In fata judecatorilor Tribunalului Bucuresti, procurorul DIICOT a aratat Radu Dogaru a afirmat intr-o interceptare a sa: "Mai bine nu le mai luam. Ar trebui sa le ardem".

Procurorul a afirmat ca Dogaru nu a putut justifica, in declaratia sa, care erau obiectele despre care se discuta in acea convorbire, totodata aratand ca acesta a adus doua tablouri, de Henri Matisse, Paul Gaugain, la expertul Mariana Dragu.

La inceputul sedintei, procurorul a solicitat ca audierile sa fie secrete, insa instanta de judecata a respins cererea acuzarii, iar cei trei arestati - pentru furtul a sapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 - s-au prevalat de dreptul la tacere.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie si Radu Dogaru au fost arestati pentru modul organizat in care au actionat, pentru comiterea jafului pe teritoriul unui stat strain si pentru marimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, a motivat instanta Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, care a admis in 21 ianuarie propunerea DIICOT.

Potrivit decizie, "in cursul anului 2012, inculpatii, impreuna cu alte persoane, s-au asociat in vederea savarsirii de infractiuni si au sprijinit membrii gruparii sa sustraga in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un numar de sapte tablouri de mare valoare (printre care se numara tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat partii vatamate Fundatia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro".

Decizia Judecatoriei a fost contestata la Tribunalul Capitalei, care a judecat, vineri, recursul celor trei.

Botezatu, despre cazul tablourilor furate din Rotterdam: Nu sunt implicat in asemenea actiune

Creatorul de moda Catalin Botezatu a negat orice implicare a sa in cazul vanzarii a doua din cele sapte tablouri furate in octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.

"Nu stiu despre ce este vorba. Nu am nicio legatura cu ce s-a intamplat si nu am nicio legatura cu asa ceva. Intreaga presa a sarit pe mine, cand mai bine ar fi fost sa ia legatura cu organele abilitate, respectiv Parchetul. Este vorba despre imaginea mea, care are de suferit daca numele meu este adus nejustificat in asemenea scandal. Daca un cunoscut al meu sau un fost colaborator face ceva, nu inseamna ca eu am vreo vina sau sunt implicat. Repet, nu sunt implicat in asemenea actiune", a declarat Catalin Botezatu, potrivit Mediafax.

Un asistent al lui Catalin Botezatu ar fi vrut sa vanda in Romania, unui evaluator, doua dintre cele sapte tablouri furate in octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, insa tranzactia nu a mai avut loc intrucat expertul a vazut despre ce lucrari este vorba.
In motivarea deciziei Judecatoriei Sectorului 5 de arestare preventiva a celor trei romani suspectati de furtul tablourilor de la muzeul

Kunsthal din Rotterdam se arata ca un asistent al lui Catalin Botezatu, impreuna cu un cetatean moldovean, ar fi incercat sa evalueze si sa vanda doua tablouri unui evaluator pe nume Dinescu.

Citeste si:

Potrivit anchetatorilor, cele doua persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, iar dupa ce acesta le-ar fi evaluat si ar fi constatat ca sunt originale, a refuzat sa le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub invinuire in acest dosar, au precizat anchetatorii, citati in motivarea instantei.

Totodata, anchetatorii au aratat ca cei trei barbati arestati ar fi fost denuntati procurorilor de o fosta iubita a unuia dintre acestia.

Aocatii celor trei barbati arestati pentru furtul tablourilor din Olanda au aratat ca probele DIICOT nu dovedesc cu exactitate si in mod direct faptul ca acestia au detinut o parte din picturile sustrase si ca exista contradictii in dosar.

Avocata lui Alexandru Bitu a sustinut, in fata judecatorilor Tribunalului Capitalei, ca acesta "are un rol aproape inexistent" si ca singurele probe impotriva sa ar fi niste interceptari "din care nu ar rezulta mai nimic", aparatoarea lui avand cunostimta de "un raport de localizare dupa semnalul telefonului mobil" al clientului sau.

Avocata a spus ca nu exista nicio proba directa care sa-l plaseze pe clientul sau in prezenta tablourilor, ea aratand ca Bitu nu a vazut picturile.

Potrivit avocatei, Alexandru Bitu a fost denuntat procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) de o fosta prietena a sa, Andreea Nicoleta Ivan, despre care s-ar fi stiut ca este o fosta prostituata si care ar fi sustinut in fata anchetatorilor ca a vazut doua fotografii cu tablouri in telefonul acestuia.

Unul dintre arestatii pentru furtul picturilor din Olanda, Eugen Darie, a declarat judecatorilor ca a fost de doua ori la muzeul de unde s-au sustras picturile, dar ca a fost interesat de statuetele de bronz si alte obiecte, afirmand ca este nevinovat in ceea ce priveste furtul operelor de arta.

Intrebat de judecatori ce tangente are cu arta, Eugen Darie a spus ca "niciuna" si ca a fost la muzeu doar din curiozitate.