Cladirea atrage atentia pentru ca are niste ornamente putin obisnuite in astfel de locuri, niste arabescuri din metal care au impartit privitarii in doua tabere: cei carora le plac si cei care le considera un kitsch impardonabil. Eu sunt in prima grupa.

Denumirea “Sofa” vine chiar de la prima asociere care it vine in minte cand auzi acest cuvant si a fost pusa ca sa sugereze ceva placut si confortabil. Si, din ce am vazut acolo, pare o optiune buna, consistenta si cu sustinere. Restaurantul e deschis de curand, in primavara lui 2012, si ocupa parterul si demisolul cladirii cu forma neobisnuita, triunghiulara, asa cum se vede si in poza.

Terenul fiind putin in panta, ai senzatia de fiecare data ca esti la parter: si cand intri “sus”, in restaurant, de pe Barbu Vacarescu, si cand intri “jos”, in cafeneaua care da spre Gheorghe Titeica si spre parc, si de acolo si mai jos, in crama.

Restaurantul de sus are o forma de acvariu, cu ferestre complete, pana jos, pe ambele laturi ale triunghiului care dau spre cele doua strazi mari, care dau o vedere foarte interesanta, chiar spectaculoasa.

Si cafeneaua de jos e deosebita, are un perete format din usi de sticla complet retractabile, care lasa spatiul din interior sa faca corp comun cu terasa de afara, destul de frumos amenajata si ea. Crama din subsol are o anticamera cu fotolii si canapele, facuta ca un fel de lounge cu ceva carti pe rafturi.

Amenajarea si decorurile sunt bine concepute si realizate, totul iti da o senzatie de lucru serios, facut bine si cu responsabilitate. Chiar daca eu nu as fi pus o asemenea faianta pe jos in cafenea si spoturile de tabla ieftina in tavan, i-am dat nota maxima la ambianta pentru ca merita tot efortul pe care l-am vazut desfasurat acolo.

Citeste si:

Meniul de la Sofa e din bucataria internationala si nu e lung, ceea ce te duce cu gandul ca si aici au incercat sa faca lucrurile serios. A fost destul de bun ce am luat la Sofa, desi niciunul dintre feluri nu mi-a ramas in minte (acum scriu la mai mult de o saptamana de la vizita la ei) incat sa ma faca sa vreau sa ma intorc cat mai repede; supa (o crema de legume), legumele, salata cu calamari, “romanta vegetariana” (tot o salata) si dorada au fost destul de bune, desi nimic deosebit, spaghetele carbonara cu trufe au fost neasteptat de bune, sparanghelul excelent, insa painea (chifle congelate semicoapte) a fost oribila.

Desertul – terina de ciocolata – a fost destul de bun si el, iar niste fursecuri destul de banale, si la gust si la infatisare, desi au insistat ca le-au facut acolo, in bucatarie la ei.

Am avut o dilema serioasa cu nota pe care sa o punem la mancarea de la Sofa. Si din ce am scris mai sus e clar ca 9 e mai mult decat merita, nu e la fel ca la restaurantele care au 9 “curat” sau chiar un fel de 9+, cum ar fi unele din Herastrau sau din centru. Insa a fost mai buna decat la multe restaurante carora le-am pus 8 la mancare.

Si, cum nu avem 8.50, punem intotdeauna nota mai mare cand avem astfel de dileme, pentru incurajare. Serviciul a fost foarte bun, ne-a facut placere. Preturile sunt rezonabile, chiar mici pentru un astfel de loc, insa cred ca asta e doar o strategie de lansare, probabil ca nu vor ramane asa multa vreme.

Asadar, Sofa s-a pozitionat direct pe lista cu restaurantele mari, bune si serioase ale Bucurestiului si avem toate motivele sa credem ca va ramane asa. Si mai credem ca isi va imbunatati si mancarea si tot ce ar mai putea fi imbunatatit, pentru ca par oameni seriosi, care atunci cand se apuca sa faca ceva, il fac bine.