"Faptul ca a fost propus este un semn de apreciere din partea criticilor de film de aici, ceea ce ma bucura, si nu numai a criticilor, ci a oamenilor din lumea filmului, ceea ce ma bucura", a declarat Tudor Cristian Jurgiu.

Pe de alta parte, intrebat care sunt sansele ca filmul sau sa ajunga pe lista scurta a propunerilor pentru premiile Oscar, acesta a precizat ca sunt "foarte mici". "(...) sunt foarte mici si nici nu ma gandesc la asta", a completat Jurgiu. El a precizat ca filmul "Cainele japonez" a avut premiera in Statele Unite ale Americii, la New York. "Ma bucur ca a fost bine primit pe la festivaluri si pe unde a calatorit si acum si aici", a mai spus regizorul.

Filmele "Cainele japonez", de Cristian Jurgiu, a fost proiectat la Festivalul New Directors/ New Films organizat de The Film Society of Lincoln Center si celebrul Museum of Modern Art (MoMA), un eveniment care s-a desfasurat intre 19 si 30 martie, la New York.

"Cainele japonez", debutul in regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea Romaniei la editia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film strain", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Kogalniceanu, directorul general al Centrului National al Cinematografiei.

Juriul, format din Eugenia Voda, critic de film si realizator TV, Magda Mihailescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic si istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film, director artistic al Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), Dana Duma, critic de film, Irina Margareta Nistor, critic de film, si Iulia Blaga, critic de film, a ales, cu majoritate de voturi, ca lungmetrajul "Cainele japonez", in regia lui Tudor Cristian Jurgiu, sa reprezinte Romania la sectiunea "cel mai bun film strain" a premiilor Oscar pentru anul 2015.

Debutul in lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu a fost distins la Festivalul International de la Varsovia cu premiul sectiunii 1-2 , dedicata regizorilor aflati la primul sau al doilea lungmetraj.

Citeste si:

"Cainele japonez", care spune povestea emotionanta a reconcilierii dintre un tata si fiul lui, plecat de ani multi din tara, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun film in competitia New Europe - New Names a Vilnius International Film Festival (Vilnius IFF) "Kino pavasaris" din Lituania, dar si premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru debut la editia din 2014 a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF).

Filmul marcheaza revenirea lui Victor Rebengiuc intr-un rol principal pe marele ecran. Alaturi de Rebengiuc, din distributia filmului fac parte actorii Serban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Draganescu, Alexandrina Halic si Laurentiu Lazar.

Alaturi de Tudor Giurgiu, producatorul filmului, Bogdan Craciun este producator executiv, Andrei Butica este directorul de imagine, in timp ce montajul este realizat de Dragos Apetri. "Cainele japonez" este o productie Libra Film, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al HBO Romania si al programului MEDIA al Uniunii Europene.

Tudor Cristian Jurgiu a absolvit UNATC Bucuresti, sectia Regie de film si TV, in 2009. In acelasi an, acesta a realizat filmul "Nunta lui Oli", produs de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi cel pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, cel mai bun film romanesc la Festivalul NexT 2009, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 si Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. Cel mai recent scurtmetraj al sau, "In acvariu", a obtinut premiul al treilea la sectiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes 2013.

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografia de la Hollywood, iar o nominalizare la categoria "cel mai bun film strain" aduce producatorului si regizorului prestigiu, fapt care contribuie la cresterea incasarilor.

Anul trecut, propunerea Romaniei la Oscarul pentru cel mai bun film strain a fost pelicula "Pozitia copilului", in regia lui Calin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Nominalizarile la cea de-a 87-a editie a premiilor Oscar vor fi anuntate pe 15 ianuarie, iar gala de decernare a prestigioaselor trofee va avea loc pe 22 februarie.