Iata o lista cu cele mai bune boxe portabile pe care le poti lua cu tine afara in 2016 ca sa-ti ruleze soundtrack-ul preferat.

Boom Swimmer

Boxa portabila Boom Swimmer

Sursa foto: www.polkboom.com

Boxa impermeabila Boom Swimmer are o forma suficient de inedita cat sa intrige de la prima vedere: are coada, iar asta greu de ignorat. Coada ei poate fi rasucita si agatata de diverse obiecte, de oameni, chiar si de alte cozi. Boom Swimmer este special conceput pentru a fi folosit afara si neglijat cu orele intr-un loc oarecare. Poate fi abandonat in ploaie si chiar scapat intr-o mica piscina pentru maximum 30 de minute. Are si o ventuza atasabila, deci se poate monta pe suprafete lucioase. In dus, de ce nu!

Boxa se conecteaza la telefonul mobil prin Bluetooth, si de acolo se controleaza totul. Bateria permite opt ore de utilizare la volum maxim, dupa care se incarca in doua ore, prin USB. Boxa Boom Swimmer se gaseste in oferta emag.ro la pretul de 239 lei.

Sony SRS-X11

Boxa portabila Sony SRS-X11

Sursa foto: www.sony.ro

Sony SRS-X11 are deja numele potrivit pentru a convinge. Forma de cub ii da un aspect minimalist, perfect coerent cu designul unui smartphone, parand ca sunt facute unul pentru celalalt.

Poate cel mai atragator aspect este faptul ca aceasta boxa poate fi folosita impreuna cu altele asemenea ei pentru un sunet stereo, chiar surround. Sunetul este curat, cu un bas profund si fidelitate inalta, asa cum este de asteptat de la Sony.
Boxa se conecteaza prin Bluetooth si se poate porni si prin NFC. Autonomia este de pana la 12 ore, iar incarcarea se face prin USB. Dimensiunile sale sunt 61 x 61 x 61 mm, la o greutate de 215 g.

Sony SRS-X11 este disponibil la cel.ro pentru 297 lei, sau pe marketonline.ro, cu 288 lei.

Envaya Mini

Boxa portabila Envaya Mini

Sursa foto: www.denon.co.uk

Citeste si:

Envaya Mini, de la Denon, este o boxa portabila cu un sunet ce impresioneaza prin calitate, obtinut cu procesarea MaxxAudio. Aspectul ei compact si elaborat transmite si vizual acelasi mesajul pe care sunetul il ofera: calitate. Pe lateralele boxei se gasesc butoane pentru volum si controlul redarii, dotari care, desi dubleaza comenzile telefonului, pot fi utile in anumite situatii. Autonomia este de 10 ore, incarcarea se face prin USB.

Impresionanta este latenta foarte mica la conectarea prin Bluetooth, de doar 32 de milisecunde, senzatia fiind de raspuns instantaneu. Se poate porni si prin NFC, cu un timp de reactie la fel de scurt. Boxa permite conectarea a trei dispozitive mobile in acelasi timp. Dimensiunile boxei sunt 210 x 51 x 54 mm, iar greutatea este 500 g.

Pe piata romaneasca, Envaya Mini se gaseste la emag.ro, cu 439 lei.

Albrecht Max-Twist

Boxa portabila Albrecht Max-Twist

Albrecht Max-Twist este o boxa portabila cu subwoofer pasiv stereo, de 2x3W. Designul poate fi considerat un caz clasic de “love it or hate it”, dar daca ii dai o sansa te va impresiona. Calitatea redarii este deosebita, demna poate de un dispozitiv mai scump. Boxa are microfon incorporat, deci poate functiona si ca hands-free pentru telefon.

Dimensiunile sunt 250 x 60 x 55 mm, la o greutate de 320 g. Autonomia este de opt ore iar incarcarea se face prin miniUSB, ca la majoritatea boxelor portabile. Albrecht Max-Twist Se gaseste la evomag.ro, cel.ro si emag.ro cu preturi ce se invart in jurul sumei de 240 lei.

Trust Ambust Outdoor

Boxa portabila Trust Ambust Outdoor

Trust Ambust Outdoor este unul dintre acele produse despre pe care atunci cand le vezi pentru prima data iti trebuie ceva timp sa-ti dai seama la ce anume te uiti. Totusi, forma, textura si modelul carcasei sugereaza ca obiectul poate fi suspendat, aducand oarecum cu un sac de box de dimensiuni miniaturale: 18 cm inaltime, 7 cm diametru si 499 grame masa.

Dupa cum spune si numele comercial al modelului, boxa este destinata utilizarii outdoor. Este rezistenta la apa si se potriveste in cele mai inedite locuri, precum suportul de pahare din masina ori suportul pentru bidonul de apa de pe bicicleta. Sau pur si simplu o poti agata intr-un copac! Vine la pachet cu o carabiniera metalica, asa ca singura grija ar putea fi sa nu o uiti acolo la plecare.

Trust Ambust Outdoor este conectabila la telefon prin Bluetooth sau fir. Are o autonomie de 15 ore si se incarca, evident, prin USB. Poate fi folosita si ca hands-free, si are chiar buton de preluare apel. Boxa Trust Ambust Outdoor se gaseste in oferta evomag la pretul de 229 lei.

Sursa foto: Unsplash.com