Un pic de skateboard, un pic de snowboard, ceva schi nautic si o completare optionala de parapanta - toate au fost aduse sub umbrela wakeboard-ului, unul dintre cele mai complexe si spectaculoase sporturi nascute in ultimele decenii.
De la schi la placa
Povestea schiului acvatic incepe acum aproape un secol: in 1922, in Lake City, Minnesota, Ralph Samuelson era primul om tractat pe schiuri de lemn pe suprafata apei. Multa vreme, schiurile fabricate din materiale din ce in ce mai performante au dominat suprafetele apelor linistite de pretutindeni. Nu se putea vorbi de schi nautic decat pe lacuri si in golfuri imprejmuite, unde valurile nu afectau miscarea.
Ca in fiecare sport, au aparut in timp si inovatori, nemultumiti de lipsa de variatiuni a traseelor. Prima mutare a fost renuntarea la unul dintre schiuri, pentru a se reduce suprafata de frecare si a putea atinge viteze mai mari decat traditionala limita de 25 de kilometri pe ora.
De aici, practicantii sportului au ales doua directii majore: renuntarea totala la schiuri sau la orice alt suport pentru picioare si imbunatatirea talpii unice pana la nivelul de placa performanta. Din prima categorie s-a nascut un sport care cu greu poate evita termenul de extrem: schiul descult barefoot skiing, in care practicantii, pentru a se putea mentine la suprafata apei, trebuie sa atinga viteze de 80-100 de kilometri pe ora.
Din cea de-a doua a aparut wakeboarding-ul. Wake este numele purtat de fiecare dintre cele doua valuri produse de motorul barcii care tracteaza placa. O vreme a fost la moda wakeboarding-ul la cablu, in care tractarea era facuta de un cablu ancorat pe o instalatie similara celor care duc schiorii pe varful pantei.
Cei care mergeau pe vremuri la Techirghiol isi aduc, poate, aminte de aceste instalatii, ba chiar si de primele farfurii placi unice care anuntau, inca de la inceputul anilor 80, dezvoltarea noului sport. In timp insa, cei care schiau ancorati de barci au descoperit doua amanunte esentiale, care aduceau un mare spor de spectaculozitate fata de tractarea la cablu: posibilitatea de a glisa pe distante mai mari, data fiind noua optiune de a alege corzi de diverse lungimi, precum si impulsul dat de wake in momentul in care este atins, capabil sa genereze suficienta energie pentru executarea de acrobatii (trick-uri).
Consacrarea in X
Numeroasele concursuri de wakeboarding, concertele pop-rock din ce in ce mai rasunatoare care le acompaniau si spectaculozitatea sportului in sine nu puteau trece multa vreme neobservate. Astfel, in 1996, la cea de-a doua editie a X-Games (Providence & Newport, Rhode Island) epicentrul sporturilor urbane si extreme wakeboarding-ul devenea o disciplina oficiala de concurs, in fata unui public de 200.000 de spectatori.
Parks Bonifay, primul castigator la barbati, si Tara Hamilton, prima campioana, alaturi de Dallas Friday, Danny Harf, Scott Bylery, Darren Shapiro, si Shaun Murray au lansat un sport care a ajuns astazi sa atinga un total de premii de aproape un milion de dolari anual.
Fiind vorba de un sport-hibrid, si cultura care il insoteste este un amestec al sporturilor din care s-a inspirat.
Comunitatea practicantilor este discreta, relativ inchisa si aduce aminte de cea a surferilor. Trupele care sunt invitate la evenimentele lor sunt deseori aceleasi care canta iarna in varful muntilor, la campionatele de snowboard.
Pasionati de viteza, wakeboarderii nu se feresc de motociclete, iar pasiunea pentru plutire a nascut, in timp, un hibrid secundar: wakeboarding-ul la parapanta, in care barcile sunt inlocuite de vant, chiar cu riscul de a intrerupe, pe alocuri, contactul cu apa.
