Asadar, duduia Beca a facut ceea ce era normal sa faca. A folosit din plin Internetul, a luat tot felul de retete, le-a incercat, si-a mai pus si mintea proprie la bataie, si imaginatia, fara indoiala. A vazut ca rezultatul e bun la gust si si-a facut apoi un blog si a spus si altora ce si cum. Fiind simpatica si credibila, a fost luata in serios si si-a facut o mica faima de tanara bucatareasa emancipata, fasneata si moderna. Si fata a profitat de asta si a dus lucrurile pana la capat. Adica si-a deschis propriul ei restaurant, un bistrou, sau, ca sa fim foarte precisi, un mic bistrou.

Asadar, ca sa iasa documentarul si mai spectaculos, domnisoara Beca a luat o casa mititica de pe Eminescu, putin mai jos de intersectia cu Polona, unde mai fusesera doua bistrouri inainte, Escoffier si cel al lui David Contant, care nu au rezistat prea mult pe foarte circulata de catre masini dar foarte putin de catre pietoni strada. Nu imi dau seama prea bine ce casa e aceea, atat de mica, sau daca a fost vreo dependinta sau anexa a altei case, de alaturi. E foarte mica, fara etaj. Pare sa aiba o singura camera, minuscula si aceea, in care acum e, de fapt, bucataria. Bistroul propriu-zis, adica locul in care sunt mesele, e intr-un fel de sopron construit alaturi, in curte, lipit de casa, in care incap cateva mese, vreo 20 de oameni. E inghesuit si cam intunecos, avand cateva geamuri mici pe lateral si un fel de perete de sticla (o usa glisanta, mai precis) spre strada, care mai salveaza putin situatia. Cred ca vara e greu de stat acolo, chiar cu aerul conditionat.

Cat despre mancarea de la bistroul domnisoarei Beca, lucrurile sunt usor de anticipat si clare: bucataria urbana, bucataria « de Internet », cea a zilelor noastre, cu lucruri si cu ingrediente simple, normale, insa ingenios combinate. Si, daca esti cinstit si cauti produse cat de cat bune, proaspete, de la piata si nu de la supermarket, pe cat se poate, atunci mancarea iese buna, chiar daca nu esti bucatar « de meserie ». Si chiar asta face domnisoara Beca, si i-a iesit bine. Tot ce mi-a dat sa mananc a fost destul de bun, desi nu cine stie ce deliciu culinar. Insa nici nu m-am dus pentru asta pana la ea. Am primit o supa de praz cu fenicul si vin alb, o lasagna cu spanac, ricotta si nuci, un pui cu legume si o tarta cu fructe si crema de vanilie.

Domnisoara Beca nu se vinde scump, dar nici ieftina nu e. O masa in doi, cu o sticla de vin, e pe la 200 de lei. Merita banii din plin, pentru ca mancarea e destul de buna, posibil si ceva mai sanatoasa decat in alte parti, dupa cum baga mana in foc pentru asta susnumita domnisoara, care zice ca evita tot ce face rau la inima si la stomac, si pe partea dinauntru a acestuia, care te doare cand mananci chimicale de la supermarket, si pe partea dinspre strada, care se vede iesind din camasa, ca o umflatura mai mare, usor de observat de catre cei interesati si de pe trotuarul de vizavi…

Domnisoara Beca e prezenta peste tot in acelasi timp, si in bucatarie si printre clienti, carora le ia comenzile, le ofera consultanta si pe care face mici sondaje ad-hoc privitoare la starea papilelor gustative, la gradul de umplere a burtilor si la originea interesului pentru micul ei bistrou. Si nu e singura faptura adorabila de acolo, pentru ca si-a mai adus si alte fete care sunt exact asa cum te-ai astepta sa fie intr-un astfel de loc, adica tinere si civilizate.

Si clientii sunt la fel, adica tineri si civilizati, cu exceptia unuia care fuma acolo, desi erau si copii foarte mici intr-un loc atat de stramt. Si i-am vazut in toate configuratiile posibile: si cate doi, in faza de curtare, si in cea de dupa, cu copilul, si in grupuri mai mari, si cate unul singur, care vine doar sa manance. Pentru toti acestia, fara indoiala, bistroul domnisoarei Beca pare sa fie un loc cu semnificatie, in primul rand.

Citeste si:

Asadar, domnisoara Beca pare sa fi reusit exact acolo unde altii au esuat. Insa domnisoara Beca nu a « luptat » frontal, cu armele lor, intr-o competitie absolut inegala, ci a fost mai smechera si a studiat mai bine piata si competitorii. Si s-a prins mai repede cum merg lucrurile.
Si un copy-paste de pe blogul ei, ca sa fie mai clar ca nu e chiar atat de intamplatoare aceasta intelegere si ca nu oricine incearca asa ceva isi vede bistroul plin cu clienti in urmatoarea saptamana…

Absolventa a unei Facultati de Litere (Germana-Engleza), mi-am inceput activitatea profesionala intr-o companie de retail germano-austriaca, ocupandu-ma in principal cu traduceri. Aveam insa sa aflu foarte curand ca acest job nu ma pasioneaza, asa ca am facut o schimbare majora acceptand provocarea de a lucra intr-un domeniu total nou pentru mine, consultanta financiara. Chiar daca initial mi-a fost foarte greu sa ma adaptez noului domeniu pentru care nu aveam pregatirea necesara, incet-incet a inceput sa-mi placa, am
facut cursuri de specializare pe contabilitate si financiar, apoi am facut un MBA, la care am fost chiar sefa de promotie . Ceva insa imi spunea ca nu mi-am gasit inca menirea si, chiar cu toate rezultatele bune, nu ma simteam implinita. A venit criza, consultanta financiara nu mai mergea, asa ca am ales sa revin in retail, initial ca Project Manager de Dezvoltare, iar apoi ca Manager al Departamentului de Dezvoltare.

Toate acestea pana acum un an cand, determinata si de schimbarile prin care trecuse compania – in urma unei preluari valorile companiei au fost total modificate in asa masura incat nu mai corespundeau valorilor si principiilor in care cred – am hotarat ca a venit din nou momentul pentru o schimbare majora. Mi-am dat deci demisia, lasand in urma un salariu bunicel, masina si alte avantaje de corporatie, ca sa plec “la cratita”. Mi-am dat seama ca pasiunea mea cea mai mare, singurul mod in care ma exprim creativ, este gastronomia si am hotarat sa fac ceva in sensul asta.

Astfel am inceput din nou scoala, de data aceasta pe cea de bucatari, si am decis sa deschid un mic Bistro cu mancare sanatoasa atat in ceea ce priveste materiile prime folosite (fara semipreparate, conservanti sintetici si alte chimicale nocive) dar si prin modul de preparare termica (fara prajeli, doar baie de aburi, cuptor, grill). Ca sa-mi perfectionez cunostintele dobandite prin autoeducare in materie de nutritie, am urmat si un curs specializat in urma caruia am obtinut diploma de tehnician nutritionist.

Toate bune si frumoase pana aici, dar… (vezi mai departe pe becaskitchen.ro)