Justin Ionescu a plecat spre Nepal pe 27 martie. Alpinistul planuia sa ajunga pe varful Everest fara oxigen suplimentar, ceea ce ar fi fost o premiera pentru Romania. La interviu, Justin a venit pe motocicleta pentru ca vrea sa traiasca ca in Nepal. Parea destul de energic la ora 18.00, desi, asa cum mi-a spus, a avut interviuri toata ziua si, mai mult, se intorsese dintr-o expeditie grea emotional.

Wall-Street: Ce faceai in momentul in care a inceput cutremurul?

Justin Ionescu: La momentul cutremurului, stateam in cort in tabara doi, la 6.400 metri, nu faceam mare lucru. Terminasem de mancat si topeam gheata pentru a avea apa. Eu eram in cort, iar Zolt (n.r.: Zolt Torok) era in fata cortului, cand a inceput sa se miste totul. In momentul in care a inceput sa se miste, au pornit avalansele de pe majoritatea peretilor. Acolo, zona e ca o potcoava. Au inceput sa curga avalansele din toate partile, era un zgomot destul de infiorator. Eu am mai trait aceste avalanse pe Everest acum doi ani si am fost un pic mai linistit decat Zolt. El s-a speriat rau pentru ca pe un alt munte o avalansa a trecut peste el si l-a marcat. Se astepta sa treaca si aici avalansele peste noi. Eu incercam sa-l calmez ca nu ajung avalansele pana la noi pentru ca este foarte bine pusa tabara doi, este chiar in mijlocul potcoavei si nu avea cum sa ajunga pana la noi avalansele. A fost si amuzant pentru ca Zolt a zis «hai sa tinem cortul, hai sa strangem in jurul cortului lucrurile, echipamentul», eu i-am zis sa stea linistit si sa bage in cort oala in care topeam gheata, ca sa nu o ia vantul. Iar el efectiv a aruncat oala cu apa in cort. Eu m-am suparat ca a aruncat apa peste mine (rade acum).

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: Cat de puternic ti s-a parut seismul?

Justin Ionescu: Noi atunci nu ne-am dat seama ca este cutremur. Atunci mi s-a parut ca a fost foarte scurt, dar noi am avut timp pentru multe replici intre noi, deci a durat destul de mult cutremurul. Am simtit ca se misca ghetarul pe care ne aflam, dar noi am pus motivul miscarii acestui ghetar pe seama avalansei care a lovit ghetarul si l-a zguduit. In fine, s-a linistit, nu a venit avalansa peste noi. In acel moment ningea si era ceata, deci nu aveam vizibilitate si nu am vazut avalansele care au curs si cat de mari au fost. Peste cateva ore a fost o replica, dar nu a fost asa de impresionanta si nici atunci nu am stiut ca a fost cutremur.

WS: Cand ati aflat?

Justin Ionescu: Am aflat a doua zi, cand am coborat din tabara doi (6.400 m) in tabara unu (6.000 m) pentru tura de aclimatizare. Aici iarasi a fost ceva ciudat. Dimineata se face transport intre tabere, iar in acea dimineata nimeni nu se mai misca intre tabere. Nu mai urca nimeni, noi voiam sa coboram, dar nu erau urme. Am fost uimit de ce nu vine nimeni. La un moment dat au coborat trei serpasi, unul dintre ei era bolnav, si au fost nevoiti sa-l coboare. Dupa ce au plecat ei am plecat si noi, dar la jumatatea drumului i-am gasit, stateau pe rucsaci. Cand am ajuns la ei, i-am intrebat ce se intampla si au zis ca nu gasesc o scara peste o crevasa. Era acoperita de zapada si nu o vedeau.

Pentru cei de acasa nu s-au terminat grijile. Ei stiau ca suntem blocati, noi nu stiam ca suntem blocati.

WS: Ati gasit scara, pana la urma?

