La Trei Magari e un local cum sunt multe in jurul Bucurestiului, sau, oricum, in afara oraselor mari, unde preturile terenurilor sunt ridicate si nu iti poti permite decat rareori sa nu fii inghesuit. Cei trei magari sunt chiar pe marginea soselei care duce catre Giurgiu, dupa ce iesi din Jilava, unde incepe o mica padure. E chiar la marginea ei, foarte aproape de un alt restaurant, Valahia. Locul e frumos, bine amenajat, o investitie destul de consistenta. Au o cladire cu o sala foarte mare, dintr-o singura bucata, o terasa acoperita, alaturi, foarte mare si aceasta, inca o terasa cu umbrele si paravane de soare, un teren de sport si de joaca, parcare mare. Ce nu prea am vazut la altii, e un fel de sopron, foarte mare si acesta, in care au mai multe rotisoare – protapuri, mai bine zis – in care pot sa puna mai multe animale intregi la jar, in acelasi timp. Cred ca vreo patru sau cinci. Si au si cuptoare de paine acolo.

Meniul de La Trei Magari e romanesc, mai spre traditional, dar si italian! Sa fie acolo… Vazand ca e imens, am banuit ce ne asteapta. Si chair asa a si fost. « Gustarea calda » se cheama la ei « mizilic cald ». A fost un mizilic prost: sunca de supermarket, cascaval pane la fel, ciuperci fara nici o noima; ficateii si carnaciorii asa si asa, mamaliga din malai fara gust, un ochi (ou) deasupra cu ceva branza rasa. Salata de vinete « neutra ». Am luat pastrama, la insistentele chelnerului, prezentata ca ceva ce nu trebuie ratat La Trei Magari. A fost tare si fara gust, a ramas jumatate in farfurie. Ciorba “de coada de vita” nu era din coada de vita, insa a fost buna, singurul lucru pe care l-am mancat cu placere si pana la capat. Doar ciorba aceea m-a facut sa le pun o nota atat de mare la mancare. Placinta cu branza bunicica, insa nici nu ar fi putut sa fie altfel.

Faza cu painea, insa, ne-a lasat masca! Am luat o chifla, nu ca sa o mancam, ci doar ca sa vedem cum e. Chifla de supermarket, alba ca zapada, forma nedefinita, fara absolut niciun gust. Si cand nu ne mai asteptam la nicio surpriza de La Trei Magari, vedem ca trece un nene cu o tava mare cu aluat de paine, crud adica, indreptandu-se spre sopronul cu cuptorul. Si dupa o vreme se intoarce, cu tava cu chiflele coapte, fierbinti, aburinde. « Cum, faceti chiflele astea aici??? » « Da, sigur! » « Adica faceti aluatul, il framantati, ii dati forma de chifla, le bagati in cuptor si le coaceti??? » « Da… », spune omu cu chiflele, mirat si el de mirarea noastra. Ei da, sa faci la tara, in padure, in cuptor cu lemne o paine perfect alba, perfect identica cu cea de la supermarket, si ca forma si ca dimensiune si la culoare, si fara niciun gust, exact ca si aceea, ei da, asta nu ne-a trecut prin cap ca ar putea trece cuiva prin cap sa faca…

Citeste si:

Lume am vazut destula La Trei Magari. Probabil ca si preturile rezonabile, mai mici decat cele din Bucuresti, contribuie la explicatie. Serviciul a fost destul de bun, rapid, cu multi chelneri.

Asadar, La Trei Magari te poti opri cand esti in drum spre Giurgiu, fara indoiala, atunci merita. Poate si daca cineva iti recomanda cu mare precizie ce sa ceri si ce nu din noianul de feluri de mancare din meniu, sau daca discuti dinainte cu cei de acolo ce si cum sa-ti faca. Pare sa fie un loc potrivit pentru petreceri rustice, insa cu conditia sa va asigurati ca sunteti pe aceeasi lungime de unda asupra a ceea ce inseamna mancare cu adevarat « traditional romaneasca ». Asta in cazul in care nu vreti o petrecere cu mancare « italieneasca » in padure la Jilava…