Sa alegi un cadou pentru cineva nu e niciodata simplu, iar cand e vorba de un copil, atunci sarcina e si mai dificila. Bucuria de pe chipul unui copil este, intradevar, nepretuita, pentru ca e mereu sincera si debordanta. Dar la fel de sincera e si dezamagirea lui.

Cand nu stii ce sa alegi, sugestii de genul “gandeste-te la ce-i place” nu te ajuta foarte mult. Daca-i place, cel mai probabil ca-l are deja. Daca nu-i place, nu o sa se bucure de cadou. Parintele are aici prima sansa de a gasi cadoul potrivit pentru copilul sau, pentru ca stie cel mai bine ce-i place copilului, dar si ce are deja. Toti ceilalti insa, rudele, prietenii si cunostintele sunt, inevitabil, in dificultate. O idee ar fi sa cumperi ceva ce stii ca e si educativ, nu doar distractiv.

Iata cateva cadouri educative care sunt lideri de vanzari in acest moment.

1. Puzzle 3D minions (joc pentru varsta 5+)

Puzzle 3D

Minionii din Sunt un mic ticalos sunt atat de simpatici incat au patruns in toate domeniile divertismentului, ba au si un film al lor care ruleaza acum in cinematografe. Nu e de mirare ca puzzle-ul 3D cu minioni este un best seller.

2. BrainBox - Lumea (joc pentru varsta 8+)

Board game

Este un board game cu intrebari si raspunsuri. Se trag cartonase pe care sunt scrise intrebari cu privire la diverse locuri de pe glob, iar cel care raspunde corect pastreaza cartonasul. Pentru a juca Lumea folosesti un zar si o clepsidra, ambele incluse in pachet.

3. Veverita vicleana (joc pentru varsta 3+)

Board game

Este un joc de gandire strategica in care “o veverita” isteata trebuie sa stranga 20 de ghinde colorate invartind un spinner si folosindu-si inteligenta. Veverita vicleana poate fi jucat de catre 2-4 jucatori, care pot sa fie si oameni, nu neaparat veverite.

4. Incuie si descuie (joc pentru varsta 3+)

Jucarii educative

Acest joc de la producatorul Melissa and Doug incurajeaza curiozitatea naturala a copilului, oferindu-i recompense si surprize la tot pasul. Jucand Incuie si descuie, copilul isi dezvolta miscarile fine si invata culorile, numerele si animalele.

5. Kit pentru experimente cu cristale (joc pentru varsta 8+)

Jocuri educative

Cutia contine tot ce este necesar pentru producerea a sapte experimente diferite, experimente pe parcursul carora copilul vede cu ochii lui cum cresc cristalele. Kit-ul pentru experimente cu cristale este destinat copiilor mai mari, preferabil asistati de un adult.

6. Metal Momky (joc pentru varsta 6+)

Jucarii

Copilul isi dezvolta capacitatea de concentrare si rabdarea cautand secretul unor forme metalice interesante. Satisfactia reusitei ii va da incredere in sine si motivatia de incerca din nou. Metal Momky contine sase astfel de forme.

7. Set de constructie Gears! Gears! Gears! ( joc pentru varsta 3-7 ani)

Jucarii

Constructia de angrenaje cu roti zimtate este una dintre cele mai distractive activitati, mai ales ca satisfactia de la finalul jocului este garantata: cand intregul angrenaj incepe sa se miste, copilul va fi absolut incantat. Setul de constructie Gears! Gears! Gears! contine 150 de piese cu conectori.

8. Board game-ul Activity (joc pentru varsta 12+)

Board game

Jocul combina elemente de mima, descriere verbala si desen intr-o activitate antrenanta si distractiva nu doar pentru cei mici, dar si pentru adulti. Activity este jocul preferat in foarte multe familii si grupuri de tineri, astfel ca si este lider de vanzari pe cateva site-uri de profil de la noi.

9. Cubul Rubik (joc pentru varsta 6+)

Jucarii

Un clasic al catorva generatii, cubul Rubik este una dintre cele mai populare jucarii pentru copii si adulti din 1974, cand a fost inventat, si pana astazi. Aproape toti ne-am incercat la un moment dat puterile cu un cub Rubik, asa ca poate este momentul ca si copilul sa inceapa sa-l roteasca pe toate partile.

10. Sistem Solar reflectorizant (joc pentru varsta 8+)

Jucarii educative

Un model foarte simpatic al sistemului nostru solar agatat pe tavanul din camera copilului. Cand lumina se stinge, planetele si soarele sunt deja “incarcate” cu lumina, asa ca raman aprinse. Setul Sistem solar reflectorizant contine si un ghid de montaj, pentru ca planetele sa respecte distantele dintre ele.

11. Kit de iluzii optice (joc pentru varsta 8+)

Cadouri

Nimic nu ii cladeste copilului increderea in sine mai bine decat momentele in care ii impresioneaza pe ceilalti. Kit-ul pentru iluzii optice contine 21 de trucuri si explicatii distractive, ochelari 3D, titirez, markere 3D si instructiuni, adica tot ce ii trebuie celui mic pentru a deveni un mare iluzionist.

12. Telescop Newton 130/650 Sph, de la National Geographic (varsta 7+)

Telescop

Daca cel mic intreaba deja de stele si planete, sigur vrea sa le si vada. Iar daca planetele nu ii sunt de-ajuns, telescopul poate fi folosit oricand si pe orizontala. Telescopul Newton 130/650 Sph este singurul telescop cu astfel de performante care costa sub 1.000 de lei (la emag.ro e 788 lei), dar exista si un model mult mai accesibil, Telescopul cu Refractie 50/360, tot de la National Geographic, un entry-level care costa 176 lei.

13. Lego (joc pentru varsta 6+)

Lego

Lego este de cateva decenii in topul preferintelor copiilor, chiar daca fiecare generatie are alte seturi preferate. Dintre cele mai vandute seturi Lego in acest moment sunt cele cu tematica inspirata din filme si animatii, precum Ninjago, Nexo Knights sau Star Wars, dar exista si seturi best seller care nu au legatura cu filmele, precum aceasta masina cu rulota sau aceasta masina de pompieri. Oricum, nu uitati sa comandati si o placa de constructie, daca nu stiti sigur ca cel mic are deja una.

14. Proiector de camera (joc pentru varsta 3+)

Jucarii

Este un proiector de diapozitive portabil, sub forma unei lanterne de numai 11 cm lungime. Vine cu trei diapozitive incluse in pachet de pe care sunt proiectate 24 de imagini cu animale salbatice. Proiectorul de camera este cea mai scurta si mai sigura cale de a aduce crocodili, girafe si elefanti pe tavan si pe pereti.

15. Puzzle 3D Big Ben (joc pentru varsta 10+)

Puzzle

216 piese de puzzle compun celebrul turn din Londra, iar asamblarea lui este o sursa de satisfactie pentru chiar si pentru un adult. Producatorul acestui puzzle, firma Ravensburger, face puzzle-uri de peste un secol, deci nu e nicio surpriza ca piesele lui Big Ben 3D se imbina mereu perfect.

Sursa foto: Depositphotos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri