Brandul Prada a aparut acum aproape un secol, in 1913, cand Mario Prada deschidea in Milano doua magazine in care sa-si vanda enormele geamantane si cufere din piele de morsa, alaturi de cateva perechi de pantofi si foarte putine posete. Produsele Prada erau, in acel moment, raspandite si prin cateva boutique-uri din Europa si SUA, fara sa fi atras insa atentia in mod deosebit.

In clipa in care avionul s-a transformat in mijlocul clasic de deplasare al celor din categoria tintita de Prada, cuferele - care ocupau cea mai mare parte din afacerile familiei - au devenit brusc inutile. Prada si-a indreptat atentia catre genti mai usoare si mai practice, unele dintre ele decorate cu elemente spectaculoase fabricate din lemn, carapace de testoasa sau cristal. Cu toata revolutia de design, firma a inceput sa decada puternic in anii ’70 si doar interventia salvatoare a mostenitoarei familiei, Miuccia Prada, a scos-o de pe drumul falimentului. Dupa cateva lovituri succesive, Prada a devenit o casa recunoscuta international, dar notorietatea si-a capatat-o abia cand cele patru personaje din „Sex and the city“ au inceput sa descrie firma ca fiind visul oricarei femei.

Stea ascendenta

Miuccia Prada s-a nascut in 1950 si a avut traiectoria profesionala a copilului de geniu. La 20 de ani avea deja un doctorat in stiinte politice, in 1979 prelua afacerile familiei, iar la inceputul anilor ’80 stupefia intreaga lume a modei, declarandu-si deschis simpatia fata de tarile comuniste.

Angajata la firma familiei, Miuccia a dat prima sa lovitura in 1970, cand a lansat un rucsac „de oras“ fabricat dintr-un material impermeabil - Pocone. Linia simpla si succesul imediat au condus la prima invazie de produse contrafacute de pe piata. In 1979, cand a preluat destinele brandului, Miuccia a realizat ca singurul drum este cel catre produse de lux, dar nu a renuntat la liniile simple si curate, din care isi facuse deja un renume printre marii creatori. Cele dintai posete Prada din noua gama au fost fabricate din nylon de parasuta.

Prima colectie pret-a-porter a fost lansata in acelasi an cu prima colectie de pantofi - 1985. Liniile dau lovitura in lumea consumatorilor de lux, reprezentand imbinarea perfecta dintre simplitate si eleganta. Lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine pentru firma si Prada a castigat cu un vot unanim premiul international al Consiliului Designerilor de Moda din America, in 1993, dar si mult ravnitul titlu de „Designer al anului“, in 1995.

In 1998, Prada deschidea primul magazin cu produse destinate barbatilor, in Los Angeles, urmat de o serie de magazine in toate marile orase occidentale si in Japonia. Astazi firma valoreaza peste un miliard de dolari, iar hainele purtand eticheta Prada sunt obligatorii pentru garderoba oricarei vedete. Cameron Diaz si Salma Hayek sunt numai doua dintre multele staruri care au aparut pe covorul rosu al Oscarurilor purtand Prada.

„Balaurul“

Chiar daca Miuccia facea mare tam-tam in anii ’80 pe marginea simpatiilor sale comuniste, activitatea sa din lumea modei a fost mereu de-parte de miturile egalitariste propovaduite de regimurile totalitariste ale Estului. Achizitii furibunde, scandaluri si o atitudine greu de suportat au facut din Miuccia un soi de „balaur al modei“. In anii ’90, Prada a inceput sa cumpere tot ce parea ca incearca sa-i stea in cale. Helmut Lang, Church Shoes, Jil Sander, Fendi, Byblos sunt doar cateva dintre numele acaparate, cu mai mult sau mai putin zgomot. Jil Sander, de exemplu, a fost data afara din firma care-i purta numele, din cauza unor neintelegeri cu Miuccia si, conform contractului, i s-a interzis sa mai aiba de-a face cu moda timp de patru ani (1999-2003). Dupa ce a expirat „perioada de detentie“, Jil Sander a incercat sa se intoarca la firma pe care o inventase, ba chiar a si scos o linie sub eticheta Prada. Insa conflictul cu Miuccia a renascut, iar Jil s-a despartit definitiv de corporatie.

Aproape de faliment

Calitatea incontestabila a produselor Prada s-a dovedit insuficienta pentru a mentine compania, deja devenita multinationala, la un nivel profitabil, cu toate ca deja se consacrase printre critici o expresie flatanta: „In timp ce fata Gucci sta ascunsa intr-un bar si da peste cap shot dupa shot de tequila, fata Prada citeste Proust pe terasa unei cafenele“.

Confruntata cu dificultati financiare din ce in ce mai mari, Prada lanseaza prima linie de „haine tineresti si accesibile“ - Miu Miu -, in 1992, urmata la scurt timp de prima linie de haine sport. In 2000, firma este deja cunoscuta ca „neo-fascista“ si i se acorda proprietatea termenului de „uratenie Prada“: haine intelectuale, in culori simple - verde de armata, negru, maro, bej si alb -, dublate deseori de ochelari patrati cu rame groase si negre.

Cu investitii gigantice, printre care si un colosal turn de sticla in Tokyo, cu magazine construite si amenajate doar de cei mai „trendy“ arhitecti - Rem Koolhaas sau Herzog & de Meuron -, firma se trezeste cu datorii de un miliard de euro la sfarsitul lui 2001. In acelasi an, partea Fendi din corporatie este vanduta catre LVMH, cu 250 de milioane de euro. Dupa ce vinde si Byblos, al doilea in ordinea provocarii de pierderi, firma isi acopera integral datoriile si incepe in forta, devenind a doua companie din lume care isi revine dintr-o asemenea „gaura“, dupa Giorgio Armani.

Astazi, echipa formata din Miuccia Prada, Patrizio Bartelli (sotul ei) si designerul principal al corporatiei, Fabio Zambernardi, continua sa faca legea in lumea modei. Fiecare prezentare este un succes, numele firmei este asociat definitiv cu ideea de „clasa“, iar veniturile consolidate scutesc firma de orice mari nepla-ceri.

De curand, doi artisti americani, Michael Elmgreen si Ingar Dragset, au deschis chiar un magazin-opera de arta, o „capsula a timpului“: in mijlocul desertului, intr-un oras cu o mana de locuitori, cei doi au construit o miniatura de magazin Prada, care va ramane insa sigilat pe vecie. Intentia artistica va deveni, astfel, eternul test al timpului de care se feresc toti designerii. Prada insa nu pare sa aiba temeri...