Infiintata in anul 1915, Caran d’Ache contine un portofoliu de produse precum creioane, pixuri, stilouri, pixuri cu bila si cerneluri. Toate produsele sunt proiectate, dezvoltate si realizate la Geneva, folosind materiale precum platina, aur, argint, rodiu sau lac chinezesc.
Magazinul din Calea Victoriei cuprinde o gama larga de produse precum instrumente de scris din gama lux, instrumente din gama Office Line, produse din gama Fine Artist, dar si brichete, butoni si o varietate de produse din piele fina precum portofele, etuiuri, curele, genti sport, serviete, trolere.

Magazinul gazduieste un instrument unic - ”Caelograph”, pe suprafata caruia poate fi studiata, la orice ora si data, pozitia celor 51 de constelatii si 353 de stele vizibile din emisfera nordica. Caelograph este disponibil la pretul de 18.859 lei.

Caran d’Ache a inventat primul creion mecanic cu agrafa metalica (1929) si primul creion cu mina solubila (1931). In 1953 a lansat Ecridor, primul pix cu bila al companiei, iar in 1970, Madison, primul stilou. In 1983, Caran d’Ache achizitioneaza tehnica unica de smaltuire chinezeasca si o dezvolta intern. In 1999, este lansat Modernista, prima editie limitata Caran d’Ache, ce ajunge in Cartea Recordului ca cel mai scump stilou din lume.