Licitatia de Alb-Negru organizata de Artmark joi seara confirma interesul in crestere pentru operele de grafica realizate de marii artisti romani, atat de patrimoniu cat si contemporani. Cu incasari de 105.000 de euro, o rata de adjudecare de 80% si 111% fata de estimarile maxime ale casei Artmark, respectiv cu 10% peste vanzarile licitatiilor de profil din anii 2011 si 2012 si recordul pentru cel mai scump desen tranzactionat pe piata de arta din Romania, licitatia a permis o analiza comparativa a graficii unor artisti importanti, consacrati in primul rand ca pictori.

Rezultate remarcabile in Licitatia de Alb-Negru au avut Nicolae Grigorescu, 11.000 de euro pentru noul record - cel mai scump desen vandut intr-o licitatie romaneasca de arta, "Visare - Portretul Zettinei Urechia", la dublul pretului de pornire -, Nicolae Tonitza - cu vanzari totale de aproape 20.000 de euro la licitatie - si Francisc Sirato - al carui tus "Peisaj din Sighisoara" a fost cel mai disputat lot, fiind adjudecat dupa 20 de pasi de licitare, la valoarea de 4.250 de euro, de peste doua ori mai mare decat estimarea maxima a expertilor.

Cresteri procentuale cu peste 10% a inregistrat si cea de-a doua licitatie a serii de joi, "Romania Iluminista - Primele Lumini", unde un exemplar rar al unei carti a lui Dimitrie Cantemir scrie recordul: "Istoria Cresterii si Descresterii Imperiului Otoman", adjudecat cu 8.000 de euro, dublul pretului de pornire. Comparativ, in 2012, un exemplar al volumului "Descrierea Moldovei", de acelasi autor, era adjudecat cu 5.000 de euro.

Citeste si:

De asemenea, Licitatia Valorile Traditionale din seara de marti a avut vanzari totale de 170.000 de euro si o rata de adjudecare de 87%, cea mai valoroasa opera vanduta fiind "Interior la Viforata", de Gheorghe Petrascu (47.500 de euro), urmata de "La Sipot", de Ion Theodorescu-Sion (26.000 de euro).

Piata romaneasca de arta incheie sezonul la Artmark cu Licitatia de Craciun, inclusiv o selectie din colectia de vinuri Mouton Rothschild, pe 11 decembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, si Licitatia de Iarna, editie aniversara, Artmark - dupa 5 ani, pe 18 decembrie, la Ateneul Roman. Expozitiile de cadouri de Craciun si capodopere ale Picturii Romanesti pot fi vizitate la Palatul Cesianu-Racovita incepand de marti.