Justin Ionescu: Nu, am preluat noi initiativa. Nu am mai cautat scara, am cautat drumul. Am ajuns in tabara 1, iar acolo am auzit ce s-a intamplat, ca de fapt a fost cutremur, ca de fapt a fost o avalansa provocata de cutremur, ca sunt victime in tabara de baza. Am rugat pe cineva sa ne dea un telefon sa sunam acasa, am anuntat familia ca este totul in regula, ca suntem bine. Pentru cei de acasa nu s-au terminat grijile. Ei stiau ca suntem blocati, noi nu stiam ca suntem blocati (rade). Pentru noi a fost mult mai simplu decat celor de acasa, pentru ca ei aveau mai multe informatii, noi aveam mai putine, dar stiam ca suntem bine, ca nu suntem bolnavi.

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: In tabara unu, cand ati aflat ca a fost cutremur, v-ati dat seama ca nu o sa mai ajungeti pe Everest?

Justin Ionescu: Mi-am pus problema, dar speram sa nu se intample asta. Speranta moare ultima, de aceea am si stat inca trei zile in tabara 1. Am asteptat sa se refaca cascada de gheata pentru a putea sa ne vedem de treaba, dar dupa o zi, cand am vazut ca toata lumea din jurul nostru pleaca si ramanem doar noi, mi-a fost clar ca trebuie sa ma dau si eu jos cu elicopterul. Ei (n.r. compania de transport aerian) stiau de doua zile ca acea cascada de gheata este distrusa si nu se mai poate cobori decat cu elicopterul. Ei chiar s-au intrebat de ce noi nu cerem sa vina elicopterul. Abia a treia zi am cerut evacuarea. Cand a venit elicopterul, au plecat trei persoane. Pe biletel erau trei persoane: un american, un scotian si Justin. Deci romanii nu sunt altfel decat alte natiuni. E o onoare si aici participa Allianz Tiriac. In primul elicopter am plecat si eu si a fost o satisfactie pentru ca acolo, in tabara, erau si americani, erau si alte natii.

WS: Este asa greu sa obtii o asigurare de salvare? Ai vorbit cu mai multe companii de asigurari?

Justin Ionescu: Am cerut oferte de la trei companii de asigurari si doua au refuzat, au zis ca nu accepta asa ceva. E o problema sa ai o asigurare buna. Mi s-a facut o favoare prin faptul ca mi s-a facut asigurare. Dar de ce? Pentru ca este un risc foarte mare. Asigurarea a costat 241 de euro si ei platesc acum in jur de 15.000 de dolari. Suma acopera asigurare medicala, asigurare de salvare, asigurare de transport medical, asigurare de repatriere. Tot ce poti sa patesti acolo, orice accident este acoperit.

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: Si ceilalti colegi alpinisti cum obtin asigurarea?

Justin Ionescu: Toti au asigurari, dar nu au in Romania. Au internationale. Si eu am avut inainte o asigurare internationala. Anul trecut, Zolt Torok a avut probleme cu asigurarea internationala. Din acest motiv, am cautat sa rezolv cu o asigurare in Romania. Lucrurile pot fi foarte fine intre reusita si insucces sau intre salvare si nesalvare, pentru ca in Himalaya se poate schimba vremea in cateva minute. Am fost in prima tura de elicopter, dar, daca nu mai exista a doua tura din cauza vremii, era o mare problema.

A fost cel mai mare dezastru pe care l-am vazut in viata mea.

WS: Statul nepalez a interzis urcatul spre varf?

Justin Ionescu: Statul nepalez nu a interzis urcatul, pentru ca daca interzicea urcatul presupunea ca se vor prelungi taxele de varf. Au zis ca este liber, e deschis. Cine vrea, sa urce. Teoretic, mai puteam urca, dar cand am ajuns in tabara de baza si am vazut ce era acolo si am aflat ca au murit oameni, eu nu mai puteam moral, psihic sa mai urc. A fost cel mai mare dezastru pe care l-am vazut in viata mea. Aveam un depozit cu echipament in tabara doi, care a ramas tot acolo. Mi-am pierdut 90% din echipament.

WS: Cat inseamna in bani echipamentul?

