Le Bistrot Francais e un restaurant – un bistrou, mai bine spus – de care Bucurestiul are nevoie, si ma mir foarte tare ca nu sunt inca in oras cel putin cateva zeci din acestea.

Le Bistrot Francais a luat in toamna lui 2013 locul unui restaurant celebru la vremea lui, acum multi ani, si care a fost printre primele in Capitala care au introdus atmosfera familiara a bistrourilor frantuzesti (dar nu numai) – si vorbesc aici despre defunctul acum Bistro Atheneu. Intr-adevar, in ultimii ani de viata ajunsese rau de tot, nu stiu de ce, mai ales ca o locatie ca aceea nu gasesti cu usurinta in Bucuresti.

Le Bistrot Francais au refacut totul in interior, adica in partea din fata a fostului Bistro Atheneu si intr-o bucatica de subsol. Nu cred ca au luat si partea din spate a « fostului », aceea era ceva mai mare decat aceasta din fata. Amenajarea si decorurile sunt bine facute, de catre cineva piceput, fara economie. E un concept unitar, potrivit locului.

Mancarea e din bucataria frantuzeasca traditionala (cuisine du terroir), dar si cu ceva din Grande Cuisine, si e buna, unele feluri chiar foarte bune. Ca si alti bucatari francezi, sau ca unii care au trecut si au gatit pe acolo, nici cheful de la Le Bistrot Francais nu a rezistat tentatiei de a incerca sa ne educe intr-un ritm accelerat si a ales in meniu feluri foarte specifice, pe care nu multi nefrancezi le apreciaza din prima.

Cum sunt carnatii Andouillette, despre care am mai scris aici, pe Restograf, cu stomacul intors pe dos la amintirea lor. Acesti carnati frantuzesti sunt facuti din colon si stomac de porc. Unii frantuji cu fite il considera o delicatesa, altii o mancare a saracilor care a rezistat foarte bine in cea mai sofisticata bucatarie din lume, insa pe cei mai multi straini ii apuca depresia cand mananca asa ceva. Iata ce scriu si altii despre faimoasa-deja delicatesa: « http://ro.wikipedia.org/wiki/Andouillette.

Andouillettul traditional este facut din colon si stomac de porc. In timpurile moderne, continutul poate varia mult consistand din intestine de porc, vaca si/sau vitel. A nu se confunda cu carnatii Andouille, care sunt mult mai iuti, dar mai slabi in ceea ce priveste mirosul provenit de la animale.

Andouillettul american, cum ar fi cele produse de Hormel Foods, sunt chiar acceptabile gusturilor americane.

Andouillettul frantuzesc, in schimb, este un gust dobandit si poate fi o provocare chiar si pentru cei mai aventurosi consumatori. Este uneori consumat rece, la picnic. Servit rece si feliat subtire, mirosul, gustul si consistenta pot fi confundate cu cel al Anouille-ului, dar consistenta este mai gumoasa iar carnea are gust mai puternic.

Multe restaurante franceze servesc Andouillette ca o mancare calda, iar strainii au fost dezgustati de aroma, incat il considera necomestibil (vezi legaturile externe). Pe cand unii considera ca Andouillettul fierbinte miroase a fecale, toate astfel de substante sunt inlaturate din motive de siguranta a mancarii. Aroma de fecale este atributita folosirii colonului de porc in carnati si isi are originea in aceiasi compusi care dau fecalelor mirosul lor caracteristic.

Or, cheful de la Le Bistrot Francais stie asta foarte bine, insa are si el orgoliul lui, sa poata spune, prefacandu-se mirat de mirarea si de strambaturile clientilor: « Vai, domnule, dar aceasta este o mare delicatesa frantuzeasca, cei cu gusturile rafinate o apreciaza foarte mult. » Oricum, pana la urma fiecare ramane cu parerea lui: el cum ca ce prost si ce needucat sunt eu, eu cu nervii ca am dat o gramada de bani pe o educatie pe care nu mi-o doream…

Pentru ca da, preturile de la Le Bistrot Francais sunt foarte mari, pe o masa in doi lasi repede vreo 6-700 de lei domnului Preotu, daca nu esti atent. Totusi, « elevi » am vazut destui la Le Bistrot Francais – nu stiu cati dintre ei la a doua vizita acolo. Serviciul a fost bun, insa cam afectat. O fi vrut si asta sa transmita ceva.

Le Bistrot Francais este, deci, unul dintre putinele restaurante frantuzesti adevarate din Bucuresti, cu mancare « ca la ei acasa », dupa cum am spus, si merita sa le faceti macar o vizita ca sa va faceti propria parere si sa fiti ceva mai cultivati la plecare.

Citeste si: Unde iesi la pranz in 2014: 10 restaurante pe care trebuie sa le incerci


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri