Restaurantul Voievodal Baneasa e imens, incap sute de oameni acolo. Si e surprinzator sa gasesti un asemenea spatiu la parterul unui bloc (unui ansamblu de blocuri, mai bine zis) facut pe timpul lui Ceausescu. Nu stiu daca a fost gandit de la inceput sa fie restaurant sau au fost doar spatii comerciale. Oricum, Restaurantul Voievodal Baneasa e, in primul rand, un restaurant pentru nunti si evenimente relativ mari. Cand nu sunt astfel de evenimente, cei care vin sa manance de pranz sau de cina stau in coltul dinspre pod, e cel mai luminos, cu ferestre mari, cu vedere spre apa si spre copaci. Au si un gratar acolo, cu toate la vedere.

Si despre mancare acum, ca e mai importanta: am luat mult mai multe decat data trecuta. Aveam si de unde, pentru ca meniul de la Restaurantul Voievodal Baneasa e foarte lung – asa cum il si stiam. Bucatarie romaneasca, traditionala si urbana, cu de toate. Am primit o gustare rece destul de buna, cu aperitivele obisnuite, gustoase insa destul de sarate cateva dintre ele. Gustarea calda a fost la fel ca aceea descrisa anul trecut: pastrama destul de buna, ficateii asa si asa, ciupercile (nu mai erau umplute de data aceasta, ci doar taiate in bucati) fara niciun gust, carnaciorii cu capetele taiate in floricica ieftini si prosti, unsurosi si fara carne, iar creierul pane oribil. O ciulama de pui a fost destul de buna, cu smantana, ca in Moldova, nu doar cu faina, ulei si putin lapte, cum le place bucurestenilor. Niste carnati in untura au fost si ei destul de buni, si ar putea fi crezuti cand spun ca sunt facuti de catre ei, acolo, pe loc. Nu stiu de ce nu or fi profitat de ocazia de a-i face cu mult mai buni, puteau da telefon oricarui taran din Moldova, le-ar fi dat imediat reteta pe gratis. Si micii au fost dstul de buni, desi prea “cuminti”. Recomandarea casei au fost niste aripioare picante, facute dupa o reteta proprie cu care se mandreau. Au fost bune, cred ca cel mai bun din ce am mancat la ei, la Restaurantul Voievodal Baneasa.

Antologica a fost reintalnirea cu celebrul, de acum, cascaval invizibil, despre care am scris un intreg articol in urma cu vreo trei ani. Se pare ca e ceva pe la Podul Baneasca care face cascavalul sa dispara in mod misterios in zona aceea. Si acum trei ani, cand acolo era un restaurant prost, Del Ponte, si acum, la Restaurantul Voievodal Baneasa, cineva sau ceva face sa dispara cascavalul si sa ramana doar crusta de pane. Sa-i chemam pe cei de la Discovery, sa faca un documentar pe subiectul asta…

Citeste si:

Reprezentative pentru spiritul si profilul cultural al locului au fost si painea, mamaliga si desertul. Mamaliga perfect sferica – cea din poza – asa cum e obieciul la restaurantele din Bucuresti, in spacial la cele cu pretentii. Malai alb rafinat, galbui deschis, spre alb; gust de gris, mai putin de mamaliga. Chiflele de la supermarket, sferice si ele. Bune la gust si mai consistente, mai dense decat cele de la Carrafour. Le-am zis ca au avut noroc cu ele, insa ne-au explicat ca sunt facute de ei, acolo, din faina buna si alte cele. Au insistat pana ne-au convins. Si cu deserturile la fel. Nu ne-am mai mirat, suntem deja obisnuiti cu bizareriile bucatarilor si patronilor bucuresteni de restaurante care se chinuie sa faca mancarurile la care muncesc din greu in bucatarie sa arate exact, dar exact-exact la fel ca acelea din supermarket. Pentru ca, nu-i asa, acela a devenit etalonul in mintea lor, si in gastronomia urbana, pe cale de consecinta. Unii dintre cei care citesc acum isi aduc aminte ce am scris despre chiflele celor de La Trei Magari, un alt restaurant traditional romanesc, aflat la tara, in padure, dincolo de Bucuresti, in Jilava.

Acesta este complexul provincialului, pe care il explic cel mai bine povestind o intamplare de la mine de la tara, unde am fost nascut, in Moldova. Ma intorc acolo dupa multi ani. Intre timp aparusem la televizor, asa ca sunt automat vedeta satului, cam cu acelasi statut cu Basescu sau cu Oana Zavoranu, daca ar trece pe acolo. Ma cheama cineva in vizita. Ma duc si, pe drum, ma gandeam numai la ce bunatati ma vor astepta pe masa. Cand esti oaspetele cuiva la tara, imediat scot toata mancarea si bautura de pe unde sunt puse si ti le asaza in fata inca inainte sa te intrebe ce mai faci. Sa te intrebe daca ti-e foame sau daca chiar vrei sa mananci ceva nici nu se pune problema, acolo ti se pune toata mancarea in fata, fara alte discutii. Ajung, si deja aud sunetele de farfurii si pahare si pe femeie apropiindu-se. Barbatul ei, care statea cu mine, se ridica si se duce si el spre sursa zgomotelor. Si deodata ii aud din odaia cealalta vocea alarmata, insa in soapta: “Fa, tu esti nebuna? Ii dai baiatului (sic!) jumari si ce mancam noi aicea? Fa, el e de la oras, nu-ti dai seama? Du-te, fa, si adu-i cum trebuie!“. Si apare femeia, dupa cateva minute, cu o farfurie de salam unsuros, cu cascaval uscat si cu cateva masline…

Da, acesta e complexul provincialului la Restaurantul Voievodal Baneasa. Au facut investitii enorme, muncesc foarte mult, au cele mai bune intentii, insa nu au observat ca lumea s-a schimbat. Pacat, au tot ce le trebuie acolo, mai putin pe cineva care sa le spuna cum e cu marketingul acesta…