Justin Ionescu: Nu stiu, 5.000-10.000 de euro, dar nu asta e cel mai grav. Cel mai grav este ca o expeditie pe Everest costa 50.000 de euro (din care 11.000 de dolari taxa de urcat pe munte) si i-am pierdut pe toti. Pot sa ma vait ca ce pierdere am suferit, dar oricum este insignifiant mai mica decat daca se intampla ceva, daca eram accidentat, daca Zolt era accidentat. Noi am fost in tabere diferite prin companiile prin care am mers, doar in momentul cutremurului Zolt era cu mine in tabara doi. Tabara lui a fost distrusa complet, iar unul dintre colegii lui a murit.

Maica-mea, mai pragmatica, m-a intrebat «si cand ne dai banii inapoi?».

WS: Ai spus ca o expeditie pe Everest costa 50.000 de euro. A fost greu sa strangi suma asta?

Justin Ionescu: M-am imprumutat la ai mei. Parintii mei sunt la pensie, dar au niste economii de o viata. Chiar a fost amuzant astazi ca maica-mea, mai pragmatica, m-a intrebat «si cand ne dai banii inapoi?». Taica-miu a fost mai simpatic, mai sentimental si a zis «bine ca este aici, lasa, discutam alta data». Am avut promisiunea ca ma ajuta Ministerul Tineretului si Sportului, doamna Gabi Szabo a facut tot posibilul, dar nu s-a putut.

WS: Dar de ce sunt reticente companiile pentru a fi sponsori?

Justin Ionescu: Nu stiu de ce sunt reticente. Sunt doi ani la rand in care nici macar nu s-a ajuns sa se incerce Everest fara oxigen, iar companiile vor succes. Acum o sa ma zbat mai mult pentru treaba asta, dar uite ca nu este succes, riscul este foarte mare.

Sursa foto: Justin Ionescu

Citeste si:

WS: Inainte sa incepem interviul, mi-ai spus ca presa internationala face un mare rau Nepalului.

Justin Ionescu: Orice jurnalist cauta senzationalul si dezastrul. Asta se vinde cel mai bine si asta s-a vandut cel mai mult, dar cu singuranta Nepalul are multe adevaruri despre acest cutremur. Sunt zone in care a avut loc o alunecare de teren si a disparut satul sau oraselul de pe fata pamanatului, au fost si cartiere de case vechi care au cazut ca dominoul toate, dar sunt si cartiere care nu au fost atinse de cutremur. Lucrurile poti sa le arati cum vrei, poti sa faci o poza si sa arati dezastrul sau sa faci o poza si sa arati ca totul este normal. Presa internationala face un rau enorm prezentand Nepalul ca o tara care a cazut toata. Tine turistii departe de Nepal. Turistii nu vor veni intr-o tara care este toata la pamant. Nu este asa.

Eu, cum am venit din tabara de baza, am vazut niste case afectate, dar nu sunt toate. Nici de departe toate. Sunt afectate cele care erau darapanate. Nici cabanele in care am dormit noi nu au patit nimic, nu au avut nicio fisura. Aprilie-mai este sezon turistic in Nepal, dar erau foarte putini turisti care mai urcau spre munti. Turismul in Nepal este o sursa de venit importanta. Daca nu mai vin turistii in Nepal, va fi mai grav decat cutremurul. Din acest motiv, mi-as dori ca in toamna sa organizez o excursie pentru cei care vor sa vada cum este Nepalul. Sunt convins ca foarte multi vor sa sprijine Nepalul. Daca cumperi o excursie in Nepal, cu siguranta banii ajung la cei care lucreaza acolo, cei care te servesc la masa.Merg in Nepal de ani de zile cu agentia Cho-Oyu Trekking si care acum e ingrijorata ca in urmatorii ani nu vor avea clienti.

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: Ce planuri mai ai acum, cand va fi urmatoarea incercare pentru a ajunge pe Everest?

