Locul e sumbru, intunecat, maro-cenusiu, cu una dintre cele mai neinspirate amenajari si mobilari din cate mi-a fost dat sa vad in restaurantele mai apropiate de centru, cel putin. Sunt numai mese joase, de cafenea, cu fotolii in jur, acoperite cu material maro inchis, gros si lucios, din acela pentru cuverturi care se pun mai degraba pe pat. Fum sa-l tai cu cutitul; cam toata lumea e cu cate o tigara in gura acolo. Niste fete araboaice, sau ceva din cultura musulmana, oricum, cu esarfa lor pe cap, fumau narghilea (si nu numai) si jucau carti. La fel dansatoarele, clientii prieteni cu patronii sau ceva apropiati…

Multi din cei de la Palmyra pareau sa fie arabi sau oameni de-ai lor, oricum, si sigur nu luau salariul de la vreuna din marile companii din apropiere. Desi Palmyra e lipit de cateva cladiri imense de birouri, in care sunt multe firme bogate si cu angajati cu salarii mari, se pare ca nu veti vedea vreun corporatist acolo la pranz, desi au un «meniu al zilei» cu 3 feluri de mancare la doar 15 lei. Iar seara cu atat mai putin…

Am inteles repede si de ce. In prima clipa am crezut ca am gresit intrarea, ca am nimerit la o sala de fitness sau de aerobic, pentru ca un grup de fete exersa in mijlocul salii ceva ce s-a dovedit repede a fi prea senzual si lasciv ca sa semene cu aerobicul pe care il vad eu din intamplare in televizor. Logica imi spunea sa ies, altceva, insa, m-a tinut locului, asa ca am ramas sa ma uit. Fetele erau foarte tinere toate, subtiri, frumoase si senzuale, imbracate cu echipament de sport, mai degraba, nu cu costume de dansatoare. Am aflat mai tarziu ca se antrenau constiincioase pentru un dans important (“Show incendiar cu trupa de dans oriental Izmahan Show” scrie pe un afis) care ar urma sa aiba loc tot acolo, in zilele urmatoare.

Am reusit cu greu sa-mi eliberez un ochi ca sa il arunc pe meniu. E imens, pagini intregi cu mancarurile deja bine cunoscute din bucataria arabeasca, urmate de alte cateva foi cu «paste italiene» si apoi cu «pizza»! Si asta desi Palmyra se recomanda mai degraba ca o cafenea, au si scris mare la intrare «Cafe Palmyra». Noi am luat din multe cate putin, insa numai din bucatele arabesti, evident. Le-a luat mai mult de trei sferturi de ceas ca sa ni le aduca, ceea ce nu ti se intampla prea des intr-un restaurant oriental. Ne-am zis ca poate merita asteptarea. Mai ales ca fetele isi continuau antrenamentul printre mese. Insa ne-a fost dat sa ramanem doar cu «gustul» dansatoarelor, pentru ca mancarea a fost banala de-a binelea; doamna Vali nu a fost intr-o pasa prea buna azi… Doar un kebab si niste coaste de berbecut ce au mai salvat pranzul, insa nici pe departe ca altele pe care le poti gasi in restaurantele orientale din Bucuresti. Si lipia a fost buna, sa nu uit!

Citeste si:

Nu se vinde alcool la Palmyra, de niciun fel, asa ca nu lasi multi bani acolo, fiindca preturile mancarii sunt destul de rezonabile. Serviciul a fost, in mare, in ton cu restul atmosferei, asa ca nu a iesit cu nimic in evidenta in contextul dat.

Asadar, noul Palmyra e un restaurant a carui logica e greu de patruns unui «outsider». Cu siguranta ca sunt destui care gasesc motive suficiente ca sa mearga si sa revina la Palmyra, insa aceia nu cred ca sunt cititori fideli ai Restografului. Dar ce bine ar fi pentru toata lumea daca belly dance ar tine si de foame…

Sursa foto: Restograf