Muzica l-a preluat de aici, in felul in care stim, iar in limbajul curent uzanta excesiva duce acum in mai multe directii, unele surprinzator de diferite, de la natural la obsolet, de la apatic si resemnat la ceva cu traire interioara foarte intensa. Si cum « originar » si « original » e totuna pentru tinerii de azi, funky esti daca iesi in evidenta, daca esti neconventional, neasteptat, surprinzator, excentric, ostentativ vesel, daca fortezi (challengeuiesti) barierele sociale.

Eu nu am auzit de « funky cuisine » pana acum, si, probabil, nici multi altii, insa nu am vreo indoiala ca oricine se gandeste cam la acelasi lucru cand vede cele doua cuvinte impreunate. Asadar, cand am citit ca cei doi asociati si bucatari, in acelasi timp, isi scriu pe cartile de vizita « funky chef », mi-am imaginat corect despre ce e vorba, mai ales ca ii stiu pe cei doi ca fiind foarte tineri.

Bogdan Alexandrescu si Alex Petricean au jucat in piesa Master Chef de pe Pro TV ca personajele Dexter, respectiv d’Artagnan. Previzibil si fer inaf, baietii au decis sa profite de momentum si sa treaca la episodul 2.

Au luat un spatiu destul de marisor la parterul unui bloc comunist de mare lux vizavi de Marriott si langa Posta Puisor si s-au pus barbateste pe treaba. S-au asociat cu o duduita designer sau arhitect, care s-a pus si ea femeieste pe treaba si le-a tras o amenajare girlie funky pe masura, cu mare taci la publicul targhet, nau daut abaut it… Au pus un nume interesant restaurantului, i-au zis Autographe, si i-au adaugat si o codita, « by Rococo ». Fiindca acolo era un club cu acest nume, Rococo, adica, al carui patron le-a propus celor doi (sau trei, cu duduita inclusa) aceasta asociere, sau poate ca finanteaza el toata afacerea.

Autographe
e deschis de curand, in toamna tarzie a lui 2012. Un meniu fix (alacart si pe hartie) vor avea din ianuarie, mi l-au si aratat tiparit, vor avea din ianuarie si va fi funky fusion, obviously. Acum, fiind in faza de inspiratie si de creatie, cand intrebi ce ti se da sa mananci, ti se raspunde ca nu se stie si ca trebuie sa vina cei doi funky chefs ca sa negociezi direct cu ei. Si, intr-adevar, dupa vreo 15 minute vin cei doi, cu figurile lor simpatice si anforghetabal de patsipatason, care te fac sa-ti treaca nervii. Ii intrebi ce au facut de mancare. Ei iti raspund ca numic. Tu te miri. Asa afli ca intr-un fanchirestrant – cel putin in faza de inceput, de documentare, de creatie – fanchiseful gateste numai lovit de inspiratia de moment. Se uita bine la tine, iti studiaza aura de deasupra capului, analizeaza imbracamintea, varsta, zodia si starea civila si de aici deduce care ar fi produsele si ingredientele cu care esti compatibil si care ti se potrivesc in momentul respectiv.

Dupa care se trece la faza de sinteza si conceptie, sublimata intr-o propunere de combinatii si procedee culinare, carora li se dau nume de gen proxim, sau carora poti sa le dai singur un nume, daca vrei, la urma urmei. Odata confirmat agrimantul, te pui pe asteptat, pentru ca in bucataria creativa totul se ia ab initio. Din fericire, doar de la camara incoace… :)

Noi am primit un fel de amiuzbus cu cateva maruntisuri destul de bune, si doua paharute cu supa, una de cartofi si una de fasole, bune si acelea. Si painea prajita la fel. Apoi ceva cu tot felul de legume. Ca gen proxim ne-a fost sugerat ratatouille, insa diferentele specifice le-am gasit noi singuri in cantitatea prea mare de sare si in combinatia foarte originala de legume reci si legume calde in aceeasi inghititura. Au spus ca nu sunt legume din conserva, asa cum crezuseram noi initially. Curcanul a fost funky, adica earthy and uncomplicated, cam cum l-a lasat Dumnezeu; fasolea verde de buna calitate si destul de bine facuta, desi nesarata, si la fel si sparanghelul. Un risotto cu ciuperci si parmezan foarte sarat, denumit de noi « risotto foarte sarat cu ciuperci si parmezan », a fost destul de bun, totusi, la fel ca si pestele palamida prajit mai mult decat era cazul, pana s-a uscat mai mult decat era cazul. Sosul cu carnati de Plescoi si ceva dulce sau dulceata a fost interesant. La crevetii cu mamaliga s-a mers pe varianta ab originem a stilului funky. Crevetii chiar foarte « autentici », iar mamaliga cu lapte facuta dintr-un malai prost, obsolete, outdated, antiquated, having an odor or flavor suggestive of mold, as old buildings, long-closed rooms.

