Asadar, Elysee e un bistrou frantuzesc, iar Le Fin Palais Royal e un “restaurant gastronomique”, cum sunt numite in Franta restaurantele care au cea mai fina si mai sofisticata mancare, cele cu faimosii lor chefs si cu stelute Michelin.

Le Fin Palais Royal ocupa coltul dinspre piata, spre Biserica Amzei, alaturi avand magazinul de delicatese. Cladirea a fost complet renovata, a bine amenajata, cu investitii consistente, materiale de calitate, un concept unitar. Au creat o ambianta clasica, burgheza, de bunastare, cu mocheta groasa pe jos, cristal, oglinzi, scaune si canapele in culori deschise, calde, mese impecabile, bogat impodobite, draperii grele.

E un restaurant mijlociu ca marime, are trei sali cu trecere deschisa din una in alta si cu intrare directa in magazinul de delicatese, cu care si face corp comun, de altfel. Afara au terasa, destul de larga, pe ambele laturi ale cladirii. Nu au apucat sa o tina deschisa decat foarte putin dupa deschidere, pentru ca a venit toamna si a trebuit sa o stranga, insa cat a fost era plina cu flori frumoase, ca si la Bistro Elysee, de altfel. Si nu au rezistat sa nu puna si ei niste televizoare pe pereti, ca toata lumea. De cateva ori l-am vazut pe Klaus Iohannis mancand acolo, la Le Fin Palais Royal, obligat sa se uite la Antena 3, de fiecare data…

Au un chef francez la Le Fin Palais Royal, un chef de clasa, de Grande Cuisine. A facut un meniu clasic, “cuminte”, cu cateva feluri din fiecare categorie. Tot ce am mancat la Le Fin Palais Royal a fost foarte bun, adevarata bucatarie frantuzeasca fina, exact ca la ea acasa. Preturile sunt cele asteptate, o masa completa in doi, cu un bun vin frantuzesc, te costa cel putin 6-700 de lei, adica la fel ca in celelalte restaurante scumpe din Bucuresti, insa care nu iti pun acelasi lucru in farfurie, nici pe departe.

Citeste si:

In momentul in care scriu, Le Fin Palais Royal e cel mai bun restaurant frantuzesc dintre cele pe care le stiu eu in Bucuresti, cu cea mai fina si mai buna mancare din tot orasul, fara indoiala, si probabil ca si din tara. E singurul despre care pot spune ca e de fine dining “curat”, la fel ca marile restaurante de departe. Sper sa-l tina aici pe acest chef francez, nu doar cateva luni, la deschidere, ca sa-i invete pe altii mai putin stiutori si sa plece dupa aceea, asa cum se intampla aproape de fiecare data.

Astfel de restaurante de adevarat fine dining care au avut chefs de mare clasa angajati permanent, pe o durata mai mare, au fost Heritage si Collage, cu David Contant si cu Roberto dal Sena. Fine dining adevarat au mai avut Heritage din nou, a doua oara, la redeschidere, cu Juan Amador si cu cel trimis de el, La Mangerie timp de doua sau trei luni, si Bistro Epoque, la inceput, cand l-au adus pe Guy Martin sa faca meniul si conceptul. Si s-ar putea sa fi fost le fel si la primul restaurant cu bucatarie frantuzeasca fina deschis in Bucuresti, La Villa, aproape de Manastirea Casin, acum aproape 20 de ani, cand, la fel, au adus un foarte bun chef francez sa faca lucrurile ca la ei acasa.

Celelalte restaurante cu bucatarie fina din Bucuresti sunt mai aproape sau mai departe de acest fine dining, chiar daca le-am dat nota maxima la mancare, pentru aprecierea eforturilor si pentru incurajare. Dupa cum se vede, niciunul nu a rezistat pe termen lung la acel nivel pe care l-au avut la inceput. Sa vedem ce se va intampla si cu Le Fin Palais Royal, cu atat mai mult decizia de a deschide un astfel de restaurant intr-un loc cum e Piata Amzei ni se pare bizara rau, oricum am intoarce-o…

Profil de lider. Iohannis: mediator, conector si influentator