Pentru cine nu stie, clubul-restaurant Tezaal a fost construit la putin timp dupa Revolutie si a avut multa faima. Intre timp s-a dus la fund aproape cu totul, multi sunt mirati acum sa auda ca inca exista. Pe el scrie ca e si restaurant, insa cred ca e doar un salon de evenimente, fiindca pare sa fie si inchis in zilele in care nu e vreo nunta sau o cumetrie pe acolo.

Revenind la Seoul, acestia au pastrat stilul si amenajarea Tezaal-ului, adica acel concept de lux imediat-post-comunist, ceva ce vezi mai degraba prin casele milionarilor rusi sau pe la Chisinau; opulent, incarcat, intunecos dupa standardele de acum, cu multa marmura si lemn, toate inchise la culoare. Poti crede ca cei de la Seoul au avut, oarecum, noroc cu asta, pentru ca o astfel de atmosfera, semiintunericul, geamurile acoperite si luminatul cu becuri din interior, se potrivesc bine cu traditia si cu imaginea extrem orientala. Oricum, nota pe care am pus-o la ambianta a fost legata mai mult de ceea ce imi inchipuiam eu ca ar trebui sa vezi intr-un astfel de restaurant coreean, si nu dupa ce mi-ar placea mie sa am in jur cand merg sa mananc undeva.

Meniul e bogat la Seoul, sunt si poze la fiecare fel de mancare si explicatii detaliate. Sigur, tot in chelner iti pui baza. Si aici, la Seoul, cel care s-a ocupat de noi a fost destul de clar si convingator. Am luat mai multe feluri, toate la recomandarea lui. Nu a fost nimic foarte bun, si asta din cel putin doua motive. Primul tine de gusturile mele raportate la bucatariile coreeana si indiana, in care nu am gasit, pana acum, ceva cu care sa pot compara gustul si placerea pe care ti le dau mancarurile fine ale marilor bucatarii europene. In al doilea rand, mancarea nu a fost la fel de bine facuta ca aceea pe care am mancat-o la alte restaurante coreene din Bucuresti, cu care am putut sa fac o comparatie. Unele dintre feluri erau facute dinainte, evident, se vedea si din viteza cu care au ajuns la noi pe masa, la cateva minute de la alegerea lor din meniu. Si cel putin unul dintre ele nu cred ca avea ce cauta prin frigider inainte de a fi pus pe farfuria noastra.

Citeste si:

Stiti cum ar trebui sa faca un restaurant cinstit? Sa-ti spuna sincer: « mai clientule, in weekend (sau in alte momente sau contexte) avem mai putini musafiri, nu ne putem permite sa facem toate felurile de mancare din meniu, pentru ca unele nu pot fi facute decat in anumite cantitati sau in anumite feluri si nu vrem sa ti le dam pe cele de ieri, dar nici sa aruncam mancarea. Asa ca ia matale din astea zece feluri pe care le putem face astazi foarte bine, proaspete, asa cum trebuie, si te asteptam peste cateva zile si pentru celelalte, daca nu iti poti lua gandul de la ele. » Dar lasa ca si clientul bucurestean sufera de puseuri dese de pierdere temporara a inteligentei, si tare mi-e ca daca aude asa ceva, spune ca ala nu e restaurant bun daca nu e in stare sa-ti stea la dispozitie in orice clipa cu cel putin 100 de feluri de mancare…

Preturile nu sunt mici la Seoul, mai ales pentru mancarea de frigider. Clienti nu erau, in afara de noi. Serviciul, insa, a fost foarte bun, cu oameni deschisi, binevoitori, cu un zambet natural pe buze.

Sunt convins ca bucatarii si managerii de la Seoul ar putea sa faca si mancare mai buna decat aceea pe care ne-au dat-o noua. S-au adaptat perfect, insa, la modelul bucurestean de a face lucrurile intr-un restaurant (asta ca sa ocolesc un cuvant care nu a intrat, inca, in DOOM – « restaurauratie »). Un model care mie imi displace foarte tare si despre care voi scrie cu indignare ori de cate ori voi avea prilejul sa o fac.