Desertul a fost bun la Autographe, chiar foarte bun. O spuma de mascarpone si straciattela, probabil, cu aroma de usturoi, une mousse au chocolat un pic prea airy, dar foarte buna la gust, si une tarte aux pommes cu o consistenta ciudata, insa gustoasa, probabil facuta cu unt de calitate.

Citeste si:

Le-am pus 9 la mancare desi nu era cazul, daca e sa comparam cu alte restaurante din Bucuresti care au aceeasi nota. Insa mancarea de la Autographe e mai buna decat la multe restaurante la care am pus 8, asa ca am constiinta pe jumatate impacata. Si doresc astfel sa-i incurajez, pentru ca mi-a fost drag de ei si le privesc eforturile si implicarea cu multa simpatie, desi sunt in alta lume decat a mea.

La ambianta le-am scazut nota nu pentru ca nu-mi plac mie citatele scrise direct pe pereti, ci pentru ca am fost obligati sa stam langa niste funkysti care ne suflau fumul in nas, la Autographe neexistand o alta incapere in care sa-i duca pe ei sau sa ne puna pe noi, fiindca documentarul despre petrol si viata funky a sondorilor americani a tinut mai mult de 3 ore si, mai ales, pentru muzica agresiva, harsh, de discoteca, in contrast total cu prezentarea mancarii si ceremonialul servirii exagerat, inutil si ca nucanperete de ceremonioase pentru un astfel de loc.

La servicii poate ca as fi pus nota maxima, chiar daca am asteptat atat de mult, mai ales ca i-am gasit si chelneritei complet aeriene un loc in definitia foarte larga a funky-ului si eram intr-o stare de spirit in care inadaptatii social ni se pareau mult mai dezirabili decat ceilalti. Insa un chelner « de profesie » ne-a aratat si partea neigienica a funky-ului si l-am taxat. Sa fie foarte clar, nu cred ca exista restaurant in lume la care daca fata de masa ramane impecabil de curata si de apretata dupa ce se ridica un client de la masa, chelnerul sa o schimbe intotdeauna si sa nu fie tentat sa o netezeasca putin si sa o lase urmatorului client. Insa diferenta dintre un chelner bun si unul prost e ca primul face asta cand nu e niciun client in sala, sau cand nu se uita nimeni, pe cand celalalt o face de fata cu clientul! Asa si chelnerul de la Autographe… Ma uitam uluit cum, dupa ce au plecat cei doi clienti de la masa de alaturi, vine repede chelnerul profesionist, inspecteaza rapid locul, trage niste concluzii rapide, sufle cateva firimituri absolut minuscule pe jos, se apleaca cu ochiul pana la nivelul tabliei si se uita transverasal (in felul acesta se vad mult mai bine firimiturile decat daca te uiti de sus, cand vezi mai bine petele), se declara multumit, netezeste fata de masa cu dosul palmei, se retrage putin ca sa aiba o vedere panoramica, se declara din nou multmunit de ce constata, dupa care aduce pahare si tacamuri curate si le asaza frumos, aliniate perfect.

Clienti am vazut destui la Autographe, toti tineri sau foarte tineri, si numai perechi. Si toti imbracati neobisnuit, de sarbatoare. Unii erau in faza de inceput a ritualului curtarii, emotionati, cand oamenii vorbesc putin si in soapta, fetele cu privirea in jos si cu genunchii stransi, baietii facandu-si curaj si self branding cu un pahar cu vin pe care nu stiu sa-l tina prea bine in mana, convinsi ca si-au dus viitoarea iubita la un fine dining. Spre norocul lor, preturile de la Autographe sunt rezonabile, felul cel mai scump pe care l-am vazut in meniu avand scris un 70 in dreptul lui, iar majoritatea vinurilor sunt romanesti. Cu mai putin de 300 de lei pentru o cina in doi, iti poti atinge bine scopul…

Finale: noua ne-a placut la Autographe, ne-a placut de ei, de ideea si de restaurantul lor, de tatonarile si de incercarile lor, chiar si de mancarea de acolo, de clientii lor nefumatori, de exemplul pe care il dau, ne-au trezit emotii si le dorim sa le fie bine si lor si clientilor cu pulsul marit… The end