Justin Ionescu: Vreau sa continui proiectul Everest pentru Romania, fara oxigen, care este extrem de greu si riscant. De la 7.000 la 8.000 de metri este foarte greu, iar ultimele sute de metri pe Everest fac diferenta. Everest fara oxigen este un proiect mare si pentru Romania. Fiecare litru de oxigen coboara altitudinea cu cel putin 1.000 de metri. Poti sa dai maximum 5 litri de oxigen. De obicei se folosesc 2-3 litri. Si atunci cu oxigen la 8.800 metri, senzatia este ca te afli la 6.000 de metri. Inca un avantaj este ca oxigenul provoaca arderi care iti incalzesc corpul. Si atunci incalzesti mai bine membrele si scade foarte mult riscul de a avea degeraturi.

Daca statul nepalez ar interzice ascensiunile cu oxigen, atunci nu ar mai fi la baza mai nimeni.

WS: Si atunci ar mai avea sens o urcare pe Everest cu oxigen sau ar mai trebui sa fie considerata o reusita?

Justin Ionescu: Federatia Romana de Alpinism si Escalada nu considera o performanta ascensiunea cu oxigen pe niciun munte. Ce sa spun mai mult de atat. Cred ca e clar. Oxigenul nu este o performanta, este o varianta comerciala pentru cineva care vrea sa plateasca sa ajunga pe Everest si nu are alte sanse. Daca statul nepalez ar interzice ascensiunile cu oxigen, atunci nu ar mai fi la baza mai nimeni. Cei 2.000 de oameni pe care ii intalnesti acolo ar disparea toti. Evident ca statul nepalez nu are un asemenea interes. Banul dicteaza tot. Alpinismul este o sursa mare de venit in Nepal. Acum cativa ani erau aproape 1.000 de platitori de taxe atat pentru Everest, cat si pentru Nuptse. Statul nepalez tine ca un ou de aur acest Everest.

WS: Cum ar trebui sa te pregatesti inainte pentru a face fata acelor ultime sute de metri?

Justin Ionescu: In primul rand, trebuie sa ajungi acolo (inaintea ultimelor sute de metri) in conditii bune si sa ai sansa sa incerci. Pe urma, pregatirea, geneticul, talentul fac diferenta. M-am antrenat un an specific pentru Everest, iar antrenamentul este atletic: cat poti sa rezisti intr-un efort in care plamanii nu mai au sufficient oxigen.

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: Concret, ce tipuri de exercitii faci?

Justin Ionescu: Eu merg foarte mult pe munte. Acesta este cel mai bun exercitiu. Cel mai des merg pe muntii de pe Valea Prahovei. De obicei, mai pun cate un bidon de 10 litri de apa si urc cu el in spate. Acelasi lucru fac si pe stadion, unde urc treptele cu un rucsac de 20 de kg in spate. Te obisnuiesti sa cari, ceea ce este foarte important in expeditii de 8.000 metri. Cu cat urci mai mult cu cele 20 de kg, cu atat ti se pare ca la fiecare pas iti mai pune cineva cate un pic in spate. Asta simti cand esti si la 8.000 de metri si urci fara nimic. Dar nu foloseste prea mult. Daca m-ai intreba de ce faci asta, raspunsul ar fi ca este o provocare foarte mare si o satisfactie ca reusesti. Din pacate, jurnalistii apreciaza mai mult insuccesul decat reusita. Anul trecut am urcat doua varfuri de peste 8.000 metri. Iar daca reuseam Everesul fara oxigen, este ceva mare si pentru Romania. Sunt 170 de oameni care au urcat pe Everest fara oxigen, fata de 6.000 care au urcat cu oxigen. Ar fi o realizare foarte mare pentru Romania sa urce un roman fara oxigen.

Este ceva, poate ca nu mai trebuie sa se urce Everestul.

WS: Si atunci, cand va fi urmatoarea incercare?

Justin Ionescu: La anul in primavara. Toamna nu este sezon in Everest. O mare parte din mine spune «hai, trage acum tare», dar in acelasi timp experienta este destul de dureroasa. Probabil trebuie sa mai treaca ceva timp ca sa ma obisnuiesc cu ideea. Anul trecut, au urcat 16 serpasi si au murit. Este ceva, poate ca nu mai trebuie sa se urce Everestul.

