E adevarat insa ca celebrul actor american, imbatabil in filmele sale, motiv pentru care a si devenit personaj principal al unor bancuri in mediul on-line, nu a participat niciodata la cursa de la Bucuresti. Daca anii trecuti competitorii, in mare parte amatori, erau pusi pe fuga cu indemnuri scrise pe pancarte precum "Run Forrest, Run", sau "Ruuun! Chuck Norris is right behind you!" (n.r. - fugi, Chuck Norris e chiar in spatele tau), aceiasi suporteri s-au gandit de aceasta data ca e bine daca le-ar spune alergatorilor adevarul - starul american nu a terminat niciodata cursa, si acesta ar putea fi un motiv de mandrie, potrivit Mediafax.

De la ora 7 dimineata, toate stradutele din jurul Palatului Parlamentului si zona Piata Unirii sunt intesate de masini. Traficul este blocat in zona de start dar si pe tot parcursul celor 21 de kilometri. Cu greu gasesti un loc de parcare. Sunt multi alergatori veniti din provincie. Carduri-carduri, cu echipamente adecvate, sau nu, toti se indreapta catre Piata Constitutiei, locul de pornire.

semimaratonul bucurestiPeste 10.000 de alergatori din 50 de tari au participat duminica la a patra editie a Semimaratonului International Bucuresti si 2.500 de copii au concurat sambata in probele destinate lor.

In Piata Constitutiei, ingradita de catre organizatori, e zarva mare. O adevarata sarbatoare a Capitalei. Muzica bubuie din boxe, corturile sponsorilor si ale partenerilor competitiei sunt intesate de oameni, multi alergatori prefera insa sa faca cateva miscari de incalzire, pregatitoare cursei. La tot pasul intalnesti voluntari care te ghideaza catre cortul amplasat pentru a te schimba si a lasa bagajul personal, sau pentru a-ti oferi orice fel de informatie necesara.

Traseul e acelasi, plecare din fata Palatului Parlamentului spre Piata Cosbuc, intoarcere spre Piata Unirii, apoi Piata Alba Iulia, Bulevardul Decebal - Piata Hurmuzachi - Bulevardul Basarabia (pana la Bulevardul Chisinau) - inconjori Arena Nationala, apoi revii pe Bulevardul Basarabia - Piata Hurmuzachi - Bulevardul Decebal - Piata Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piata Constitutiei - Bulevardul Libertatii - Bulevardul Natiunile Unite - Piata Natiunile Unite - Splaiul Independentei - strada Halelor, pana la Bulevardul I.C. Bratianu, apoi Splaiul Independentei - Calea Victoriei (pana la strada Matei Millo) - intorci tot pe Calea Victoriei - Splaiul Independentei (cu intoarcerela Pod Eroilor) - din nou pe Splaiul Independentei - Bulevardul Libertatii si punct final Piata Constitutiei. Uff, e greu sa si scrii traseul, dar sa il alergi. Si in toamna, cei care alearga la maraton trebuie sa-l parcurga de doua ori.

Un elicopter a survolat deasupra Capitalei duminica si a transmis imagini live pe site-ul competitiei www.bucuresti21km.ro.

De-a lungul celor 21 de kilometri au fost puse la dispozitie alergatorilor puncte de hidratare, toalete ecologice, in anumite zone fiind montate si scene unde diferiti cantareti intretineau atmosfera.

Printre participanti au putut fi zarite personaje cunoscute din lumea televiziunii precum Mircea Badea, chiar el, Adrian Hadean, Geanina Corondan, Alina Chivulescu sau Dana Rogoz. Fotbalistul stelist Alexandru Chipciu ar fi trebuit sa participe si el la cursa de 21 de kilometri, fiind ambasadorul fundatiei Hospice Casa Sperantei, care se ocupa cu strangerea de fonduri pentru bolnavii incurabili. Stelistul a ajuns insa la finalul cursei, fiind obosit dupa ce in seara precedenta a participat la nunta colegului sau de echipa, Adi Popa. Un accident a avut loc aproape de finalul cursei de 21 de kilometri, un alergator in varsta de aproximativ 40 de ani, cazut pe sosea, fiind preluat de un echipaj SMURD. La competitia de duminica a participat si un alergator nevazator, care a putut duce cursa la bun sfarsit datorita unui caine special dresat pentru a-l ghida.

Cei peste 10.000 de participanti la cursele de duminica au avut posibilitatea sa aleaga sa alerge in una dintre cele opt echipe ale fundatiilor si asociatiilor care au drept scop stragerea de fonduri pentru diferite cauze: Fundatia Olimpica Romana, Hope and Homes for Children Romania, Asociatia Little People, Light Into Europe, United Way, Padurea Copiilor si WWF.

Citeste si:

Ambasadorii competitiei de alergare au fost in acest an solistii Stefan Stan, Calin Goia, Dan Helciug, actorul Dan Puric si fostele sportive Andreea Raducan, Doina Ignat, Georgeta Andrunache si Viorica Susanu.

semimaratonul bucurestiAtletii kenyeni Emase Peter si Maru David Kwemoi si etiopianul Shumie Gadisha Birhamu au terminat, duminica, in acelasi timp, o ora, doua minute si cinci secunde, proba de 21 de kilometri de la Semimaratonul International Bucuresti.

In urma fotofinisului, castigator au fost desemnat Emase Peter, urmat de conationalul sau Maru David Kwemoi, castigatorul de anul trecut, si de etiopianul Shumie Gadisha Birhamu.

Proba feminina de 21 de kilometri a fost castigata de finlandeza Anne Mari Hyrylainen Anne Mari (1.15:06), urmata de romancele Liliana Maria Danci (1.18:27) si Ionela Ecaterina Dinca (1.19:17).

La categoria nationala s-au impus Stefan Daniel Lupulescu (masculin) si Liliana Maria Danci (feminin). Stefan Daniel Lupulescu s-a impus cu timpul de o ora, 11 minute si 47 de secunde, fiind urmata de Andrei Onofrei (1.12:03) si Constantin Mineran (1.15:44).

Liliana Maria Danci a parcurs distanta de 21 de kilometri intr-o ora 18 minute si 27 de secunde, fiind urmata de Ionela Ecaterina Dinca (1.19:17) si de Ana Veronica Rodean (1.22:05).

Semimaratonul Bucuresti, orgnizat de catre Asociatia Bucharest Running Club, este un eveniment dedicat sportului de masa si tuturor tipurilor de alergatori la urmatoarele categorii: cursa populara (3,5 km), cursa individuala (10,5 km), stafeta (21 km, echipa de 4 persoane) si semimaratonul (21 km).

Alergam pentru fosti sportivi care au nevoie de ajutor