Potrivit IDC, sistemul de operare mobil dezvoltat de catre Google, care detine in momentul de fata o cota de 81,1% isi va pastra suprematia inclusiv pana in 2019, asta desi ritmul evolutiei pietei de profil va scadea destul de mult in anii urmatori.

IDC estimeaza pentru anul in curs o crestere a pietei globale a smartphone-urilor de numai 10,4%, o evolutie sub cresterea de 27,5% de anul trecut, iar media pentru urmatorii ani va fi de aproximativ 8%.

Utilizatorii, tot mai interesati de smartphone-urile accesibile, dar performante: ce se intampla cu Apple si Samsung

Interesant este faptul ca desi ritmul cresterii pietei este unul tot mai scazut, marea majoritate a posesorilor de telefoane mobile vor deveni din ce in ce mai sensibili la pret si vor cauta echipamente care sa ofere performanta la un cost mult mai mic. Este cazul, asadar, companiilor chinezesti care dezvolta telefoane in ultimii ani si au ajuns sa se bucure de cresteri tot mai puternice in piata si sa “muste” din avansul de acum al liderilor Apple si Samsung, doua companii care isi disputa in prezent suprematia pe piata de profil.

Diferenta este ca cei doi mai producatori se bucura in prezent de succes pe segmentul echipamentelor care depasesc 500-600 de euro, asa numitele flagship-uri, dar aceasta tendinta din prezent urmeaza sa fie inlocuita de echipamente care vor oferi functii similare cu varfurile de gama ale celor doi mai producatori cu solutii la un pret mult mai mic, dar care sa fie mult mai bine optimizate.

O alta statistica a IDC arata ca jucatori din piata producatorilor de echipamente mobile, asa cum este cazul Sony, HTC sau chiar si LG sufera in ultimii ani din cauza popularitatii Apple si Samsung, dar vad o si mai mare amenintare in randul producatorilor chinezi care au ajuns sa produca telefoane de ultima generatie la preturi extrem de atractive pentru clientul final.

Asa se face ca nume precum Huawei, Xiaomi, Lenovo sau OnePlus ori Meizu au ajuns sa populeze tot mai multe magazine din intreaga lume si sa fure tot mai multi clienti care isi doresc un telefon cu dotari de ultima generatie, dar cu preturi chiar si la jumatate din cele cerute de alti giganti din industrie, asta ca sa nu mai punem la socoteala si smartphone-urile din segmentul low-cost care ofera un raport calitate-pret avansat.

Despre o migrare a utilizatorilor de la branduri mai mari spre o dominatie a companiilor chinezesti vorbesc inclusiv analistii din piata, dar si alte companii de cercetare, iar acest lucru este iminent, mai ales in conditiile actuale dictate de cererea utilizatorilor si de presiunea tot mai mare pe pret.

Top telefoane chinezesti cu preturi si la jumatate din ce propun gigantii Apple, Samsung sau HTC

1. OnePlus 2

Este unul dintre cele mai ravnite smartphone-uri cu Android in momentul de fata. Dupa succesul neasteptat de care s-a bucurat prima generatie OnePlus, OnePlus 2 promite sa fie “Flagship killer”, exact asa cum este descris si in campaniile de promovare din intreaga lume.

Puncte forte: ecran generos de 5,5 inch, camera foto performanta de 13 MP, Android Lollipop 5.1 (Oxygen OS), 4GB memorie RAM, suport USB Type-C;

Puncte slabe: lipsa NFC, lipsa Radio FM, lipsa slot card;

Pret si disponibilitate: momentan indisponibil oficial pe piata din Romania

2. Huawei Ascend P8

Varful de gama al Huawei pe piata smartphone-urilor promite sa rivalizeze de la egal la egal cu concurenta puternica a Apple, Samsung sau HTC.

Puncte forte: 4G, ecran Full HD, 3GB memorie RAM, procesor octa-core, camera foto principala 13 MP, camera secundara 8MP

Puncte slabe: acumulator de numai 2.600 mAh, disponibil doar in versiunea de stocare de 16GB

Citeste si:

Pret si disponibilitate: 2.249 de lei, la eMAG

3. Xiaomi Mi4i

Succesul Xiaomi pe piata, la numai cinci ani de la intrarea pe acest segment, poate fi un exemplu de studiat in marile corporatii, inclusiv in randul concurentei din piata de profil, care cu siguranta ar putea invata cateva din secretele care au facut ca intr-un interval atat de scurt compania chineza sa ajunga al cincelea producator global.

Puncte forte: pret mic, ecran generos de 5 inch, camera foto 13 MP, dual-sim;

Puncte slabe: cutia produsului poate contine caractere in chineza, iar incarcatorul vine cu adaptor pentru priza europeana, lipsa 4G;

Pret si disponibilitate: 1.299 lei, la eMAG

4. Lenovo Z2 Pro

Dupa preluarea Motorola de la Google, Lenovo s-a aruncat si mai puternic in lupta celor mai mari producatori de smartphone-uri la nivel global. Lenovo este totodata unul dintre cei mai promitatori producatori de telefoane mobile inteligente la nivel global, iar vanzarile din ultimul an confirma acest lucru. Lenovo Z2 Pro poate fi un concurent serios pentru modelele de peste 5,5 inch – asa cum este cazul Samsung Galaxy Note, iPhone 6 Plus sau a modelelor cu diagonale mari ale altor producatori din varful clasamentului.

Puncte forte: ecran mai mult decat suficient pentru orice activitate, de 6 inch, rezolutie QuadHD, camera foto de 16 megapixeli, acumulator de 4.000 mAh

Puncte slabe: diagonala mare poate oferi o manevrabilitate mai limitata, greutate mare

Pret si disponibilitate: 1.699 de lei, in oferta la eMAG

5. Meizu MX5

Desi multe persoane spun ca producatorii chinezi nu fac altceva decat sa copieze modelele de succes ale producatorilor consacrati, acelasi lucru se poate spune si despre modelul MX5 al chinezilor de la Meizu, care seamana izbitor cu un iPhone 6.

Puncte forte: procesor cu opt nuclee, camera foto de 20,7 MP cu focus laser, 3GB memorie RAM, diagonala 5,5 inch, acumulator 3.150 mAh;

Puncte slabe: memorie fixa de numai 16 GB, fara slot de extensie a memoriei prin SD, lipsa radio FM, similar cu iPhone 6 in materie de design;

Pret si disponibilitate: 1.949 de lei, la eMAG