Tot luna aceasta, am lansat si noul Bewhere.ro, varianta online a revistei. Dupa 365 de zile in care am aflat ce-si doresc utilizatorii nostri, am reorganizat din punct de vedere vizual continutul pentru a usura accesul la articolele si domeniile de interes pentru fiecare cititor in parte.
www.bewhere.ro are acum un design nou, mai dinamic si intuitiv, care acorda o mai mare importanta continutului multimedia, fara a neglija, insa, continutul de calitate, elementul definitoriu al sitelui.

Editia print de octombrie s-a pus in vanzare in chioscurile si librariile din toata tara.

Tema editiei:
De la nume la renume
Cristian Mungiu si Radu Afrim, Serban Sturdza, Zdob si Zdub, Dan Perjovschi, Vasile Ernu, Cristina Batlan isi descriu ascensiunea. Vorbim despre consecventa si idealuri, despre sacrificiile pe care le presupune arta. In cele 80 de pagini veti citi texte despre iubirea pentru casele istorice si energia in forma pura turnata in muzica, despre biografiile feminine cu povesti delicate sau despre cum e sa tii lumea teatrala in stare de soc, cum sa-ti schimbi, o data la sapte ani, locul, norocul, reputatia si care sunt punctele comune dintre Atelier 35 Oradea si MoMA New York.


Ascultam muzica in limbi inventate pentru radiouri inexistente la Soundczech, apoi facem un studiu de caz: Alina si Voichita sau Cristina Flutur si Cosmina Stratan, dupa care e musai sa participam la premiera Dupa dealuri, in cadrul Les Film de Cannes à Bucarest. Nu trebuie sa ratam tolba cu povesti animate de la Anim'est si nici regalul de spectacole din cadrul Festivalului National de Teatru. Insa, unii dintre noi vor alege sa zaboveasca pe Carol 53.

(Re)numele lui Serban Sturdza se leaga de salvarea caselor istorice din Bucuresti si de stoparea „metastazelor urbane”, in timp ce muzica celor de la Zdob si Zdub a calatorit peste mari si tari. Numele lui Cristian Mungiu este indisolubil legat de Festivalul de Film de la Cannes, iar Radu Afrim si-a construit un renume fiind acuzat „de prea multa originalitate”. Istvan Teglas traieste arta nu ca pe o meserie, ci ca pe un fel de-a fi, Vasile Ernu spera sa nu gaseasca niciodata un job bun, iar Dan Perjovschi este o specie rara de artist, caruia renumele si consacrarea nu i-au afectat memoria. „Balerinul evergreen flexibil” este consacrat de brandul Musette si de Cristina Batlan care i-a adus renumele.

Revista BeWhere! apare in prima joi a lunii. Se tipareste pe hartie mata, intr-un tiraj de 15.000 de exemplare. Se distribuie in Bucuresti si in tara prin retelele InMedio si Relay, Hiparion, precum si in librariile Anthony Frost, Eminescu, Dalles si grupurile Carturesti, Diverta, Humanitas si Librarium la pretul de 8 lei.
Abonamente pe www.bewhere.ro sau prin Zirkon Media, Manpres si HDS Inmedio la pretul de 35 lei/6 luni; 70 lei/12 luni.