Noi avem toata simpatia pentru restaurantele mici, familiale, in care patronul e si bucatar si in care lucreaza, eventual, si cu restul familiei. E modelul clasic de restaurant atat in Vest, cat si in Orient, si e normal si bine sa fie asa. I-am incurajat intotdeauna cat de mult am putut, uneori chiar cu note mai mari decat meritau, mai ales ca sunt foarte putine astfel de restaurante la noi, si in Bucuresti, si in restul tarii. Si nu numai noi facem asta, ci vad ca de peste tot primesc atentie si laude, toata mass-media e cu ochii pe ei. Si e normal si bine sa fie asa. Insa cand cineva abuzeaza de aceasta incredere, si mai ales cand o face atat de grosolan, cum a fost la Violeta’s Vintage Kitchen de pe Calderon, asta ne scoate din sarite pe toti cei de la Restograf.

Acolo, pe Calderon, Violeta’s Vintage Kitchen avea o sala mica, era un fel de fast-food cu un fel de autoservire cu privirea din galantar. Intre timp s-au mutat intr-o casa intreaga si am citit ca au devenit un restaurant adevarat, asa ca m-am dus sa vad, cu multa uriozitate, mai ales ca multi au descris miscarea ca pe un mic eveniment.

Asadar, am ajuns in Bucurestiul vechi dintre Calea Calarasilor si Udriste, o zona plina de farmec, cu case vechi si strazi cu amintiri, orasul nostru din romanele de la liceu. Case de mica si foarte mica burghezie, cu cateva camere mici si o curticica in spate. Asa e si casa pe care scrie acum Violeta’s Bistro, renuntand la denumirea lunga, Violeta’s Vintage Kitchen. O casa fara etaj, curata si cocheta, renovata simplu, fara nimic ostentativ. Arata ca o casa de om, cu doua sali mici de o parte si de alta a unui hol central, mic si el. Mobila simpla si austera, cateva poze pe pereti, drept decor, un raft cu niste carti si CD-uri de vanzare si cu prospecte de la Sonoro, fete de masa cu patratele colorate sau cu dungi, adica exact ce te-ai astepta sa gasesti intr-un astfel de loc, o simplitate normala si calda, de mare efect pentru anumite categorii de bucuresteni, dupa cum bine se stie.

Dupa ce m-am bucurat pentru ce am vazut la Violeta’s Bistro, m-am uitat in meniu si m-am bucurat din nou: un meniu nu prea lung, bucatarie urbana, de Internet, cu o sectiune vegetariana si, parca, si vegana. Mancaruri relativ simple, fara nume bombastice si combinatii prea ciudate. Cam prea simple pentru un loc in care mancarea pare sa fie lucrul despre care se vorbeste si se scrie, in primul rand, insa am zis ca nu conteaza prea mult, poti face si niste chiftelute sau un ostropel dupa care sa te lingi pe degete si despre care sa povestesti si altora, la urma urmei.

Citeste si:

Pana sa vina mancarea, despre care voi scrie mai jos, au intrat vreo doi clienti in sala goala de altcineva pana atunci. S-au uitat la mine, mi-au dat buna seara si s-au asezat la o masa. Cred ca a fost pentru prima data cand niste clienti care nu ma cunosc imi dau buna ziua intr-un restaurant. M-am bucurat iarasi, foarte tare. Apoi au mai venit doi, mi-au dat buna seara si ei, si apoi s-au asezat langa ceilalti. Foarte frumos lucru. Apoi a intrat cineva de la restaurant care parea un fel de sef acolo, barbatul Violetei, presupun eu. S-a uitat la mine o clipa, dupa care mi-a intors spatele si si-a vazut de treaba cu niste mese. M-a surprins, eram intr-un loc mic, in care te astepti ca gazda sa-ti dea macar buna ziua, mai ales daca te vede pentru prima data acolo. Chelnerita, insa, m-a facut sa le dau nota maxima la servicii, era exact ce speram sa gasesc acolo: cam neindemanatica si putin uituca, depasita de intrebari probabil nepuse pana atunci, insa naturala si binevoitoare, incadrata perfect in peisaj.

Mancarea pare facuta de mantuiala la Violeta’s Bistro, nu a fost buna. Asta nu e “mancare de casa”, “mancare cu suflet”, “mancare reinventata, sanatoasa si delicioasa”, ori alte asemenea, cum nu scapa ocazia sa o spuna de cate ori au ocazia. Despre rulourile de la inceput cred ca va puteti face o prima idee direct din poza; clatitele cu somon au fost banale, vitelul cu gutui a fel; supa de rata nu era cu rata, ci cu pui, si nici buna nu era. Painea, in mod deosebit, a fost proasta, foarte veche si, de aceea, si fara gust. Nu stiu cine gateste la Violeta’s Bistro, paote ca Violeta Dinca, poate barbatul ei, amandoi sau poate ca au angajat pe cineva, acum, ca sunt faimosi. Insa e clar ca nu stiu ce e aceea o mancare buna, sau ca le e lene, vazand ca lumea vine oricum, sau si una si alta.

Poate ca oamenii vin la Violeta’s Bistro pentru altceva decat pentru a manca si accepta sa plateasca pe mancarea aceea insipida mai mult decat face. O masa in doi, cu un vin bun, te costa cel putin 200 de lei. Si iti pare rau dupa bani apoi. Se poate, insa, ca oamenii sa vina la Violeta’s Bistro pentru socializare. E un loc in care se aduna intelectualii tineri, sau aspirantii la acest statut. Toti cei din jur aveau toate trasaturile specifice, si chiar am recunoscut cateva fuguri publice. Unii jucau remi si niste jocuri cu cartonase. Presupun ca multi nu au observat ca au mancare banala in farfurie, or fi fost concentrati pe discutie sau pe cartonase, sau, pur si simplu, chiar credeau ca aceea e o mancare buna.

Violeta’s Bistro e, asadar, un loc frumos, placut si cu oameni civilizati, clienti pe care ii trateaza cu nepasare, in cel mai bun caz, dupa parerea mea. Poti face mancare mult mai buna, cu aceiasi bani, daca stii sa gatesti si daca chiar vrei asta. Oricum ar fi, cred ca Violeta Dinca abuzeaza mult prea tare de norocul pe care l-a avut pana acum.

Sursa foto: Violeta's Bistro/Restograf.ro