In afara de bani, alte cadouri considerate neinspirate de catre europeni ar fi pestii de acvariu (52%), electrocasnicele (35%), lenjeriile de pat (26%) si cosmeticele pentru baie (26%). Romanii cred ca cele mai nepotrivite cadouri de Sarbatori sunt produsele alimentare (61%), urmate de articolele de papetarie (47%) sau pestii de acvariu (43%). Totusi, 28% dintre romani considera ca un cadou in bani este o dovada de indiferenta si de lipsa de inspiratie si 98% considera ca pretul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Potrivit studiului MasterCard privind obiceiurile referitoare la cheltuielile de Sarbatori, aproape o treime dintre europeni, inclusiv romanii, considera banii ca fiind un cadou lipsit de inspiratie si chiar ofensator. Mai mult decat atat, unul din zece europeni spune ca acesta poate fi chiar un motiv de disputa cu persoana iubita.

In general, cadourile se cauta cu doar o saptamana inainte sau chiar mai tarziu

A intelege ceea ce destinatarul isi doreste cu adevarat (87%) si a fi atent atunci cand cumperi un cadou (86%) sunt primele doua caracteristici pe care europenii le apreciaza la un cadou. De fapt, banii sunt un cadou atat de nepotrivit incat numai una din zece persoane recunoaste ca ar oferi vreodata cadouri in bani. Una din patru persoane a regretat un cadou pe care l-a oferit pentru ca nu a fost suficient de inspirat. In acelasi timp, 42% dintre romanii care spun ca au primit un cadou neinspirat, au fost si dezamagiti. Cei mai multi pun asta pe seama faptului ca persoana iubita nu are nicio idee ce sa le cumpere (43%). Implicarea personala este cea mai importanta investitie care trebuie facuta intr-un cadou, aproape toti cei intervievati (98%) considerand ca pretul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Desi o treime dintre europeni (32%) incep cu o luna mai devreme, aproape jumatate (45%) au recunoscut ca incep sa caute cadouri cu doar o saptamana inainte sau chiar mai tarziu. In Romania, barbatii (20%) sunt mai predispusi decat femeile (8%) sa lase cumpararea cadourilor pe ultima suta de metri, cu doar o zi inainte de Sarbatori. Dintre cei care sustin ca au primit un cadou neinspirat (42%), aproape una din trei persoane (28%) considera ca acest lucru se datoreaza faptului ca persoana iubita a lasat cumpararea cadoului pe ultima suta de metri.

Cercetarea a fost realizata de catre in 17 tari: Austria, Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Grecia, Ungaria si Romania, 15.129 de consumatori fiind intervievati in perioada 1-15 octombrie 2014.

Sursa foto: Shutterstock.com/Cadouri de craciun