Unul dintre cele mai interesante evenimente este cel al Teatrului de Arta Bucuresti care va sarbatori timp de cinci zile cu concerte Nicu Alifantis si Byron plus spectacole de teatru.

Un alt eveniment interesant este Festivalul International de Literatura, inceput miercuri dar care continua pana sambata, informeaza PostModern.ro.

Filmul este si el foarte bine reprezentat in acest weekend: gustul pentru experiment iti va fi satisfacut de Holy Motors - unul din filmele lui 2012 care a facut multe valuri printre spectatori si critici; iar daca vrei sa vezi o comedie romantica te asteapta o alta premiera, Playing for Keeps.

Daca iti plac filmele lui Tarantino si mai ales Kill Bill, poti incerca un film produs (nu si regizat) de acesta - The Man With The Iron Fists. Ca film independent, vine in cinematografe filmul Aglaja/De ce fierbe copilul in mamaliga?. Amintim de asemenea si drama The Words cu Jeremy Irons si Bradley Cooper.

Daca esti in cautare de mai mult, Teatrul Foarte Mic are o premiera vineri - spectacolul Nascut iarna, iar la Godot se reiau Bullets over Lipscani, O piesa desantata si Fa-mi loc!. In plus, daca nu ai prins saptamana trecuta reprezentatia Micului print de la Odeon, ai ocazia in acest weekend.

Trecand la muzica, concertele sunt bine reprezentate. Muzica clasica te asteapta la Sala Radio cu interpretarea pianistei poloneze Beata Bilińska, acompaniata de Orchestra Radio. Daca vrei sa intri in atmosfera de Craciun, Corul Madrigal va canta la Ateneu in acest weekend colinde vechi.

Citeste si:

Daca vrei sa asculti jazz, poti opta pentru concertul sustinut de Alexandra Usurelu impreuna cu Mariano Castro. Pe de alta parte, beat-urile electro ale artistului norvegian Finnebassen vor rasuna in Icon Series Club.

Opera are parte de doua transmisiuni extraordinare live: The Light Cinema va transmite de la Metropolitan Opera din New York spectacolul Bal Mascat de Verdi , iar Digiplex, Lohengrin de Wagner, in direct de la Teatrul Scala din Milano.

Bineinteles nu trebuie uitate targurile de Craciun, care te asteapta fie la doua dintre mall-urile bucurestene, fie la Sala Dalles. O alternativa la cadourile cu care deja ne-au obisnuit magazinele promite sa ofere expozitia cu vanzare Suvenir de iarna.

Si tot cu gandul la cadouri sau la tinute speciale pentru petrecerile de sarbatori, te poti indrepta catre doua evenimente fashion: targul Absolutely Fabulous Fashion & Vintage Fair sau editia de iarna a Fashion Bazaar - Fashion, Cosmetics & Vintage Fair.