Am scris de multe ori despre restaurantele, terasele si bistrourile mici din Bucuresti, multe cu trimitere la cele spirituale, sau chiar boeme de-adevaratelea, cu o clientela amestecata, unde milionarii sunt convinsi ca e intelectual sa bea o bere dintr-un pahar pe jumatate spalat, alaturi de un student care-si cumpara cu ultimul leu o sticla din care bea direct, si asta nu din pricini sanitare, ci de lene, ca sa nu mai intinda si a doua mana dupa un obiect evident inutil. Am scris despre ele cu multa simpatie si cu nostalgie, tot adesea, cu gandul la studentia mea. Si am scris cu drag cand mi s-a parut ca oamenii de acolo nu o fac demonstrativ, ci pentru ca asa e felul lor de a fi si de a face lucrurile. Si, mai ales, cand am vazut ca se straduiesc sa faca o mancare cat de cat buna si nu risipesc banii pe decoruri care nu tin de foame, nici macar sufletului.

Cand mi-a povestit Carmen despre mica terasa La Kostas, de langa Foisorul de Foc, m-am gandit ca imi va placea si m-am grabit sa ajung. Intr-adevar, trecusem de multe ori prin fata casei aceleia, insa nu mi-am dat seama ce este. Lucrurile stau cam asa: pe strada Traian, intre Calea Mosilor si Foisor, unde blocurile noi se amesteca cu cele vechi si cu case mici si mari, mai noi sau mai vechi, somptuoase sau saracacioase, e o casa mica si parca nu perfect verticala, cu fata de vulcanizare sau de sifonarie. Pe la inceputul lui 2013, un domn care intoarce capul de fiecare data cand cineva spune « Bodo » cu voce tare, a luat-o si a facut acolo ceva ce nu pot sa-mi imaginez ce putea sa fie fara mesele de pe trotuar si de pe terasa, care sunt scoase doar cand iese soarele, evident. Probabil ca era un fel de « take-away », de livrare la domiciliu sau de mancat pe fuga, in picioare. Fiindca nu se poate face altceva in camaruta aceea de cativa metri patrati, in care e si un fel de bucatarie in care cineva prajeste diverse chestii. Acum, ca e vara, lucrurile pare mai clare, pentru ca au scos doua mese cu bancute de lemn in fata, pe trotuar, si cateva intr-o parte, intr-un fel de curte in care au pus niste pietris ca sa nu se faca noroi. Nu e nimic varuit, nimic vopsit, niciun decor, nici macar o planta, absolut nimic. Doar niste mese improvizate, de santier, cu banci de lemn de o parte si de alta. Toate bune pana aici. Am vazut multe locuri din acestea in viata mea, si in Franta, si in Germania, si in cele mai mari orase, si la tara, si in Delta si cine mai stie pe unde. Mie mi-e totuna unde mi se da sa mananc. Daca e buna mancarea, stau la fel de bine si pe o bordura de trotuar.

A fost o surpriza sa vad, insa, ca se prezinta ca specialisti in fructe de mare, cu un meniu care te lasa cu gura cascata: cinci supe, din care patru de peste si fructe de mare, 11 salate, vreo cinci feluri de paste si orez, 17 feluri principale, numai cu peste si fructe de mare, si acestea, multe garnituri, deserturi. Repet, e un loc in care eu nu pot sa-mi imaginez cum pot aduce, pastra si gati in conditii cat de cat normale produse atat de pretentioase. Mai ales ca am aruncat o privire in coltul in care prepara mancarea si nu mi-a placut deloc ce am vazut.

Mie nu-mi inspira incredere un astfel de meniu si, mai ales, unul atat de lung. Localurile de acest fel, care isi fac o oarecare faima, o au pentru cate un fel de mancare, sau doua, pe care le fac mai bine decat altii: am vazut pe unii cu niste carnati, altii cu niste chiftelute din carne de cal, si atat, altii cu nu stiu ce fasole de i s-a dus vestea, altii cu cate un desert… Si toti cei la care manaci « studenteste » peste si fructe de mare sunt chiar pe malul marii, in porturi, sau, oricum, foarte aproape, de ajunge pestele din barca direct in oala, fara sa mai treaca prin frigidere si congelatoare si sa mearga sute si mii de kilometri pana in mijlocul unui oras care nu are nici in clin si nici in maneca cu asa ceva.

Citeste si:

Si, intr-adevar, mancarea de la Kostas nu a fost prea buna. Niste icre, ca aperitiv, au ramas mai mult de jumatate in farfurie, chiflele fara gust, legumele la fel, calamarii pane neglijent facuti. Doar niste creveti cu sos au fost ceva mai buni, insa nici aceia cine stie ce. Probabil ca nota pe care am pus-o la mancare e mai mare decat ar fi cazul, insa…

Lume multa la Kostas, terasa s-a umplut repede dupa ce am ajuns noi. Probabil ca unii vin si pentru ca patronul e cunoscut, cred ca e cantaret sau instrumentist intr-o formatie de muzica usoara, sau asa ceva, si trece des pe acolo. Preturile nu sunt mari, insa nici mici nu sunt, ca sa zici ca de aceea vin bucurestenii. Serviciul a fost, de departe, cel mai placut lucru de la Kostas. Sau, mai bine zis, cele doua fete care se ocupau de cei de la mese.

Asadar, mie nu mi-a fost prea clar de ce s-a dus toata lumea aceea la Kostas, mai ales ca unii pareau sa fi revenit in acel loc. Eu, unul, nu cred ca mai ajung prea curand acolo, si nici nu cred ca voi recomanda aceasta terasa cuiva care ma intreaba unde se manaca bine in Bucurest chestii pescaresti. Nu am nimic cu ei, nici cu cantaretul, nici cu bucatarul (Costel – de aici vine numele localului, « Kostas » – care cred ca e si asociat in afacere), mie imi plac astfel de locuri si de localuri, ma simt de multe ori mai bine in acestea decat in marile restaurante de lux, insa nu vreau sa mananc peste si fructe de mare si St. Jacques in ele. In Delta, la Portita sau la Cherbourg da, insa la Bucuresti nu…

Sursa foto: captura restograf.ro