Muzicianul britanic Eric Clapton va scoate la vanzare un tablou de Gerhard Richter, estimat la 25 milioane de dolari, intr-o licitatie care va fi organizata de casa Christie's, pe 12 noiembrie, la New York, informeaza huffingtonpost.com.

Tabloul se intituleaza "Abstraktes Bild (809-1)" si este cea de-a doua opera a acestui artist contemporan pe care celebrul muzician britanic o scoate la licitatie in ultima vreme, noteaza Mediafax.

In 2012, Eric Clapton a vandut la licitatie, tot prin intermediul casei Christie's, un alt tablou de Gerhard Richter, cu 34 milioane de dolari, o suma care a intrat in istorie, intrucat ea a reprezentat un nou record mondial de pret pentru o opera a unui artist in viata.

Eric Clapton a cumparat acel tablou, alaturi de alte doua, cu suma totala de 3,2 milioane de dolari, in anul 2001.

Primul tablou pe care l-a vandut muzicianul britanic, intitulat "Abstraktes Bild (809-4)", avea un pret estimativ cuprins intre 14,5 milioane de dolari si 19,3 milioane de dolari, dar a spulberat toate asteptarile specialistilor, fiind vandut cu 34 milioane de dolari, fapt pentru care expertii in arta asteapta cu mare interes scoaterea la vanzare a celui de-al doilea tablou din aceasta serie detinut de Eric Clapton.

Tabloul "Abstraktes Bild (809-1)" va fi expus la Paris si la Londra inainte de licitatia de la New York, unde va fi scos la vanzare in cadrul licitatiei de arta postbelica si contemporana organizata de casa Christie's.

"Abstraktes Bild" este o serie de patru tablouri create de pictorul abstract german Gerhard Richter la jumatatea anilor 1990. Trei dintre ele au fost cumparate de Eric Clapton in 2001, iar cel de-al patrulea apartine colectiei de arta detinuta in comun de doua muzee celebre britanice - Tate si National Galleries of Scotland.

Muzicianul britanic nu este strain de universul licitatiilor. In 2011, starul britanic s-a despartit de peste 70 dintre chitarele sale, pentru 2,15 milioane de dolari, cu ocazia unei licitatii organizate in scopuri caritabile, la New York, la care au participat cateva sute de fani si care a depasit toate pronosticurile specialistilor. Banii obtinuti au fost donati de muzician in beneficiul Crossroads Centre, o clinica de dezalcoolizare si dezintoxicare pe care Eric Clapton a infiintat-o in Antigua si Barbuda.

Sursa foto: F. Antolín Hernández via Flickr

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri