Zona pare destul de neingrijita, insa odata trecut de poarta pe care scrie Barletto si Tapo, lucrurile se schimba radical. Cred ca au facut investitii consistente acolo – si se fac si in continuare – pentru ca locul arata foarte bine, gazonul bine intretinut, verdeata, flori, plante decorative.

Deocamdata Tapo e doar o terasa acoperita, insa una foarte mare si foarte inalta, in care se pot intampla multe. E conceputa ca loc de petrecere, cu instalatii de lumini si de sunete, se poate transforma repede in ring de dans sau sala de spectacole. E frumos amenajat, atmosfera de vacanta, de neintoarcere la lucru, daca vii sa mananci de pranz, de pilda.

Intre aceasta terasa si lac mai e o zona betonata in curs de amenajare, destul de mare, unde mi s-a spus ca va fi o a doua terasa, descoperita, ce urmeaza a fi deschisa in curand. Fiind chiar pe malul lacului, presupun ca va fi mai cautata decat cea acoperita. Si se mai lucreaza la un sopron metalic, foarte mare si acesta, probabil un fost hangar pentru barci, in care va fi salonul pentru iarna, cand terasele se vor inchide de tot, inclusiv cea acoperita.

Conceptul culinar de la Tapo e definit si realizat de Florin Dumitrescu, cel care apare la emisiunile cu Master Chef de la ProTV. Si tot el e si chef acolo. Florin e un chef creativ, care s-a interesat mai mult de bucataria frantuzeasca la inceput, cand l-am cunoscut eu, la Market8, insa care acum e un fel de “generalist”. Bucataria de la Tapo e, asadar, ceea ce acum le place bucatarilor sa numeasca “bucatarie creativa”, adica internationala, fusion, nouvelle cuisine, chiar si bucatarie urbana. Bucatarie fina, oricum, desi mai are destule de facut pana sa isi poata spune “fine dining”, asa cum banuiesc eu ca incearca sa sugereze.

Tapo

Citeste si:

Ce am mancat noi la Tapo a fost, in general, bun. Nu am primit amuse bouche, ceea ce e surprinzator intr-un loc cu asemenea pretentii si cu preturi pe masura. Foie gras de rata a fost destul de banal, si ca gust, dar si ca aspect si textura, mai ales. Se vede si in poza. Feniculul caramelizat si rosiile uscate au mai salvat situatia. Supa de fructe de mare, bisque de homar si salata cu piept de rata au fost destul de bune, desi nimic deosebit. Rulourile de dovleac si castravete umplute cu branza au fost bune. Am mai luat fructe de mare (calamari si caracatita) cu legume, care au fost bune, insa prea sarate si inecate in ulei. Pastele cu somon au fost foarte bune, cel mai bun din tot ce am mancat noi la Tapo. Insa, din antricotul de vita Black Angus doar cartofii prajiti si ceapa caramelizata au fost bune, carnea a fost tare si necuratata, prost facuta, fara gust, a ramas in farfurie. I-am spus lui Florin ca pot baga mana in acvariul cu piranha ca aceea nu era carne Black Angus si ca sa se uite nu doar la eticheta cand ii ajunge carnea in magazie. Desertul a fost bun. Le-am pus nota 9 la mancare pentru ca Florin a promis ca isi schimba furnizorul de carne si ca va fi mai atent la ce ii intra in magazie. Si pentru ca nu a gatit el ce a ajuns la noi in farfurie. A lipsit mai multe zile, pe motiv de insuratoare, am inteles. E exigent si stiutor de detaliu in ale gastronomiei, citeste mult, asa ca atunci cand se va intoarce in bucataria de la Tapo, carena si faoie gras-ul nu vor mai arata la fel, si multe se vor schimba, sunt convins.

Serviciul a fost rigid si ceremonios la Tapo, cu multi chelneri in jur si cu cativa care se ocupa de tine in acelasi timp. Atenti si saritori, insa foarte incordati. Nu ne-au intrebat de vin, au socotit ca e suficient sa ne lase pe masa meniul de bauturi. Or fi fost ei rapizi in miscari, insa o masa la Tapo iti ia mult, foarte mult timp. Ar trebui sa le explice cineva chelnerilor acelora ca nu toti cei care ajung la ei au vreme de taiat frunze la caini in timpul zilei si ca nu pot sa stea trei ceasuri la o masa de pranz, ca fotbalistii sau ca fufele care se grabesc doar pe teren sau noaptea. Desi stiam raspunsul, i-am intrebat daca au dat comanda la bucatarie pentru al doilea fel abia dupa ce au luat farfuriile goale cu primul fel de pe masa noastra. “Da, desigur!” – imi spune chelnerul, cu o inocenta dezarmanta. Faptul ca asta adauga cel putin o jumatate de ceas la statul nostru la Tapo i se parea cel mai natural lucru cu putinta. Si daca iei si mai multe feluri, si desert, asa cum am facut noi, jumatatea asta de ceas se inmulteste, evident. Sigur, daca vine fufa la masa si sta un ceas cu aperitivul si inca jumatate cu rujatul, al doilea fel se raceste daca e facut prea devreme. Insa un chelner bun trebuie sa stie pe cine are in fata si sa se asigure ce asteptari are.

Preturile sunt mari la Tapo, asa cum era si normal, nicio surpriza din acest punct de vedere. Cativa clienti, insa imi inchipui ca mai mult seara se duce lumea acolo.

Tapo este, asadar, una dintre terasele mari ale Bucurestiului, pe malul lacului, frumos amenajata si cu priveliste rara ochilor oraseanului. Mancare buna, atmosfera de vacanta. Nu stiu ce va fi la Tapo in iarna, sper sa gaseasca formula castigatoare si acolo.