucatii de 11 hectare. Obsedata de concurenta vinurilor de Medoc, vandute mult mai scump la acea vreme, Loubat „se pune pe treaba“ si incepe sa produca doar vinuri de calitate exceptionala, fara nici un compromis. De altfel, pasiunea pentru excelenta s-a transmis pana astazi, iar cea mai buna dovada este data de productia din 1991, un an dezastruos pentru vinul francez: pusi in imposibilitatea de a produce, din cauza ploilor, un vin la standarde de excelenta, mostenitorii Pétrus-ului au refuzat sa mai produca si sa comercializeze vinul din acel an. In 1948 este inregistrata prima lovitura de piata memorabila, inca invocata de degustatori.

In 1961, la moartea celei care a devenit legenda vinului francez, Château Pétrus a fost mostenit de nepotii acesteia, Madame Lacoste si Monsieur Lignac. La sfarsitul anilor ’80, dupa cativa ani in care productia de Pétrus a fost urmarita de nesfarsite ghinioane, iar vinul a fost caracterizat de cateva ori drept mediocru, partea lui Lignac a fost cumparata (pentru o suma confidentiala, evident) de alt inovator al vinului francez, Jean-Pierre Moueix, un vechi partener de afaceri al carui tata fusese reprezentant in negocieri pentru Chåteau Pétrus inca din 1930. Moueix a interzis definitiv interventiile mecanizate si a revenit la metode exclusiv traditionale de ingrijire a viei, iar rezultatele nu s-au lasat asteptate: 1990 este considerat unul dintre cei mai buni ani pe care i-a cunoscut vreodata aceasta vie, alaturi de 1948 si 1964.