Ca orice parinte ma gandeam la educatia fiicami, la calea ce ar trebui urmata de mine langa ea, la cum va fi lumea cand ea va trebui sa infrunte viata de una singura, la viitorul ei si al educatiei oferite de noi. Balansarea bunului simt si a respectului cu tupeul si fermitatea, echilibrarea creativitatii cu temeinicia si tot asa. La aceste intrebari nu am gasit raspuns, insa pe parcursul acestui demers m-au lovit cateva realitati mai mult sau mai putin invecinate cu gandurile mele initiale.

Prima realitate priveste prezenta constanta si substantiala in viata si evolutia omenirii a doua institutii: religia si in special crestinismul respectiv politica si in special democratia. Personal nu cred ca exista institutie care sa aiba impactul si substantialitatea celor doua in dezvoltarea si evolutia omului atat la nivel individual cat si la nivel colectiv.

A doua realitate are legatura cu centrarea celor doua institutii anterior mentionate (crestinismul si democratia) pe sistem si colectivitate si mai putin pe om si individ, luat ca entitate aparte in cadrul colectivitatii. Nu sunt convins ca aceasta oranduire a fost de la inceput gandita si pornita in felul acesta, adica cu fata spre colectivitate si cu spatele spre individ, intrucat daca ne uitam in istoria crestinismului si cercetam cateva din Conciliile din prima jumatate a primului mileniu (fie ca este Niceea, fie ca este Calcedon, spre exemplu) vom vedea ca religia s-a preocupat cu intaietate de relatia lui Dumnezeu cu omul. De asemenea daca-l acceptam sub beneficiu de inventar pe Fukuyama atunci cand vorbeste despre originile democratiei, vom vedea ca democratia, dupa unele opinii s-a nascut in Grecia si pentru ca formele de agregare a indivizilor era la scara redusa si nu avea intinderea Indiei sau a Chinei unde omul se pierdea in colectivitate.


Sistemul si-a ucis rostul in sensul ca s-a autonomizat de scopul sau prim – binele omului si al individului – dobandind un nou imbold si o noua ratiune de a fi. In prezent, atat religia cat si democratia se preocupa de cei multi luati si mai putin de elementele sale. Binele comun este superior celui individual. Nici religia si nici democratia nu au inceput ca sistem ci au fost stari de spirit ce pluteau in jurul oamenilor si al indivizilor.

Dumnezeu sa ma ierte, insa am sentimentul ca Biserica a indepartat religia si crestinismul de oameni, aceasta chiar daca a apropiat-o de colectivitati. Putini mai sunt cei care se intalnesc in mod individual cu Dumnezeu, altfel decat in mod organizat. Institutionalizarea si sistematizarea religiei l-a dus pe Dumnezeu multimii dar l-a furat individului. Nu sunt adeptul anarhismului in nicio forma de activitate, fie ea intelectuala, materiala sau spirituala, insa birocratizarea institutionala a spiritului si a credintei a intors religia cu fata doar catre colectivitate. In felul acesta avem astazi oameni apropiati de Dumnezeu/Hristos si foarte indepartati de crestinism si religie, intrucat in fuga de institutionalizare fiecare in parte incearca sa-si lamureasca prin propriile mijloace relatia cu Cel de Sus. Tolstoi s-a luptat o viata sa-si lamureasca relatia cu Dumnezeu, dincolo si mai presus de Biserica.

Citeste si:

La fel si democratia care a devenit instrumentul celor majoritari, independent de cum sunt acestia si dincolo de rezultatul acesteia asupra societatii. Democratia a fost forma cea mai naturala de asigurare a relatiei dintre cetatean si stat in sensul ca reusea sa creeze in mod neartificial ideea de apartenenta a individului la un anumit stat. In prezent, democratia prin mecanismele sale pur distributive si matematice de functionare a taiat aceasta legatura, in sensul ca inclusiv cei majoritari detesta statul, acestia folosind decizia si votul doar pentru a-si asigura confortul de grup si nu pentru a perpetua o anumita forma de existenta a statului. Aceasta face ca desi in prezent democratia functioneaza doar pentru salvgardarea statului si mai putin a cetateanului, indivizii luati individual sa-si doreasca sa scape de stat. Democratia a devenit captiva in propriul sistem aceasta intrucat instrumentele legale si politice menite sa atenueze caracterul instrainator al democratiei, si ma refer aici la justitie, justitia constitutionala, partidele politice, e.g. s-au indepartat de individ dobandind valente pur societare.

Sunt de parere ca fuga democratiei si a religie de individ, luat ca om, si apropierea acestora de societate privita in mod abstract si nu ca suma individualitatilor, va distruge fundamentul actualei societati. Filtrarea relatiei cu dumnezeierea de catre instrumente institutionalizate respectiv conturarea relatiei dintre cetatean si stat exclusiv prin intermediul intereselor celor multi contribuie la atingerea rezultatului mai sus mentionat.

Capacitatea statului de a genera institutii menite sa protejeze individualitatea fara a afecta sau perturba in mod semnificativ confortul celor multi poate ameliora starea de instrainare anterior mentionata. Ideea ca majoritatea a decis pentru tine este nu numai frustranta dar si ametitoare atunci cand decizia care-ti este opusa este luata pe fondul emotiei sau al lipsei de educatie. Nu cred ca cineva isi doreste sa devina captivul unei societati nu prea educata in termeni politici, spre exemplu. Nu cred ca cineva sanatos la minte isi doreste sa comunice cu Cel de Sus folosind exclusiv perspectiva Bisericii, de orice natura ar fi aceasta. Trebuie sa existe mecanisme sociale, politice si juridice chiar de a permite celor putini sa respire atunci cand cei multi si institutionalizati sunt de alta parere.

Standardizarea si uniformizarea gandurilor va omori si societatea nu doar individualitatea.

Madalin Niculeasa, autorul articolului, este partener in cadrul Niculeasa Law Office.