O casa modesta, cocotata pe o colina, pusa chiar in calea trecatorilor, cu prispa plina de sticle de vin este, in zi de iarna, locul cel mai aglomerat din intreg perimetrul Castelului Reginei Maria din Balcic. Putini sunt cei care, parasind “cuibul singuratic” al reginei, se asteapta ca la doi pasi sa gaseasca o colectie din cel mai bun si vechi vin bulgaresc.
Aici, intr-o constructie marunta din piatra, cu cateva camarute, unde pe vremuri se adunau artisti in cautarea inspiratiei, Anna Koleva sau Slavcheva, dupa numele tatalui ei, isi intampina, zi de zi, chiar si de 31 decembrie, clientii.

Face asta de 7 ani, de cand a deschis aici un magazin de vinuri. Inainte, vindea suveniruri, tot in complexul palatului, dar apoi a decis ca vrea sa-si transforme pasiunea intr-un mic business. “Am inceput cu putini bani, dar voiam sa facem din castel si imprejurimi un loc special pentru regiune, pentru cultura. La vremea respectiva (inainte de 2005 – n.r.), nu mai era nicio alta atractie in intreg complexul, doar castelul si un restaurant, care insa nu era renovat, plus un magazin de suveniruri afara”, imi poveste Koleva.

Cu ajutorul partenerului ei de afaceri, a investit in jur de 20.000 de euro in decorarea si amenajarea casei, precum si in “mobilarea” ei cu stive de sticle cu vin, cele mai scumpe datand din 1878. Acum, cu “rezerva” din beciurile casei familiei sale si cu cea din magazin, Koleva are peste 10.000 de sticle, insa nu toate sunt de vanzare.

Economista de nici 30 de ani s-a indragostit de vinuri tragand cu ochiul in cartile de vinificatie ale bunicului sau. Dincolo de a se ocupa, impreuna cu cativa angajati, de magazinul de la castel, bulgaroaica este si mic producator de vin, dar si un colectionar inrait. Recunoaste ca traieste modest, in Balcic, locul natal, si ca toti banii obtinuti din vanzari i-a investit in marirea colectiei de vinuri. Spune chiar, amuzata, ca a sapat atatea beciuri in jurul casei familiei sale, incat constructia risca sa se prabuseasca oricand.

“Nu am studii de vinificatie, insa sunt autodidacta si am o mica unitate de productie in Brestovitsa, Plovdiv. Inca de la inceput mi-am dat seama ca daca vreau sa fac ceva special trebuie sa am propria marca”, imi spune proprietara magazinului. Produce, in fiecare an, cam 30.000 de sticle, iar portofoliul propriu de vinuri numara 10 branduri, toate sub umbrela marcii-mame Queen’s Winery House.

Missi - un vin special, cu miere pe baza de Muscat, Ducessa - cu migdale amare si o aciditate delicata, Regina – o licoare rubinie, pe baza de Cabernet Sauvignon sau Elleanna, de un granat inchis, toate acestea sunt cateva dintre brandurile cu care se mandreste Koleva. Pe multe dintre sticle le ofera spre degustare vizitatorilor. "Cand te duci la un magazin, vezi sticla, insa nu stii ce este exact in ea", argumenteaza Koleva.

Cei mai buni clienti se dovesc a fi rusii si romanii. Ei sunt gata sa dea intre 20 si 50 de leva (45-110 de lei) pe sticle ce poarta etichete care parca te duc inapoi in timp. Desi sunt vinuri tinere, aromate, multe dintre ele pastreaza, in rafturile de lemn, mirosind putin a mucegai, un strat gros de praf.

Nu stie cati bani scoate, pe an, din mica sa afacere, dar spune ca intr-o zi de vara deschide 200 de sticle pentru degustare si vinde cam 50-60. O parte din vanzari sunt facute prin intermediul magazinelor duty-free, cam 30-35% din total. Stie insa ca, cel putin acum, profitul nu este o tinta. Are nevoie, intr-adevar, de jumatate de milion de euro pentru ca visul sau sa fie complet. Vrea sa construiasca o crama la 5 kilometri de Balcic, acolo unde isi va deschide propriul magazin.

“Vom incepe sa construim in 2012, asteptam autorizatiile acum, avem trei acri de vita de vie. Am luat vita la universitate, am testat-o, a reiesit ca e buna pentru Pinot Noir”, detaliaza Anna Koleva. Pentru a-si atinge telul, a fost nevoita sa mai vanda din vinurile de colectie pe care le are, dar spera sa se vada in curand “la casa” ei.

Koleva marturiseste ca, la inceput, nu era prea cunoscuta, asa ca si-a legat brandul de locul in care se afla magazinul. “Nu are legatura cu Regina Maria”, intareste antreprenoarea, “este vorba doar despre o regina, nu de una anume”. Acum, ea vrea sa nu mai fie asociata cu castelul si sa-si construiasca o identitate de brand mai puternica, legata de crama pe care o va face.

Industria vinului din Bulgaria s-a dezvoltat mult in ultima perioada prin accesarea fondurilor europene. Este usor sa obtii bani pentru astfel de afaceri. Te duci la Ministerul Agriculturii, acolo ti se scrie un proiect gratis si apoi obtii banii, explica tanara.

“Visul meu este sa am cate un magazin in mai multe tari, sa incepem sa exportam. Nu vreau sa fiu in supermarketuri sau restaurante, vreau sa am propriile magazine”, imi spune Koleva. Cu toate acestea, ea vrea sa pastreze business-ul la dimensiuni mici.

In timpul liber, Anna Koleva isi cultiva pasiunea pentru gastronomie si chiar scrie carti. A editat deja una, impreuna cu tatal sau, in care prezinta retete pentru preparate care merg ca unse impreuna cu un vin Queen’s Winery House. Koleva spera ca si in cazul cramei pe care si-o doreste va fi sprijinita de clienti. "Imi consider clientii drept investitori in visul meu. Am un vis si doar cu ajutorul lor mi-l pot indeplini", incheie antreprenoarea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri