Vinul este produs la domeniul Miraval, unde este si castelul pe care Angelina Jolie si Brad Pitt il detin si unde cuplul s-a casatorit anul trecut. O sticla din acest vin frantuzesc, intitulat "2014 Miraval Rose", costa 18 lire sterline (aproximativ 25 de euro, n.r.), iar cei interesati de aceasta licoare produsa de Angelina Jolie si Brad Pitt o pot gasi in lantul britanic de supermarketuri Marks and Spencer. Stocul este insa limitat, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Este pentru prima data cand vinul produs de celebrul cuplu este scos la vanzare pentru publicul larg, in Marea Britanie, dupa ce a primit o serie de recenzii favorabile din partea specialistilor in domeniu. Vinul este produs pe domeniul Miraval, pe care Angelina Jolie si Brad Pitt s-au casatorit in luna august a anului trecut. Cei doi actori au cumparat aceasta proprietate, in 2012, cu o suma de aproximativ 41 de milioane de lire sterline (aproximtiv 56,6 milioane de euro, n.r.).

In 2013, Angelina Jolie si Brad Pitt si-au scos la vanzare o parte din vinul pe care il produc la castelul lor din Franta, de pe domeniul Miraval, iar suma obtinuta - peste 10.000 de euro - a fost donata unei asociatii din Republica Democrata Congo, dupa cum informa atunci gala.fr.

Angelina Jolie are o relatie de aproape zece ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei "Domnul si doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith", unde interpreteaza un cuplu de asasini profesionisti. Atractia dintre cele doua staruri, atat de palpabila pe marele ecran, s-a transpus in scurt timp si in viata reala. Brad Pitt a divortat de actrita Jennifer Aniston in 2005, dupa patru ani si jumatate de casnicie, pentru a fi impreuna cu Jolie. Cei doi actori, botezati de presa de la Hollywood "Brangelina", s-au casatorit in vara anului 2014 si au sase copii: trei adoptati - Maddox, nascut in august 2001, in Cambodgia, Zahara, nascuta in ianuarie 2005, in Etiopia, si Pax, nascut in noiembrie 2003, in Vietnam - si trei biologici, Shiloh, nascuta in mai 2006, si gemenii Knox si Vivienne, nascuti in iulie 2008.