Inca de la intrarea in spatiul de expunere Bookfest de la Complexul Expozitional Romexpo am realizat ca nu este multa lume. De altfel, expozantii intervievati au recunoscut ca se bazeaza pe weekend pentru a-si recupera investitia. „Nici nu acceptam sa pierdem bani, pai cum!? Ieri (miercuri – n.r.) a fost o zi slaba, dar astazi pare a fi mai animat. Acum, ca am inceput sa aparem in presa, o sa vina lumea”, spune Ileana Iorga, coordonator vanzari la Grupul Editorial Rao, unul dintre primele standuri de care „m-am ciocnit”. Ea a subliniat ca, pe langa profitul pe care spera sa il faca din prezenta la targ, au de castigat si vizibilitate.

Numarul de expozanti a ramas aproape neschimbat fata de anii precedenti, circa 145, desi piata de carte este mica – doar 60-80 milioane de euro, conform celor mai mari edituri din piata. Piata din Polonia, de exemplu, este de aproximativ 1 miliard de euro.

Tot neschimbat de trei ani a ramas si pretul chiriilor cerute expozantilor – 75 de euro/mentru patrat spatiu deja amenajat sau 60 euro/metru patrat spatiu neamenajat. Organizatorii nu parea foarte entuziasmati de acest lucru, intrucat lor li se cere mai mult pe inchirierea halelor.

Librariile Carturesti, prezente si ele, ofera reduceri in special la DVD-uri, muzica si filme, mai putin la carti in timp ce Editura Prior, care ofera carti in limbi straine si au o sectiune de business vasta, „se lauda” cu reduceri ce variaza intre 20% si 80%. „Uite, la Enciclopedia Universalis avem reducere de 50%”, spune, mandru, un reprezentant al Prior. „Nu, nu iesim pe pierdere daca le vindem atat de ieftin, intrucat suntem unici importatori in Romania ai Universalis si Enciclopedia Britanica si deci avem reduceri la achizitii din afara”, spune reprezentantul firmei.

Printre cele mai vandute carti de business se numara „Taxation of Individuals and Business Entities” sau Palgrave Dictionary of Economics.

Tot pe segmentul business, reduceri au si cei de la Economica – 20-30% la carti de business. Cu toate acestea, la o prima vedere cel putin, reprezentantii afacerii spun ca parca „renta mai mult la Gaudeamus”.

Nu de aceeasi parere sunt insa reprezentantii Nemira, una dintre cele mai mari edituri de pe piata. „Simtim vanzari mai mari decat la Gaudeamus, desi ceva-ceva mai slab decat la Bookfestul de anul trecut”.

Compania ofera reduceri mai mari decat anul trecut. Pe langa reducerea „universala” de pret de 25%, ofera si pachete la 5-10 lei sau chiar carti impachetate, pentru cadouri, la care reducerile pot atinge si 45-50%. „Am inchiriat 175 de metri patrati si cu toate acestea o sa iesim pe plus”, spune, increzatoare, Cristina Popa, director de marketing la Nemira.

Citeste si:

Reducerile vin ca urmare a recesiunii care limiteaza posibilitatile de achizitie ale romanilor. „Forta de cumparare este slaba si acest lucru se simte, deci trebuie sa reducem preturile. Aici, la targ, este bine intrucat nu mai lucram prin intermediar, vindem direct, deci nu iesim pe pierdere”, mai spune Popa.

„Musca” formatul electronic de carte din vanzarile traditionale?

Cristina Popa spune un NU hotarat si subliniaza ca, din contra, cartea electronica ofera editurilor sansa sa scoata pe piata volume pe care, altfel, nu ar risca sa le mai lanseze. „Sunt carti rare, specializate, de nisa, care atrag un public restrans. Daca le-am scoate pe print, am pierde, dar asa, digital, este un mare plus si pentru noi si pentru cei interesati. Mai mult, cartile digitale prind in randul celor tineri”, mai spune directorul de marketing al Nemira, subliniind totodata ca firma pe care o reprezinta are cateva zeci de carti in format electronic.

Reprezentantii platformei internationale de carte electronica DigiBooks4All, prezenta printr-un stand mic la eveniment, subliniaza, similar, ca formatul electronic nu dauneaza in niciun fel vanzarii de carte traditionala. „Noi oferim editurilor si librariilor platforma necesara pentru vanzarea de carte electronica. Poate, in viitor, acest format va influenta negativ vanzarea de carte traditionala – in special in invatamant, cand elevii vor putea citi manualele pe tablete sau eReadere. In prezent insa, avand in vedere ca piata de carte digitala este foarte mica in Romania, nu se poate vorbi de o influenta negativa”.

Clientii ce spun?

Mergand printre standuri am putut observa clienti de toate varstele – de la copii foarte mici, entuziasmati de cartile de colorat sau de castelele ce „se inaltau” dintre pagini (cum sa renunti la asa ceva in favoarea cartii electronice?! - exclama o mamica, razand) pana la batrani de peste 80 de ani, preoti sau oameni de afaceri (vezi galeria foto).

Teo Pricop este tehnoredactor si mi-a spus ca prefera sa cumpere carti din Romania intrucat este „mai comod”. „Din afara tarii citesc pe net, in engleza sau franceza, rezumatul cartii pe care urmeaza sa o achizitionez de aici. Nu comentez asupra preturilor – consider ca daca vrei o carte, o cumperi, si gata! Mai mult, foarte multe carti le poti gasi si in anticariate”, spune el.

O tanara ce are sacosa plina de carti nu este de aceeasi parere. „Ma asteptam la preturi mai mici, la unele carti! Dar e bine ca se gasesc totusi”, spune ea, rasfoind un volum gros de fotografii. Si un alt tanar, din goana spre iesire, imi spune ca puteau fi carti mai ieftine, totusi.

Pe langa carte, la Bookfest „s-au strecurat” si alte firme, precum Ceainaria Bernschutz, Taraba de Jocuri (board games – n.r.) sau benzi desenate aduse de ComicBook City.

Am iesit dupa o ora si jumatate din vastul spatiu expozitional avand senzatia de deja-vu. Aceleasi edituri si librarii, un numar mai mic de vizitatori (in weekend va fi insa plin, spun, cu speranta, expozantii), reduceri daca nu neaparat mai mari, mai clar scoase in evidenta si scrise cu litere mai vizibile.

M-am oprit sa ma odihnesc la un suc natural de mere, pe o banca, la capatul lungului sir de comercianti „de de toate” aliniati pe straduta ce duce spre Romexpo. Inainte sa ma urc in masina am citit cateva pagini pe Kindle si am zambit in sinea mea amintindu-mi ce mi-a spus reprezentanta unei edituri - „cum sa renunti la cartea traditionala? Uite ce frumos se simte la atingere volumul asta!”.

Tu ai fost/te vei duce la Bookfest? Ce te-ai asteptat/ce astepti sa vezi? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.