Ellen DeGeneres ii urmeaza actorului de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului animat "Family Guy", care a prezentat gala premiilor Oscar din acest an, scrie Mediafax.

Anuntul a fost facut chiar de catre Ellen DeGeneres pe contul sau de pe reteaua de socializare Twitter. "Este oficial: Voi gazdui Oscarurile!", a scris DeGeneres.

Totodata, Ellen DeGeneres a multumit reprezentantilor Academiei de film americane, pentru ca au ales-o sa gazduiasca gala de decernare a premiilor Oscar 2014, si sotiei sale, actrita Portia de Rossi.

Va fi pentru a doua oara cand Ellen DeGeneres va prezenta o gala a premiilor Oscar. Ea a mai prezentat gala de decernare a prestigioaselor premii in 2007.

Potrivit The Hollywood Reporter, Academia de film americana a inceput din timp pregatirile pentru cea de-a 86-a gala a premiilor Oscar, care va avea loc pe 2 martie 2014.

Astfel, in luna aprilie, Academia i-a readus in echipa organizatoare a galei premiilor Oscar pe producatorii Craig Zadan si Neil Meron.

Totodata, anuntul ca Ellen DeGeneres va gazdui urmatoarea gala a premiilor Oscar vine dupa ce Cheryl Boone Isaacs a devenit primul presedinte afroamerican al Academiei de film americane, organizatia care decerneaza in fiecare an prestigioasele premii.

Citeste si:

Cheryl Boone Isaacs a anuntat ca prima ei decizie va fi sa stabileasca, impreuna cu Craig Zadan si Neil Meron, persoana care va prezenta gala premiilor Oscar 2014.

"Sunt incantata sa gazduiesc gala premiilor Oscar pentru a doua oara. Stiti cum se spune - a treia oara este cu noroc", a declarat Ellen DeGeneres.

La randul lor, Craig Zadan si Neil Meron au afirmat: "Toata lumea o iubeste (pe Ellen DeGeneres, n.r.) si ne asteptam ca publicul de la Dolby Theatre (locul unde se va desfasura gala premiilor Oscar, n.r.), si telespectatorii din intreaga lume sa fie la fel de incantati de acest anunt ca noi".

Nominalizarile pentru Oscarurile din 2014 vor fi anuntate anul viitor pe 16 ianuarie, iar cei 6.000 de membri ai Academiei de film americane vor putea sa voteze actorii si filmele preferate pana pe 25 februarie 2014.

Marele invingator de la cea de-a 85-a editie a premiilor Oscar a fost lungmetrajul "Argo", desemnat castigator la trei categorii de premii: "cel mai bun film", "cel mai bun scenariu adaptat" si "cel mai bun montaj".

Ellen DeGeneres, in varsta de 55 de ani, este una dintre cele mai influente vedete de televiziune din lume. Ea se afla pe locul al zecelea in topul anual al celor mai influente celebritati din lume, intocmit de revista Forbes si publicat in iunie 2013.

Ellen DeGeneres, prima vedeta din televiziunea americana care a dezvaluit in direct ca este lesbiana, in 1997, a primit o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, intr-o ceremonie care a avut loc in septembrie 2012, la Los Angeles.