WS: In mai multe postari pe Facebook, ai mentionat ca vremea este necorespunzatoare pentru aceasta perioada. Ai simtit sau te-ai gandit s-ar putea intampla ceva rau?

Justin Ionescu: In Himalaya sunt doua sezoane, sezonul ploios si sezonul secetos. Acum, cand am fost, teoretic trebuia sa fie sezonul secetos, dar a plouat foarte mult. Gandesc pozitiv, in principiu cand merg intr-o expeditie gandesc «ar fi mai bine sa fie acum ploios si pe urma cand am nevoie, pe varf, sa fie vreme buna». Chiar am trait cu speranta ca, atunci cand va fi nevoie, va fi vreme buna. Din cunostintele mele, cutremurele sunt ciclice. Am vorbit cu cineva din Nepal care mi-a spus ca acum 27 de ani a fost un cutremur mare in Nepal. Plus asta, daca iti este scris, nu trebuie sa mori pe Everest, poti sa mori si aici, in Romania si intr-un mod mult mai stupid.

Apreciez foarte mult viata. Nu as accepta nici sa pierd un deget.

WS: Sansa de a muri in drum spre varful Everest este mai mare de 95%?

Justin Ionescu: Nu, daca ar fi sansa de supravietuire de doar 5%, nu ar mai urca nimeni. Sa nu cumva sa credeti ca noi, astia care merg prin Himalaya, suntem niste sinucigasi si nu stim cum sa ne sinucidem (rade). Apreciez foarte mult viata, ma bucur de ea si o folosesc. Nu as accepta nici sa pierd un deget. Repet, nu suntem sinucigasi. Acceptam niste riscuri, dar nu le cautam neaparat.

WS: Dar unde crezi ca gresesc cei care mor pe Everest?

Justin Ionescu: Cred dorinta mare de a ajunge in varf si impinsul limitelor mai mult decat trebuie au facut cele mai multe victime. Sa nu te intorci, desi iti dai seama ca nu o mai ai energie, se poate intampla sa mori de epuizare. Pe langa asta, apar si boli de altitudine, poti faci edem pulmonar. Sunt mai multe riscuri.

WS: Pe ce alte varfuri vrei sa ajungi?

Justin Ionescu: Sunt multe planuri. Deocamdata abia m-am intors si vreau sa gust viata asta cotidiana, chiar imi face placere. Astazi m-am apucat sa fac lucruri normale: sa dau mail-uri, sa raspund pe Facebook, sa vorbesc la telefon, sa ma duc la un interviu. Acum le gust, efectiv ma bucur de ele. Inainte le faceam asa ca pe o obligatie. Efectiv, de dimineata pana acum (ora 20) nu am stat deloc.

Sursa foto: Justin Ionescu

WS: Este un alt varf pe care ai vrea sa ajungi neaparat?

Justin Ionescu: Da, unul mai mult decat Everest, recunosc. Este singurul varf neurcat de niciun roman. Din cele 14 varfuri de peste 8.000 de metri, a ramas singurul varf, de 8.586 metri, care este al treilea din lume si este considerat cel mai greu din lume. Este varful Kanchenjunga. Nu este cunoscut, pentru ca este foarte greu. Everest si K2, care sunt cele mai inalte, sunt renumite pentru ca merg foarte multi oamenii, iar prin faptul ca merg multi oameni ele sunt mult mai facile. Pe cand Kanchenjunga este undeva in umbra, necunoscut, nu este nimeni pe el, nu face nimeni urme, nu pune nimeni cort. Daca as gasi o echipa anul viitor… Nu exista nicio sansa sa mergi singur pe Kanchenjunga.

Justin Ionescu face alpinism de 20 de ani. In 2014, Justin a devenit singurul roman care s-a catarat pe doua varfuri de peste 8.000 de metri intr-un singur an, Sishapangma (8.027 m) si Cho Oyu (8.201 m) din Hymalaya.

Sursa foto: Justin Ionescu