Restaurantele din Bucuresti (II - dusmanii mancarii bune)

Una dintre concluziile cele mai surprinzatoare a fost aceea ca bucurestenii par sa fie mult mai putin pretentiosi la mancare decat la servicii si la ambianta localurilor, in general. Si asta spre diferenta de straini, si nu numai cei din Europa Occidentala, care au o scara a valorilor oarecum pe dos. Nu e de mirare, deci, ca patronii de restaurante isi baga aproape toti banii in amenajari si decoruri, de nu le mai ramane mare lucru in buzunare atunci cand ajung la bucatarie si la camara.

Chiar daca suntem evident impotriva curentului, noi, cei de la Restograf, ne luptam pentru o mancare mai buna si mai sanatoasa. Si nu putine critici sunt trimise la adresa noastra, din toate directiile. Dinspre partea patronilor de restaurante si a bucatarilor, in primul rand, pentru ca e mult, mult mai usor sa vopsesti pereti si sa combini decoruri si mobilier care sa-i faca pe concurenti sa moara de invidie, decat sa gasesti produse de calitate si sa pui o mancare buna in farfuria clientului. Care client, fie vorba intre noi, nici nu prea mai stie ce e aceea... Dar chiar si din partea lor, a clientilor, care chiar cred ca toate cele 150 de mancaruri din meniul unui restaurant pot facute din produse proaspete, acolo, in bucatarie, si nu ii mira ca pot primi 10 feluri de mancare in 15 minute, noaptea tarziu, aproape de ora inchiderii.

Si Guvernul si ceilalti de teapa lor incurajeaza din plin starea aceasta de lucruri. Mai au foarte putin pana sa ajunga sa-i oblige pe cei din restaurante sa ia doar produsele acelea oribile de la supermarketuri sau de la marii producatori industriali, pentru ca numai aceia au toate certificatele pe care ti le cer acum cei care vin in controale. Mi-i si inchipui facand zilnic brainstorming ca sa mai nascoceasca nazbatii fara numar, incat sa devenim o tara de infractori, ca sa fim cu totii la mana lor. Ca patron al unui mic restaurant, daca te duci cu buna-credinta la piata ca sa cumperi o gasca, o rosie, niste branza, legume sau fructe, esti deja un nelegiuit! Fiindca da, rosia aceea de la piata poate fi cumparata de douazeci de bucuresteni si mancata la ei in bucatarie, insa nu poate fi mancata de aceiasi douazeci de bucuresteni la restaurantul din colt.

Asadar, mancarea buna are multi, foarte multi dusmani in Bucuresti. Bucurestenii insisi, in primul rand, care nu numai ca nu iau atitudine ca sa-i penalizeze pe impostori si pe lenesi, ci se lasa cu incantare manipulati cu oglinjoarele si cu margelele colorate de pe peretii restaurantelor. Clientii sunt sensibili la butaforie, la prezentarile bombastice ale felurilor de mancare, si in meniu si in farfurie, insa goale de continut, la spectacolul adesea deplasat si penibil al servirii ceremonioase si teatrale. Se simt importanti si bogati cand se vad inconjurati de lucruri scumpe si lucioase, pe care ei nu si le pot permite acasa, cand isi inchipuie ca chelnerii sunt servitorii lor si cand acestia chiar ii lasa sa creada asa ceva. Mancatul propriu-zis, calitatea si gustul mancarii sunt acte si atribute individuale, pe care le vezi, le simti si le stii doar tu. Pe cand prezenta in locurile publice cu markeri sociali, ceremonialul ostentativ si imaginea farfuriei sunt acte sociale, care te pun in valoare in fata celorlalti din jur. De aceea...

Si patronii de restaurante si bucatarii au tot interesul ca sa aiba cat mai multi clienti de acest fel. Vanitosi, exhibitionisti, usor impresionabili si manipulabili. Tentatia muncii putine e irezistibila pentru multi dintre ei, de cand cu supermarketurile, cu semipreparatele, cu aromele artificiale si cu potentiatorii de gust, cu furnizorii de mancare preparata, ambalata in vid si adusa direct in bucataria restaurantelor, fara sa mai treaca prin magazie, in caserole ermetic inchise. E greu de crezut ca acestia, patronii si bucatarii, adica,vor schimba ceva de bunavoie, doar de “amorul artei culinare”.

Cat despre guvernanti, nicio sansa din aceasta directie. Suprareglementarea, normativele de de tip preventiv, nu reactiv, sunt principala lor arma in lupta cu populatia si sursa lor sigura de venit si de bunastare. In lumea anglo-saxona, la americani si la englezi, unul dintre principiile filosofice fundamentale, care sta la baza intregului lor sistem politic si legislativ, este ca cetatenii, fie ei furnizori, clienti sau orice altceva, sunt de buna credinta. Si acolo statul se straduieste sa-i depisteze si sa-i pedepseasca doar pe cei care deviaza de la lege, de la norme si reglementari. In Romania lucrurile stau taman pe dos: Statul si guvernantii pleaca de la principiul ca toti suntem potentiali infractori si se ocupa mult mai mult de infractiunile necomise decat de cele faptuite. Aproape toata legislatia de la noi e conceputa in sensul prevenirii infractiunilor viitoare, potentiale, imaginare, pe cand pedepsirea celor dovedite e adesea rizibila sau de-a dreptul inexistenta. Si nici ei nu au interesul sa schimbe ceva, ba dimpotriva! Au ajuns deja la lungimea si la curbura castravetilor, la boabele de fasole masurate cu sublerul, si nu se vor opri decat atunci cand mancarea din fiecare farfurie va fi facuta din exact aceleasi produse si va avea exact acelasi gust, pana in cel mai mic si ascuns local din Bucuresti, din Romania si din Comunitatea Europeana. Apoi vor trece la altceva.

Prin urmare, ce facem noi cu Restograful e ca un fel de lupta cu morile de vant...