Noua casa a lui Zaitoone e remarcabila, si asta il va propulsa direct printre cele mai cunoscute restaurante ale Bucurestiului, alaturi de vecinele lui din Herastrau. Se stie, aproape toate restaurantele care sunt pe malul unei ape au succes daca au o mancare cat de cat buna. La Zaitoone au un salon de marime medie, foarte luminos, cu ferestre largi catre lac. E bine amenajat, a restaurant occidental de lux, lucruri si decoruri de calitate, scaune tapisate gros, moi, fete de masa albe. Doar cateva draperii groase si alte panzeturi colorate pe mese si in jur te duc putin cu gandul catre specificul oriental, si cateva obiecte de decor, insa discret si bine gandit.

Marea atractie de la Zaitoone e terasa de pe malul lacului, insa, cu un stejar batran, maiestuos si nebucurestean, deasupra. Si cu alti copaci in jur, care feresc de un soare care nu are ce cauta in crestet, ci doar alaturi. Nu e mare de loc, nu se compara ca marime cu cea a vecinilor cu Gondola, insa e mai placuta avand mai multa vegetatie in jur. Nu e acoperita, au doar niste umbrele, sper sa nu ramai adapostit doar de acelea in mijlocul arsitei, oricati stejari si alti copaci ai avea langa tine.

Zaitoone e un restaurant libanez, cu tot ce inseamna asta in farfurie, deja bine cunoscut bucurestenilor. Mancarea a fost foarte buna, le-am pus o nota mai mare decat le dadusem cu trei luni in urma la vechiul Zaitoone, adica nota maxima, pentru ca si humusul a fost mai bun si, mai ales, kafta, facuta, in sfarsit, asa cum trebuie, cu multa grasime si cu legume, nu ca niste mici tari si uscati, cu carne de vita in exces, asa cum au inceput sa faca multe restaurante libaneze din bucuresti, invocand gusturile si cerintele clientilor.

Citeste si:

Preturile sunt semnificativ mai mari aici, in Parcul Bordei, decat la vechiul Zaitoone, si asta pe buna dreptate, oricine ar fi facut la fel. Clienti destui, terasa era plina, salonul gol, insa. Clientela amestecata, am vazut de toate acolo: oameni de afaceri seriosi, politicieni cunoscuti, fufe pentru care masa de pranz e micul dejun, dubiosi cu cefe groase si cu lanturi de aur la gat.

De noi s-a ocupat un chelner foarte bun, odihnit, dezinvolt, zambitor, rapid. Le-am fi pus nota maxima si la servicii, si Zaitoone ar fi urcat, astfel, direct in varful topului Restograf, daca nu m-as fi intalnit la intrare cu un mai mare al locului, poate chiar patronul, cu care am avut un scurt schimb de “idei”. Si nu era singur, mai era unul, din aceia in fighting mood perpetuu, si cand dorm, cu toti markerii sociali in display, gata sa apere cu orice pret nici el nestiind prea bine ce.

Asadar, din anonimatul total de pana acum, Zaitoone va deveni, in scurt timp, unul dintre restaurantele libaneze de referinta si chiar unul din restaurantele Bucurestiului despre care se va mai vorbi. Aveti mare grija, doar, sa nu va uitati urat, cumva, la cine nu trebuie de acolo…

Sursa foto: Restograf.ro