Principii de baza
Primul pas catre wakeboarding trebuie sa fie alegerea piciorului conducator, cel care va sta in fata, catre cablul de tractare. Pentru aceasta, trebuie sa va suiti in picioare pe spatele unui prieten si sa rugati pe cineva sa va impinga. Piciorul pe care il veti folosi instinctiv pentru a cobori va fi, cel mai probabil, piciorul conducator.
Cei care utilizeaza placa avand piciorul stang in fata poarta numele de regular riders, cei care prefera piciorul drept intra in categoria goofy.
Cel mai dificil lucru pe care il mai aveti de facut este sa invatati sa va urcati pe placa. Exista numeroase feluri in care un rider poate ajunge in pozitie verticala, insa cel mai usor fel de a porni in cursa este plecarea din pozitia ghemuit pe spate.
Cu gleznele prinse de placa, rider-ul se asaza cu talpile catre barca, cu genunchii trasi catre piept si cu mainile tinand manerul in dreptul genunchiului piciorului conducator. Dupa ce barca porneste, opozitia placii va face ca trupul sa fie tras in mod natural deasupra, in pozitia ghemuit. Este singurul moment in care pot aparea probleme, multi fiind tentati sa se ridice in pozitie verticala inainte ca viteza sa fie suficient de mare.
Wakeboarderii cu experienta prefera insa spectacolul. Drept care multe dintre porniri sunt, de fapt, lansari la apa, placa pornind de pe un ponton. Nu este insa indicat novicilor, fiindca posibilitatea accidentarii este mult mai mare.
Trick-uri pentru incepatori
Vocabularul de baza al oricarui wakeboarder trebuie sa contina cate-va cuvinte-cheie:
A-Frame: rampa (rail) cu treceri in ambele sensuri si cu o bara transversala, care formeaza litera A
Aer: orice fel de salt fara rampa, (cu cat mai mult aer, cu atat mai bine).
Air Trick: un trick in care este utilizata tensiunea din coarda, nu impulsul dat de interactiunea cu valurile laterale
Backside Boardslide/Lipslide: apropierea de rampa sau de wake cu spatele
Backside Spin: intoarcere cu spatele catre coarda de tractare, in sensul acelor de ceasornic pentru regulari si invers pentru goofy
Bail / wreck cazatura
Blind: aterizare cu manerul la spate, dupa un trick care a inceput cu fata catre barca
Boardslide: o rampa peste care se trece doar cu nasul placii
Bonk: atingerea usoara a unui obstacol (pentru punctaj), fara a traversa acel obstacol
Bunny Hop: este alt termen pentru ollie (provine din BMX, in timp ce ollie a aparut in skateboarding), definind un salt facut cu ajutorul piciorului din spate
Butt Check: cazut in fund, se considera o aterizare ratata
Unt: apa lina
Choppy: apa tulburata de prea mule valuri
Digger: un wreck cu consecinte grave
Duck: pozitie in care picioarele se leaga cu degetele indreptate spre nasul si spatele placii, asemanatoare pozitiei de surf, dar cu unghiuri egale fata de mediana
Edge/edging: marginile placii (canturile, in snowboard) a caror forma este esentiala in manevre/controlul miscarii prin asezarea canturilor pe apa
Ochi: cazatura cu o viteza atat de mare incat boarderul nu apuca sa inchida ochii (eye-opener); nerecomandat
Faceplant: burta, cadere in fata
Fat Sack: sac cu apa pus ca balast in barca, pentru a crea valuri mai mari
Flip / invert: trick in care boarderul efectueaza o rotatie completa pe verticala (backflip - daca saltul este facut cu degetele picioarelor inainte, frontflip daca miscarea imita o rostogolire inainte)
Sticla - apa linistita
Handle Pass: mutarea manerului dintr-o mana intr-alta
Jib: trecerea peste orice nu este apa - obstacol, rail, doc etc.
Lipslide: trecerea peste rampe sau wake-uri cu coada placii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
