Multe premiere de film, un festival de teatru, unul de dans si un concert dedicat fanilor stilului soft rock, new wave si synthpop. Acestea sunt principalele evenimente care compun imaginea weekendului, potrivit postmodern.ro.

Asadar, vineri seara la Romexpo are loc concertul trupei britanice The Hurts. Duo-ul alcatuit din Theo Hutchcraft si Adam Anderson revine pe scena din Romania la aproximativ un an dupa ultimul lor concert la noi, cu ocazia promovarii celui de-al doilea album al trupei, Exile.

La fel ca si saptamana trecuta, weekendul acesta te intampina cu un numar considerabil de premiere cinematografice. Astfel, incepand de vineri poti urmari un film inspirat de viata printesei Diana, actiunea concentrandu-se mai ales pe ultimii ani din viata acesteia. Printesa de Wales este interpretata de Naomi Watts.

Rebecca Hall si Eric Bana fac parte din distributia filmului Closed Circuit, cu premiera la acest sfarsit de saptamana. Cei doi sunt avocati si le este incredintat un caz ce implica grupari teroriste. Poti citi recenzia noastra aici.

Urmeaza un film ce reprezinta colaborarea dintre Luc Besson si Martin Scorsese si care ii are in distributie pe Robert de Niro, Michelle Pfeiffer si Tommy Lee Jones. Malavita/ The Family este povestea unui clan mafiot retras din activitate si care in urma unei intelegeri cu cei de la FBI intra in programul de protectie a martorilor. Insa cum vechile obiceiuri nu se uita, membrii grupului recurg la metodele lor obisnuite de a-si rezolva problemele.

Un alt film romanesc va rula incepand cu aceasta saptamana in cinematografe. Este vorba de Roxanne, un film regizat de Valentin Hotea si inspirat de o intamplare adevarata din viata acestuia. O poveste care porneste de la o simpla dedicatie la radio a piesei Roxanne a trupei The Police si care ajunge sa implice securitatea.

Charlie Sheen, Mel Gibson, Lady Gaga, Sofia Vergara, Jessica Alba, Michelle Rodriguez, Danny Trejo. Pe scurt, distributia celui de-al doilea film din trilogia Machete. Machete Kills, in regia lui Robert Rodriguez, este o poveste in care presedintele Americii (Charlie Sheen) angajeaza un fost agent federal mexican (Danny Trejo) sa faca orice numai sa nu ii permita unui dealer de droguri miliardar (Mel Gibson) sa declanseze starea de anarhie in lume.

De asemenea, duminica se va incheia si editia de anul acesta a Festivalului International de Film Anim’est. Programul celor trei zile de weekend cuprinde filme precum: Azur si Asmar, Despicable Me 2, Ernest si Celestine, Frankenweenie, Cloudy with a Chance of Meatballs 2 sau The Pirates! Band of Misfits.

Dupa ce epuizam filmele, trecem la teatru. Sambata aceasta, la Teatrul Nottara incepe prima editie a festivalului international Fest(in) pe Bulevard, in cadrul caruia se vor juca cinci spectacole din strainatate. Evenimentul cuprinde doua sectiuni: Bulevardul Comediei si Criza Teribila, Monser!, ce are ca subiect central criza, fie ea ecomonica, politica, sociala, identitara sau sexuala.

De asemenea, se desfasoara in continuare si festivalul eXplore dance – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival. Organizatorii au pregatit spectacole in premiera, proiectii de filme dedicate dansului contemporan si conferinte cu artisti romani si internationali, ce se vor desfasura la WASP (Working Art Space and Production).

Iar pentru cei care vor sa viziteze o expozitie, le recomandam expozitia de gravura japoneza de la Muzeul de Arta al Romaniei, Imagini ale lumii trecatoare: Razboinici si poeti, actori si femei frumoase. Expozitia reprezinta o selectie de gravuri ale scolii Utagawa si, in acelasi timp, ale celei mai productive etape a gravurii policrome japoneze.

Sursa foto: Naomi Watts - Diana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri