Prometheus este un prequel al filmului semnat de Ridley Scott in 1979, Alien, cel in care locotenentul Ripley, jucat de Sigourney Weaver, supravietuieste intalnirii echipajului navei spatiale Nostromo cu un monstru extraterestru cu doua randuri de dinti, monstru care sta bine cuibarit in imaginarul cinefililor de mai mult de 30 de ani.

Tocmai pentru ca Ridley Scott a anuntat un prequel, multi si-au dorit un thriller la fel de infricosator ca Alien, in care membrii echipajului plecat in spatiu se gasesc claustrati fara scapare intr-o nava spatiala pe o planeta cu atmosfera irespirabila, vanati pe capete de o fiinta pocita. Nu pot spune ca Prometheus nu livreaza din plin frica si groaza (slava Domnului!), dar are cateva minusuri deranjante.

In primul rand Prometheus este o buna bucata din film o clona a scenariului Alien; nu cred ca isi dorea cineva un Alien tras la indigo: un echipaj plecat in spatiu descopera o nava abandonata; explorand-o, unul dintre membrii echipajului este infestat de un factor extraterestru misterios; de unde intrebarea daca va fi sau nu primit inapoi pe nava, avand in vedere conditiile stricte de carantina.

Alt minus a ceea ce livreaza Prometheus este pretiozitatea metafizica a filmului comparativ cu minimalismul de mijloace si intrebari din Alien. In Alien iti ingheata sangele in vene fara sa simti nevoia sa dai ochii peste cap a exasperare cand ti se servesc lectii despre umanitate, sensul nostru pe Pamant, nevoia de a-ti cunoaste creatorul si alte enormitati clamoroase care nu-si au locul intr-un thriller comercial, chiar el si Prometheus. Nu pentru ca n-ar fi interesante astfel de teme, ci pentru ca raman in Prometheus doar niste marote lipsite de substanta si autenticitate. Ridley Scott nu e totusi Stanley Kubrick si pretentia unui nou 2001: A Space Odyssey, daca a existat, este ridicola.

Singurul fior de stranietate morala si alienare pe care reuseste sa-l transmita filmul este datorita robotului David, jucat de Michael Fassbender. Langa "jucat" poti alatura orice adjectiv superlativ, poti exersa oricate. Michael Fassbender are cele mai interesante replici si, culmea, este cel mai complex personaj desi este doar un android: capabil de loialitate si de calcule reci, incredibil de lucid si cinic, dar capabil si de un fel de emotie si incantare copilaroasa.

Citeste si:

In treacat fie spus, ceilalti actori nu joaca tocmai de vis, incepand cu cei doi cercetatori care au descoperit ca suntem creatiile unor extraterestri: Noomi Rapace, cunoscuta din ecranizarea suedeza a Girl With The Dragon Tattoo, si Logan Marshall-Green, continuand cu Charlize Theron, care a incercat tot posibilul sa scoata ceva din rolul de executiv corporatist cu caracter neimblanzit, fara credinta sau sensibilitati spirituale, Idris Elba, capitanul navei, si Guy Pearce (il stii din L.A. Confidential si Memento), imbatranit artificial pentru rolul de finantator al misiunii in scopul descoperirii izvorului vietii fara de moarte. Ce-i drept, cateodata sunt de vina si structura si dialogul filmului pentru lipsa de eficacitate a jocului lor.

Prin alegerea unui maximalism de mijloace, spre deosebire de minimalismul din Alien, Prometheus este un ghiveci. Amesteca atatea fire narative, atatea intrigi marunte care nu se leaga, inclusiv un moment de film cu varcolaci si unul de flirt fara sens, incat te intrebi daca spectatorul a ajuns sa aiba attention span-ul atat de scurt incat trebuie bombardat non stop si atras (a se citi distras) cu diverse jucarele cinematografice ieftine.

Dincolo insa de toate criticile, Prometheus are o grandomanie care il prinde foarte bine, scenografia are dimensiuni cosmice iar efectele speciale sunt impresionant de frumoase. Grandiosul ii vine bine lui Prometheus pentru ca filmul are ceva din aristocratia si eleganta unei cinematografii clasice, cu o estetica si miza setate undeva mai sus decat cele ale blockbusterelor din ultimii ani.

Sursa foto: postmodern.ro