Povestea lui Amour este relativ simpla – un cuplu de octogenari, Anne si Georges, casatoriti de cateva decenii, isi duc impreuna existenta de pensionari. Oameni cultivati, varsta pensionarii inseamna pentru cei doi concerte de pian, lectura de carti si ziare – in ansamblu, o existenta tihnita in acord cu preocuparile si pasiunile lor. Ambii au fost profesori de pian, au o fiica ce traieste in strainatate, in timp ce ei locuiesc in Paris.

In afara de primele secvente, cand ni se prezinta o sala de concert, tot filmul se desfasoara in interiorul apartamentului din Paris. Se pare ca Haneke a vrut – si a reusit – sa delimiteze un spatiu interior cu care insusi spectatorul sa devina intim. Cursul firesc al vietii cuplului este perturbat de imbolnavirea lui Anne. De aici inainte, apartamentul celor doi se va inchide exteriorului, capatand si pastrand, pana la sfarsit, un timp de referinta propriu – timpul agoniei.

Anne sufera un prim accident vascular care o transforma in hemiplegica, incapabila de a mai merge sau de a mai avea grija de ea – insa ratiunea ei nu este atat de afectata incat sa nu isi poata constientiza propria conditie. Anne este rusinata de boala, care o degradeaza progresiv atat fizic, cat si psihic. Ajunsa total dependenta de ajutorul sotului, isi considera noua conditie ca fiind ceva cu totul personal, de neimpartasit cu altii – nici macar cu sotul ei –, o hidosenie inacceptabila. Inchizandu-se in propria neputinta angoasanta, Anne nu mai poate intelege dragostea si grija sotului pentru ea.

Urmatorul atac cerebral o lasa pe Anne complet paralizata si incapacitata – inclusiv mental. Devine irationala si nu mai poate vorbi. Boala ajunsa la apogeu este un prilej de a analiza reactiile celorlalte personaje – care variaza de la revolta la nepasare. Dar, cel mai important, sotul lui Anne se dovedeste a fi cel mai puternic personaj, desi se simte depasit de situatie.

Citeste si:

Intreg filmul poate fi privit, in ansamblu, ca agonia lui Anne. Spectatorului i se releva inca de la inceput deznodamantul filmului – Anne fiind gasita moarta in apartament. Regizorul a vrut sa fie clar de la inceput ca povestea urmareste un curs firesc, sfarsind cu moartea unei persoane batrane grav bolnave. Cu toate astea, desi decesul ei pare natural, circumstantele care au dus la inchiderea trupului ei in apartament sunt revelate abia la sfarsit.

Mai mult decat atat, filmul exploateaza ideea de dragoste la bine si la rau. Georges gaseste puterea de a face fata bolii ce o descompune si o instraineaza pe sotia sa in dragostea ce i-o poarta de atatia ani. Mai mult, el realizeaza pe masura ce boala avanseaza ca se afla singur in lupta cu aceasta, Anne nemaifiind de mult constienta de conditia sa. Asadar, agonia acesteia ajunge sa fie agonia lui Georges. Si, intocmai cum au impartasit fericirea, binele si – partial – agonia, asa si moartea le aduce fiecaruia cate un sfarsit – lui Anne, sfarsitul fizic, iar lui Georges, sfarsitul chinului de a-si vedea sotia stingandu-se pe zi ce trece. Moartea, un proces ce se traieste individual, devine in Amour o realitate traita in doi.

Amour este, ca majoritatea filmelor lui Haneke, unul greu de digerat, care necesita pauze multiple pe parcursul vizionarii – este un film menit sa bantuie si sa tulbure. Si ii reuseste, din nou.